TIFF 2011: „Odessa în flăcări”, filmul de propagandă al regimului Antonescu

9
324

CORESPONDENŢĂ SPECIALĂ. Rareori vezi cozi în faţa unui monument românesc, cum s-a întâmplat marţi seară, la Castelul Banffy din Bonţida. Zeci de maşini au format o coloană de-a lungul satului şi câteva sute de spectatori au stat pe scaune sau pe iarbă pentru o proiecţie-eveniment la TIFF: Odessa în flăcări / Odessa in Fiamme.

Este vorba de o coproducţie româno-italiană din 1942 descoperită din întâmplare în arhivele studiourilor Cinecitta din Roma (se credea că a fost distrusă), în 2005, şi restaurată de curând.

Carmine Gallone – un regizor italian cu peste 120 de filme regizate, majoritatea istorice – în acceptul şi cu implicarea Ministerului Român al Propagandei, face un film în care invadarea Odessei de către armata română pare un act glorios. La final, soldaţii înfig steagul României în locul stelei bolşevice şi trupele defilează cântând „Vom izbăvi al patriei norod / Vom reclădi destinele române”, deşi, după s-a demonstrat, armata română a săvârşit un masacru de o cruzime inexplicabilă: peste 20.000 de civili împuşcaţi sau arşi de vii în câteva zile.

De altfel, premiile acordate de Bienala de la Veneţia în anii de război (iar Odessa în flăcări a luat marele premiu), au fost considerate compromise (şi compromiţătoare), pentru că favorizau propaganda extremei drepte, deşi multe dintre filmele premiate, inclusiv acesta, aveau evidente calităţi cinematografice.

Prima ciudăţenie a acestui film, altfel bine realizat, cu toate „defectele” pe care i le găseşte privitorul de azi – teatralitate, lirism, patetism – este că e vorbit în italiană, deşi majoritatea actorilor sunt români, iar acţiunea se desfăşoară în România. Filmul se deschide cu o mamă (soprana Maria Cebotari, o vedetă în România la vremea aceea) care-şi adoarme fiul cu o poveste: „Traian a dat naştere unei naţiuni, a noastră, care se numeşte România, iar cuvântul România înseamnă fiul Romei, fiul dreptăţii şi civilizaţiei” – şi altfel s-a pecetluit şi legătura româno-italiană.

O imagine excelentă

Scenariul e semnat de Nicolae Kiriţescu şi Gallone şi urmăreşte drama unei familii de români din Basarabia, în contextul invaziei sovietice din 1940. Două sub-intrigi amoroase traversează filmul: soprana Maria Teodorescu are un admirator care se prezintă muzician dar se dovedeşte a fi un temut ofiţer al armatei sovietice, Smirnoff, iar soţul acesteia lipseşte în zilele invaziei pentru că e plecat cu amanta în vacanţă. În cele din urmă, soţul îşi recuperează onoarea, soţia şi copilul sechestrat de bolşevici, pentru eliberarea căruia soprana a cântat luni la rând în barurile Odessei.

Tabăra în care se află filmul e clar stabilită: ofiţerii români sunt buni ca pâinea caldă, iar bolşevicii îi înfometează pe copii şi le chinuie pe mame („dacă e mic, va creşte, dacă e bolnav, se va însănătoşi. Esenţial e să devină un bun bolşevic”). Scenariştii au însă inteligenţa să-şi nuanţeze un personaj, pe Smirnoff, care realizează, îndrăgostit fiind, pentru ce atrocităţi a semnat.

Desfăşurarea de forţe, pentru acest film, e impresionantă: avem marşuri, trieri ca în lagărele naziste, scene de luptă, de cazarmă, dansuri populare şi spectacole de operă. O imagine excelentă, plus câteva interpretări şi dialoguri reuşite. Carmine Gallone nu se aventurează totuşi atât de adânc în întortocheata istorie a Odessei şi îşi vede de dramele personajelor pe fondul luptelor, deşi finalul (mai ales) e clar prelucrat pentru a mulţumi Ministerul Propagandei şi a alina durerile unui subiect atât de sensibil cum e anexarea Basarabiei la URSS.
Ulterior, comuniştii veniţi la putere au ars copiile din România pentru că prezentau (mai degrabă sugerau) ororile comise de armata sovietică în Basarabia.

