Astă toamnă, la New York Film Festival, am avut norocul să văd Când se lasă seara peste București sau Metabolism, pentru că organizatorii au mai programat o proiecție în plus, pe lângă cele două sold out ca bagels newyorkeze proaspete la colț. A fost singurul film care s-a bucurat de încă un extra screening (pentru că se vânduseră atât de repede biletele și era clar că mai era loc de doritori). Până să apuc eu să îmi fac rezervare, mi-a luat-o înainte NY-ul iubitor de filme și de Q&A-uri.
Însă în duminica în care l-am văzut, pe la 21.00, sala Walter Reade de la Lincoln Center era aproape plină și nimeni nu s-a ridicat din sală să plece în timpul filmului. După, în metrou, discuțiile pe tema filmului se puteau auzi vagon (e poate cel mai plăcut moment în NY, după ce vezi un film, să te „ascunzi” în metrou și să tragi cu urechea). Sigur dai de cinefili care au văzut același film cu tine. Mi s-a întâmplat de câteva ori bune.
După aceea, în iarnă, am fost mai pe fază și mi-am rezervat loc din timp la Making Waves (festivalul de film românesc organizat în colaborare cu Film Society of Lincoln Center). Da, am văzut Metabolism de două ori și, de fiecare dată, la NY (a doua oară cu o actriță newyorkeză și un fotograf de modă – discuțiile de după au fost cel puțin interesante).
Dacă stau bine să mă gândesc, pe Corneliu Porumboiu l-am descoperit la NY. Polițist, adjectiv a rulat săptămâni bune pe cealaltă parte a străzii de Lincoln Center, la Lincoln Plaza, cinemaul unde am văzut toate filmele recente ale lui Woody Allen. „Ce film, ce ritm aiuritor de lent, dar cum te ține”, am tot auzit fel și fel de lume comentând în preajma cinemaului.
A fost sau n-a fost? l-am văzut la Amsterdam (însă am auzit de el prima oară la NY). Pe Corneliu Porumboiu în persoană tot la New York l-am văzut prima oară. Însă de abordat l-am abordat la Berlin.
Nu cu mult timp în urmă, am văzut ultimul sau film, Al doilea joc, la Berlinală, la proiecția pentru presă. Filmul a avut în total cinci vizionări în festival, patru cu public, una cu presa. Trei dintre cele pentru public au avut Q&A la final. La una dintre ele, mi-a povestit cum a fost abordat de câțiva jurnaliști nemți care i-au explicat că filmul lui e subiect serios pentru pasionații de filosofie. Fotbalul are tot felul de fani dedicați (așa cum probabil știți deja, filmul înseamnă comentariul unui meci de fotbal dintre Steaua-Dinamo, din 1988, pe o ninsoare incredibilă, de către fiu și tatăl său, arbitrul de atunci al jocului).
Al doilea joc, în prima seară
Săptămâna aceasta, Film Society of Lincoln Center a anunțat lista filmelor prezente în nouă serie de cinema pe care instituția o pregătește pentru jumătatea lui aprilie: Art of the Real, o serie revamped – cum se anunță pe site – care este dedicată artei filmului de non-ficțiune.
Sus, pe pagină, tronează o imagine cu ninsoare, un arbitru de fotbal, un jucător în alb bandajat la cap, alt jucător în roșu, totul învăluit în zăpadă, blurry; este o imagine din Al doilea joc. La o săptămână după premiera românească (care, din câte am înțeles, va avea loc pe 4 aprilie), Porumboiu se va întoarce la NY și este al doilea cap de afiș în deschiderea acestei serii de film. Primul este La ultima pelicula, al lui Raya Martin și Mark Peranson, avându-l în rolul principal cineastul independent Alex Ross Perry (din Listen Up Philip, The Color Wheel). În închidere se va prezenta filmul lui Robert Greene, Actress, lăudat de Eric Kohn în Indiewire.
