În arhiva de filme şi fotografii private a fundaţiei pe care a înfiinţat-o în 1983, regizorul/artistul Péter Forgács a găsit material numai bun de mixat pentru instalaţiile şi documentarele sale. TIFF-ul de anul acesta a adunat unele dintre aceste istorii personale într-o retrospectivă inedită.
Cadrele fílmate de Angelos Papanasstasiou, patrician grec şi cameraman amator, au constituit probe în procesul de la Nürnberg, pentru atrocităţile comise de nazişti. În laboratorul său secret, a prelucrat mii de metri de peliculă de 16 mm ce surprindeau atât victimele foametei şi a execuţiilor în masă, cât şi etapele creşterii fiicei lui: primii paşi, prima aniversare.
Forgács ia la mână această videotecă impresionantă, o filtrează prin ochiul istoriei şi o încadrează în ansamblul geo-politic al anilor ’40 în Filmul lui Angelos. Se rezumă la a monta şi a pune o voce să explice din off cadre „furate” pe ascuns, adesea neclare, de o valoare documentară inestimabilă.
Miss Univers 1929 e, în cele din urmă, creaţia lui Marci, un tânăr maghiar evreu convins că verişoara lui primară Lisl e cea mai frumoasă femeie care a trăit vreodată pe faţa Pământului. Ajuns acum la aproape 100 de ani, eternul admirator rememorează drumul fetei de la Miss Austria la prima câştigătoare europeană a titlului suprem, ajutat de secvenţe video şi de fotografii, de însemnări laconice de jurnal şi de voice-over-ul adesea ludic al lui Forgács. Un Bugatti cu 8 cilindri şi un război mondial le vor afecta pentru totdeauna vieţile atât de întortocheate că frizează improbabilul.
Miss Universe 1929 – Lisl Goldarbeiter a Queen in Wien – Film by Peter Forgacs from Peter Forgacs on Vimeo.
Ploaie de vacanţă/ Tanta agua
Ca şi la TIFF, plouă mult în lungmetrajul uruguayencelor Ana Guevara şi Leticia Jorge – fapt care transformă vacanţa lui Alberto (bărbat divorţat, la 40 de ani) şi a celor doi copii ai săi, Lucía şi Alberto, într-o plictiseală zdravănă (lucru care nu este valabil în cazul festivalului nostru).
Capitala apelor termale se dovedeşte a fi un best of al lucrurilor pe care nu le poţi face pe ploaie, cum ar fi înotatul în piscină, pescuitul şi orice altă activitate care nu presupune vizitarea fabricii de îmbuteliere din localitate. În cele din urmă, protagoniştilor nu le rămâne altceva de făcut decât să comunice.
Principala calitate a acestui film de debut ce aminteşte de Alexander Payne (fără a fi la fel de inspirat la nivel dialogal) o constituie abilitatea realizatoarelor de a gestiona momentele de inactivitate astfel încât să nu se transforme în însuşi sentimentul pe care caută să îl redea.
Fiecare dintre personaje reacţionează în felul său în faţa vacanţei-dezastru: încercările stângace de flirt ale lui Alberto, explorările/experimentele adolescentine ale Lucíei, bosumflările lui Alberto.
Regizoarele nu prea ştiu cum să o scoată la capăt şi actul trei se poticneşte niţel, dar Tanta agua rămâne un început promiţător – chiar dacă nu va avea aici, la TIFF, succesul lui Whisky.
