„Human Capital” – ambiții mari

0
448

Human Capital

Capitalul uman e ansamblul de atribute care dă valoarea economică a individului. Tradus în termenii pagubelor morale, reprezintă suma pe care o datorează cel vinovat de omor prin imprudență familiei victimei. Un calcul pragmatic și cam sinistru, pe care îl pune pe masă Paolo Virzì în filmul său Il capitale umano/ Human Capital, propunerea Italiei pentru Oscar 2015.

Juxtapunând poveștile prin schimbarea periodică a protagonistului și a punctului de vedere asupra aceluiași eveniment (lucru ce presupune de obicei și o împărțire pe capitole, vezi și Occident al lui Cristian Mungiu), Virzì țintește către un studiu al societății italiene burgheze, îmbibată de bani și ambiții personale.

Dino (Fabrizio Bentivoglio), un afacerist cu succes moderat în domeniul imobiliarelor, intră într-o combinație care promite profit rapid și substanțial cu Giovanni, un afacerist local. Carla (Valeria Bruni Tedeschi, excelentă), soția lui Giovanni, e o fostă actriță, actuală soție-trofeu, căreia ambiția recent trezită la viață îi dictează să renoveze un teatru. Fata adolescentă a lui Dino, Serena (Matilde Gioli), e (semi)combinată cu fiul lui Giovanni, dar dezvoltă o afecțiune puternică pentru un tânăr inadaptat și instabil psihic. Cei trei protagoniști își trăiesc dramele private în jurul uneia aflată pe buzele tuturor – accidentarea unui biciclist de către un șofer care a fugit de la locul faptei.

Dino și Carla sunt niște personaje interesante. El de-a dreptul balzacian în pragmatismul său, ea având în sfârșit un scop în viață, călcat în picioare de investițiile soțului. Virzì presară peste ei o pudră de ironie (Dino încearcă să își aburească creditorii, în timp ce sigla firmei sale e înlocuită cu cea a unui chinez, Carla își cheamă la ea „directorul artistic” al teatrului ca să „vadă un film”) care le ține poveștile la distanță de melodramă.

Lucru care nu se mai întâmplă în actul trei, petrecut alături de Serena – un personaj enervant și confuz în motivații (e improbabilă natura relației sale cu Massimiliano,  ceea ce face greu de înghițit una dintre alegerile pe care le face), a a cărei stare de spirit e o disperare permanentă, de intensitate variabilă, manifestată prin trântirea ușilor și luarea capului în mâini. Noroc că vine epilogul să lege cu fundiță ițele, trimițând-o pe Carla în direcția Poziției copilului, varianta fără vină, și scoțându-l pe Dino, nesperat, din puț.

Il capitale umano are stil (echivalent în multe momente cu prezența lui Tedeschi, în cel mai bun rol de la 5×2 încoace) și ambiția de a aborda niște preocupări importante ale societății moderne cu bani de împărțit, dar nu dă impresia că e capabil să facă mai mult decât să zgârâie suprafața. Virzì își ia personajele din punctul A, fără a fi în stare să le ducă pe toate în punctul B pentru că nu au loc unele de altele. Ca o supă cu prea multe legume, filmul său nu lasă deloc să se vadă fundul cratiței.

***

Filmul poate fi văzut la Cinema Studio sâmbătă, 10 ianuarie, de la 20.00, și marți, 13 ianuarie, de la 17.00, în cadrul programului 9 pentru Oscar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here