Povestea deţinuţilor din „Fluier”, la festivalul lui Robert De Niro

6
675

Documentarul Turn Off the Lights, regizat de Ivana Mladenovic, va avea premiera mondială la Tribeca Film Festival din New York (18 – 29 aprilie), evenimentul patronat de Robert De Niro. Filmul este unul dintre cele 22 de titluri din Viewpoints, secţiunea axată pe descoperirea unor talente şi viziuni noi.

Realizat după un scenariu de Ivana Mladenovic şi Bianca Oana, filmul produs de Strada Film documentează viaţa de după eliberare a trei dintre tinerii deţinuţi care au jucat în Eu când vreau să fluier, fluier, de Florin Şerban. „În acest documentar captivant, care oferă o rară incursiune în comunitatea romă de azi, Alex şi prietenul său fost deţinut se reconciliază cu lumea de afară cu acele zone gri de moralitate cu care se luptă toţi”, se arată pe site-ul festivalului.

Iniţial, titlul documentarului, început în 2008, a fost Lumea în pătrăţele. Regizoarea de origine sârbă, absolventă a UNATC, i-a urmărit pe cinci dintre foştii deţinuţi întorcându-se acasă. În versiunea finală a peliculei, au rămas trei personaje. „Când stai mult timp în puşcărie, pierzi contactul cu realitatea. Şi când te vezi afară, eşti ca omul care trăieşte în junglă şi ajunge în oraş: ce ştie ăla să facă? Mulţi n-au sprijin de la familie, sunt singuri, derutaţi. N-au ce mânca, n-au ce fuma, sunt dornici de distracţie după atâţia ani şi n-au bani. Se apucă iar”, spunea pentru EVZ, în 2009, Alexandru Mititelu (Finu’ în filmul lui Şerban), unul dintre personaje. Alex a trecut prin 12 închisori, timp de 3 ani şi 10 luni, pentru o crimă săvârşită la 15 ani. Anul acesta, a putut fi văzut şi în Loverboy, într-un rol secundar.

„Vreau să spun povestea lor într-un alt fel. Nu ca pe nişte criminali interesanţi pentru public doar pentru că sunt nişte persoane care au făcut fapte îngrozitoare. Ei zic: «Pe oameni îi interesează sau criminalii, sau ţiganii». Dar ei au o personalitate aparte şi merită, dacă nu înţeleasă, măcar văzută”, explica Ivana Mladenovic.

„Toţi abia au devenit majori. Când au intrat aveau între 14 şi 16 ani. Multă lume mă întreabă dacă ei sunt, de fapt, în casa de corecţie şi mi-e destul de greu să explic că nu e vorba de nici o casă de corecţie şi că cineva aşa de tânăr poate să ajungă în închisoare. Te gândeşti ce putea să facă un copil aşa de rău să ajungă acolo? Treci prin toate stările, de la a-i judeca până la a-ţi fi milă, fără să mai ştii ce s-a întâmplat, de fapt. De asta am decis că eliberările sunt mai importante decât faptele pe care le-au comis acum mult timp”, spunea regizoarea în 2009.

Turn off the Lights este unul dintre cele 46 de filme incluse în cele mai importante trei secţiuni, alese dintr-un număr record de 5900 de pelicule înscrise. În aceeaşi secţiune figurează şi Francophrenia (or: Don’t Kill Me, I Know Where the Baby Is), regizat de Ian Olds şi James Franco.

 

6 COMENTARII

    • Articolul lui Grid Modorcea e mai rusinos decat faptul ca o copie a unui film n-a ajuns la timp. In primul rand, nu stiu de unde ati luat poza din articol, dar nu e Ivana Mladenovic:))) In al doilea rand, nu e un film „cu tigani”, dar daca atata stie si atata poate domnul Modorcea, n-am ce sa-i fac. E irecuperabil, parerea mea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here