În final, e o lecţie despre cum cinematografia manipulează istoria. Sau invers.


 

9 COMENTARII

  1. Un articol excelent. Mi se pare nedemn de TIFF sa proiecteze un film de propagandă de război fașcistă în 2011. Astfel de filme nu ar putea fi rulate la nici un festival în Europa. Ar ieși un scandal imens, cu protestul organizațiilor de drepturile omuluil, sau organizațiilor evreiești.
    Și mai urâtă este chestia datorită faptului că acest film a fost făcut ca să legitimeze ideologic o ocupație românescă sângeroasă a Odesei: http://en.wikipedia.org/wiki/1941_Odessa_massacre
    De asemenea filmul nu prea a fost demn nici de impozantul castel Bánffy din Bonțida care la rândul său a fost ars de armata nazistă în retragere în 1944. Castelul acela nu merita propagandă de război fașcistă, fiind distrus chiar de ei.

    • Exista nenumarate filme bune si foarte bune in cinematografie in care istoria a fost manipulata. Iar acesta e unul dintre ele. Dimpotriva, mi se pare important ca ele sa fie proiectate (cat mai des) si discutate astazi.
      Iar TIFF-ul nu face nici un fel de propaganda, acuzele de tipul asta sunt absolut puerile:) Filmul a fost ales pentru meritele lui strict cinematografice si pentru ca restaurarea lui a fost un eveniment. In plus, nu cred ca mai poate manipula pe nimeni in ziua de azi:)

      • Nici eu nu cred că a avut cineva în cap la vreun momendat să facă propagandă cu acest film. Dar și așa mi se pare pur și simplu o lipsă de responsabilitate să proiectezi un astfel de film la un festival internațial. Poate scopul era observarea meritelor artistice, dar în același timp filmul a fost și “legitimat” prin acestă proiectare, chiar fiind prezentat în context total pozitiv, ca o capodoperă. Există o linie foarte subtilă, un hotar foarte riscant la prezentarea unui astfel de film. Sunt filme făcute foarte bine și de naziști, și de bolșevici, dar ele nu sunt prezentate la festivaluri, numai de dragul că au și mari merite artistice, deși sunt sigur că unele au. Eu consider că nu trebuia prezentat deloc, dar dacă chiar are așa de mari merite artistice (nu prea văd unde, filmul e plin de clișee și kitschuri naționaliste – dar nu sunt expert), trebuia prezentat cu o recomandare mai atentă și pe pagina TIFF și acolo la Bonțida, exprimând foarte clar că vom urmării acest film numai de dragul artei, și organizatorii se delimitează de ideiile propagate acolo. Poate cu puțină introducere, o discuție, era ok. Dar așa cum a fost, cu o prezentare total pozitivă, bombastică, am urmărit filmul parcă nu avea nici o problemă ideologică, parcă era vorba de un Casablanca românesc. Nu contest bunăvoința organizatorilor, și abordarea stric din punctul de vedere al artei, dar comunicarea acestei abordări nu a fost făcută deloc. Nu știu câți din spectatori au înțeles diferența între prezentarea de dragul artei și legitimarea indirectă a unui film de propagandă fașcist.

  2. Ba dimpotrivă, mi se pare excelent faptul că a fost difuzat. Mai ales că a fost prezentat pentru ceea ce este, un film de propagandă. De ce să nu ştim şi despre astfel de proiecte cinematografice. Intr-adevăr astazi este nici mai mult nici mai puţin o piesă de muzeu şi trebuie luat ca atare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here