Oare organizatorii să-l fi ales al doilea Opening Night ca să existe un fel de corespondență cu titlul filmului Al doilea joc? Tot ce vreau să spun e că să fii cu un film în Opening Night la NY e pretty cool și semnificativ.
Film Society of Lincoln Center își ia publicul foarte în serios, îi pregătește serii și seri de film, evenimente cu actori, regizori, scenariști, încearcă să faciliteze o comunicare între artiști și public. La Lincoln mergi să vezi un film și când nu ai mai găsit bilete la Metropolitan Opera, la Juilliard School of Music sau la jazz, ori atunci când biletele au fost prea scumpe, nu ai găsit loc bun, te ascunzi de ploaie și vânt, de soare și arșiță.
Și rareori ieși de acolo altfel decât mulțumit. Și dacă nu ești mulțumit, mai ales dacă ești și membru, ai și unde să te plângi. Și lumea se întoarce pentru asta (chiar și pentru plângeri). Și, nu uitați, la New York competiția e cea care ține lumea în priză.
Cei 20 de regizori demni de urmărit
Așadar, a doua vizionare din prima seară va fi premiera nord americană a filmului renumitului regizor român Corneliu Porumboiu (their words, not mine). Cu numai câteva luni în urmă, „New York Times” îl numea unul dintre cei 20 de regizori ai lumii demni de urmărit.
Iar lista asta nu are nimic intelectualist sau elitist în ea, pur și simplu este o înșiruire onestă, asumat subiectivă a unor iubitori de cinema care încearcă să înțeleagă încotro merge arta lor preferată. Pe mine mă bucură și faptul că Sarah Polley e acolo (despre filmul ei, Stories We Tell, mă tot bate gândul să vă povestesc și vouă) Nici ceilalți pe listă nu sunt însă de ignorat. (Joachim Trier – Oslo, August 31; Yorgos Lanthimos – Dogtooth, Benh Zeitlin – Beasts of the Southern Wild, Andrew Haigh – Weekend, Malik Bendjelloul – Searching for Sugar Man; Terence Nance – The Oversimplification of Her Beauty etc.)
Corneliu Porumboiu va fi prezent, așadar, pe 11 aprilie la NY pentru a discuta cu publicul. Filmul a făcut impresie bună și puternică la Berlinală, Die Zeit sau Les Inrockuptibles scriid că întrece multe așteptări (francezii chiar au depistat linii paralele cu Cioran). Interesant e și cum e prezentat Al doilea joc la NY: ca un film de non-ficțiune atât politic cât și de familie, explorând intersectarea dintre memorie personală și istorie. Poate pentru unii e surprinzător că în prezentare se menționează numele lui Ceaușescu, drept influență indirectă în film, resimțită constant.
Seria aceasta adusă în prim plan la NY este văzută de curatorul Rachel Rakes și de programatoul Dennis Lim drept o platformă necesară pentru unele dintre cele mai curajoase și greu de clasificat opere din cinema-ul contemporan. Totodată, își propune să readucă filmul documentar în discursul artistic. De aceea, va include și alte filme proaspăt lansate în premieră la Berlin, Castanha lui Davi Pretto și The Silent Majority Speaks al lui Bani Khoshnoudi. Cel de al doilea oferă o perspectivă din interior asupra alegerilor frauduloase din Iran din 2009, prin diferite camere ascunse. Abia de curând regizoarea și-a făcut public numele. Și nu e de colo că va fi și ea prezentă la NY.
Și pentru că se vrea a fi unul din catalizatorii atenției spre noi forme de artă cinematică non-fictivă, seria privește și în urmă. Filmele câtorva diferiți „deschizători de drumuri” vor fi și ele proiectate – printre ele, Blue al lui Derek Jarman, prezentat în comemorarea a 20 de ani de la moartea artistului. Ținând cont de faptul că Al doilea joc este filmul despre care Porumboiu însuși declara la Berlinală că nu e propriu-zis un film, e cu siguranță la locul potrivit și la timpul potrivit în aprilie, la New York.
