CRONICĂ: „Thor” – mă tentează să spun „It’s hammertime”

5
465

Pentru că n-am găsit o poantă mai bună care să conţină cuvântul hammer sau ciocan (poate mă ajutaţi voi), am să  încep prin a spune că Thor este felul bun de film de vară: acţiune, da, efecte speciale, da, dar şi personaje solide, umor peste medie şi, barometrul meu fidel, fiorul simţit din punctul culminant, care-mi face pielea de găină.

L-am văzut în IMAX 3D (şi merită), numai că, din păcate, am stat în primele rânduri (am întârziat la proiecţie), aşa că mi-a luat ceva timp să mă obişnuiesc cu unghiul dubios din care vedeam (da chiar: de ce se mai face acel prim rând la IMAX, dacă tot nu se vede bine de la el?). Din fericire, au existat cadre lungi care să ne primească, din bird’s eye view, în Asgard, dar şi în Jotunheim (tărâmul giganţilor de gheaţă, nişte creaturi fain construite, bravo Mr. make-up Artist!), locuri grandioase, perfecte pentru lupte pe viaţă şi pe moarte între zei, creaturi şi fraţi, pacturi diabolice şi călătorii prin gaură de vierme sau, dacă îi întrebi pe ai lui Thor, curcubeu Bifrost (ceea ce pentru mine sună a dublă glazură, dar mă rog).

Recunosc că n-am aprofundat mitologia nordică aşa cum am făcut-o cu cea greco-romană, după care eram înnebunită în copilărie, dar oricum aceasta e transpusă mai bine pe peliculă decât dureri mari de cap precum Troy sau Clash of the Titans. Poate acum mi se deschide apetitul.

În primul rând, interpretul lui Thor e australianul Chris Hemsworth, a cărui carismă e ridicol de puternică. Omul are o prezenţă de bombă cu hidrogen pe ecran şi nu e nici lipsit de talent. Personajul începe ca un băiat orgolios şi dornic de fapte de vitejie, motiv pentru care tatăl lui, Odin (un Anthony Hopkins maiestuos), îl dă afară din Asgard şi-l trimite la noi, neputincioşii pământeni, în statul american New Mexico (trebuie să existe o glumă cu Roswell pe ici, pe undeva). Unul dintre marile atuuri ale filmului e că Thor se adaptează imediat, fără glume deja fumate precum O, dar ai o căruţă de metal, fără cai sau şi mai penibilul Ce cutie cu imagini ciudate. În felul lui, Thor vine dintr-un tărâm cu tehnologie. Noi avem televizoare şi maşini şi iPad-uri, ei au ciocane magice şi găuri de vierme, dar şi un tip cool, care ţine locul unui sistem de camere de supraveghere cu graţie: Heimdall, gardianul Asgardului.

Pe Pământ, Thor o cunoaşte pe his lady, Jane Frost (timida şi simpatica Natalie Portman), care-l face să pară şi mai mult un gigant, cu statura ei minionă. Jane e un om de ştiinţă care a observat evenimentele ciudate din deşert, acolo unde-l şi găseşte pe Thor. Ea are şi un fel de anturaj, în persoana amuzantei Kat Dennings, la care au amplificat hazul şi au moderat sex-appealul pe care ştiu că actriţa asta îl are. Mai e şi scandinavul Stellan Skarsgard, din păcate cunoscut pentru cei mai mulţi doar drept tatăl lui Alexander, Eric din True Blood.

Regizorul Kenneth Branagh, cunoscut mai mult pentru regia şi jocul în adaptări shakesperiene, poate părea o prezenţă ciudată pe generic. Dar adevărul e că scenele din Asgard (mai ales) se pretează pe tragediile Bardului, iar Branagh le conferă acea grandoare necesară.  De fapt, fratele mai mic al lui Thor, Loki (Tom Hiddleston), vrea şi el tronul şi a pornit o întreagă urzeală pentru a-şi atinge scopul, inclusiv o alianţă malefică cu giganţii de gheaţă. Hiddleston mi s-a părut a fi un tip expresiv, care spunea multe cu ochii, inclusiv o fărâmă de regret că-şi distruge familia. Mama lor, jucată de Rene Russo, e acolo mai mult de decor. Are vreo trei replici. Dispărură zilele glorioase ale seriei Lethal Weapon.

Desigur, scenografia despre care am vorbit mai dă rateuri din când în când. Mare parte din ea a fost construită digital, iar, de exemplu, puntea care duce la Asgard arată din majoritatea unghiurilor ca un cadou foarte lung, împachetat în staniol argintiu cu reflexii colorate.

Nu trebuie să cunoşti universul Marvel pentru a te distra, dar micile glume la adresa lui Iron Man/Tony Stark îţi provoacă plăcere, la fel şi apariţia de un minut a lui Hawkeye (Jeremy Renner), pe care-l vom cunoaşte mai bine în The Avengers (la anul). Oricum, pregătim pentru FilmReporter. ro un material despre planul Marvel de a domina lumea supereroilor!

Trăgând linie, Thor e o experienţă distractivă, robustă, bine-construită, genul de buget uriaş care e folosit cum trebuie (spre deosebire de Transformers şi alţii din categoria lui). Nu va schimba cinematografia, dar merită banii de bilet.

Iar cea mai mare problemă a filmului, aceea de a crea un univers omogen, în care să găseşti un Iron Man, un Captain America sau un Hulk, e rezolvată printr-o discuţie romantică dintre Thor şi Jane a sa, în timp ce privesc stelele, în care zeii şi magia sunt reconciliate cu ştiinţa.

*Thor rulează, de vineri, în cinematografele din România.

5 COMENTARII

  1. Thor este un film plictisitor, obositor si cu un scenariu ridicol de prost. De la 3D mai este si foarte intunecat. E adevărat că nu e jucat prost, dar în rest nu pot fi de acord cu tine cu nimic din ce spui tu aici. :))

  2. Thor m-a convins sa nu ma duc la Piratii 4. doar daca filmul primeste o cronica bună din partea unui critic de suflet îmi schimb hotărârea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here