Fiare în cuşcă – „Carnage” de Roman Polanski

2
525

La prima vedere, cel mai recent film al lui Roman Polanski pare făcut după o reţetă foarte simplă: se iau patru tipologii opuse, se închid într-un apartament şi se fierb la foc mic până explodează şi sar una la gâtul celeilalte cu toate armele din dotare, de la sarcasm şi superioritate până la (atenţie, spoiler!) vomă. Dar nu oricine poate să scoată o lecţie de comic de situaţie din aşa ceva, iar Carnage/Doamne, ce măcel! e un regal de artificii scenaristice şi o comedie delicioasă, aproape perfectă. Aproape.

Două cupluri se întâlnesc să facă pace după ce fiul musafirilor l-a rănit pe cel al gazdelor. Jodie Foster şi John C. Riley sunt soţii Longstreet, o intelectuală idealistă şi un agent de vânzări mediocru, iar Kate Winslet şi Christoph Waltz intră în postura cuplului Cowan, doi sofisticaţi la costum care trăiesc din onorariile lui de avocat fără scrupule. După ce problema e cât de cât rezolvată, vizita nu se mai termină şi, sub masca politeţii, începe un război al micilor diferenţe şi al filosofiilor de viaţă, în care adulţii respectabili devin şi ei nişte copii.

Marea problemă a filmului e totuşi faptul că inerţia care-i ţine pe soţii Cowan în apartament nu e foarte plauzibilă: de câteva ori îţi vine să urli la ei – plecaţi naibii de acolo şi gata, aţi rezolvat problema! – chestie care poate nu era la fel de deranjantă în teatru. Polanski e un maestru al capcanelor psihologice încă de la primul său lungmetraj din 1968, Cuţitul în apă (şi până şi în filmul său precedent ceva mai comercial, The Ghost Writer/Marioneta, îi reuşea foarte bine), dar de data asta lipseşte miza: nimeni nu are nimic de pierdut în afară de cumpăt.

Nu ştiu câte modificări au apărut pe drumul de la piesa Yasminei Reza, Le dieu du carnage, până la scenariul lui Polanski, dar impresia e că regizorul ştie perfect când şi unde să plaseze un hamster, o tartă cu mere, un album de artă rarisim, o cola caldă, un telefon de la mama şi altele asemenea pentru a duce acţiunea mai departe într-un film în care aparent ’nu se întâmplă nimic’. Mai mult, dialogul inteligent taie în carne vie şi scoate aur pur din patru personaje caricaturale: toţi actorii joacă excelent tensiunea crescândă şi istericalele post-whiskey, fiecare pe stilul lui.

Ori e Polanski un misogin, ori sunt eu cam prea masculină în faţa problemelor vieţii, dar impresia e că n-ai cum să nu le dai dreptate bărbaţilor, în timp ce Winslet şi Foster se văicăresc politically correct. Carnage e genul de film după care o să ieşiţi la un pahar cu prietenii şi o să discutaţi care dintre voi e care personaj (şi o să vă amuzaţi aproape la fel de mult ca la film). De neratat!

***

Filmul intră de vineri, 13 ianuarie, în cinematografele din România, şi rulează la:

Bucureşti: Grand Cinema Digiplex Băneasa, Hollywood Multiplex, The Light Cinema, Movieplex, Studio
Cinema City: Cotroceni, Sun Plaza, Arad, Brăila, Cluj, Iaşi, Piteşti, Tîrgu Mureş
Cityplex: Constanţa, Braşov
Slatina
Odeon Cluj
Oradea: Lotus, Cortina

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here