Autor: Bianca Olivia-Niţă
In the Land of Blood and Honey, debutul regizoral al Angelinei Jolie, preia formula clasică a amorului din timpul războiului şi o plasează în Iugoslavia. Filmul urmăreşte conflictul etnic şi costurile sale umane şi, în acelaşi timp, conflictul interior al celor doi amorezi, Ajla şi Danijel, care se iubesc, dar nu se mai pot iubi pentru că el e sârb şi creştin şi ea nu.
Într-o încercare de a trasa clar linia de conflict, descrierea din deschiderea filmului ne informează că în Iugoslavia trăiau împreună sârbi, croaţi şi musulmani. Confuzie maximă. Musulmanii sunt lăsaţi fără etnie iar sârbii şi croaţii fără religie, într-o încercare de a face digerabil un conflict complex pentru un public care se presupune că habar nu are şi nici nu merită sâcâit cu explicaţii ample.
Povestea începe cu Ajla (Zana Marjanovic), o pictoriţă musulmană (bosniacă, de fapt!), care merge la întâlnire cu Danijel (Goran Kostic) fiul unui general sârb. În timp ce dansează într-un bar, o bombă explodează şi pulverizează totul în jur. Imediat îl vedem pe Danijel trecând pe lângă Ajla, aruncându-i o privire îngrijorată, dar distantă. Momentul marchează sfârşitul vieţii aşa cum o ştiau şi începutul conflictului etnic. Înainte dansau, acum se privesc distant, înainte erau o pereche, o clipă mai târziu se trezesc în tabere diferite.
Cu toate că filmul începe în forţă, povestea nu prinde, în primul rând pentru că lucrurile se petrec în ritm prea alert. Tensiunea etnică ce duce la război apare din senin şi fără un fond anume, la fel şi legătura dintre Ajla şi Danijel. Relaţia lor, care se vrea a fi coloana vertrebrală a filmului, este atât de puţin construită încât nu livrează nici un emoţie, este neconvingătoare şi greu de urmărit.
Şi când povestea nu prinde, atenţia pentru detaliile lipsă şi inconsistente creşte. Şi ele nu sunt puţine. În primul rând filmul trasează o linie clară între „cei buni” şi „cei răi” şi îi desemnează fără drept de apel pe sârbi ca fiind răii şi vinovaţii. Ei se comportă ca o gaşcă criminală care împuşcă în stânga şi în dreapta, iar bosniacii sunt buni dar slabi, vulnerabili şi sensibili şi opun rezistenţă în număr mic. Ambele tabere sunt reprezentate naiv printr-un număr atât de redus de membri încât se crează senzaţia că asistăm la o luptă izolată.
În plus, nici cel mai pasiv spectator nu cred că poate trece peste replici clişeu de genul „De ce vor să mă omoare, sunt chiar atât de rea?” şi peste nesfârşitele reacţii nerealiste ale personajelor. Nimănui nu-i este frig niciodată, toţi au hainele perfecte, ochelarii curaţi şi feţele îmbujorate. Iar emoţiile lor par trasate cu linia – acum se plânge, acum se trece mai departe. Multe elemente apar de niciunde, din simplul motiv că servesc naraţiunii. Ajla evadează din tabăra militară sârbă şi, în mod curios, se ascunde sub un cadavru, chiar dacă e noapte şi oricum nu o poate vedea nimeni. În plus, sub cadavru nu poate rămâne pe veci. Mai apoi înţelegem de ce stătea acolo: aştepta să fie găsită fix de cel care ştia unde este sora ei.
In the Land of Blood and Honey este debutul regizoral al Angelinei Jolie. O idee curajoasă de altfel, inspirată din călătoriile ei în zona balcanică şi dintr-o preocupare sinceră pentru suferinţele celor care au trecut prin războiul din Iugoslavia. Dar, din păcate, e un film dezamăgitor. Cadrele frumoase şi o distributie formată din câţiva dintre cei mai buni actori din regiune nu compensează un scenariu slab, care lasă sentimentul unui film făcut cu bune intenţii, însă dintr-o imaginaţie nedocumentată şi fără pic de ştiinţă în ce priveşte relaţiile interumane în contextul unui conflict.
