23 de filme în competiţia NexT. De la SF la kung fu porno

0
1580

NexT 2013

23 de filme din 16 ţări au rămas anul acesta în competiţia celei de-a 7-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Next (10 – 14 aprilie), din cele peste 1.000 înscrise. Ca în fiecare an, selecţia se anunţă cât se poate de eclectică şi surprinzătoare.

„Avem scurtmetraje care acoperă toate culorile spectrului, de la realism cvasidocumentar la fantasticul cel mai extravagant. Panihida, de Ana-Felicia Scutelnicu, e cinema etnografic puternic estetizat. Filmul britanic Noapte bună şi filmul croat Sunt o femeie independentă sunt exemple strălucite de cinema la feminin. Filmul neo-zeelandez Schimbul de noapte e realism social de esenţă tare, în timp ce, în filmul portughez Şi viii plâng şi filmul chilian .SRT, realismul social e invadat de elemente onirice şi fanteziste”, detaliază selecţionerii Irina Trocan şi Andrei Gorzo.

„Avem două filme care se îndepărtează de cotidian înspre o formă de realism magic: Skylab, un film indian de un ludic à la Apichatpong Weerasethakul, şi filmul american Fotoliul, care seamănă cu blockbuster-ul festivalier din 2012, Beasts of the Southern Wild. Avem un număr record de filme ştiinţifico-fantastice, printre care Kaiser & König (Germania), o distopie action, O lume mai bună (Belgia), distopie mucalit-orwelliană, un SF retro irlandez – Fata cu dădaca mecanică, şi un SF fashion spaniol – Marion.

Filmul Pălmuiala (Franţa) e un kung fu porno pe care, după ce-l vedeţi, n-aveţi cum să-l uitaţi, iar Ovo e un film suprarealist plin de gag-uri vizuale freudiene pe tema maternităţii. Selecţia conţine şi horror-uri: Foame (Germania) un body-horror feroce într-un decor glam, sau Cusătoreasa, o animaţie stop-motion cu un umor foarte, foarte negru”, anunţă cei doi selecţioneri.

Trei dintre cele patru filme româneşti intrate în selecţia finală aparţin unor regizori aflaţi pentru a două oară în competiţia NexT: Treizeci, un film regizat de Victor Dragomir, prezintă o reuniune a unor foşti colegi, reuniune ce degenerează neprevăzut; În acvariu, al lui Tudor Jurgiu, este o poveste despre încercările eşuate ale unui cuplu de a se despărţi; Betoniera, al lui Liviu Săndulescu (selecţionat la Clermont Ferrand în 2013) este o felie de viaţă în tradiţia Noului Cinema Românesc.

Al patrulea film românesc, Şanţul, a fost o surpriză şi pentru selecţionerii Festivalului Next: este debutul regizoral al lui Adrian Silişteanu, cunoscut până acum ca director de imagine al unor filme precum Din dragoste cu cele mai bune intenţii, Domestic şi Undeva la Palilula, regizat de Silviu Purcărete.

Juriul de anul acestă este format din Chris Tidman (UK, Shorts International), Roar Skau Olsen (Suedia, sound designer), Michèle Driguez (Franţa, Festival du Film Meditérranéen), Hervé Le Phuez (Belgia, Festival du Film Francophone de Namur) şi Radu Jude.

Competiţia NexT 2013:

1. Betoniera, r. Liviu Săndulescu, România, 2011, 15′

2. Cusătoreasa / La Ravaudeuse, r. Simon Filliot, Franţa, 2012, 9′

3. Fetiţa cu dădaca mecanică / The Girl with the Mechanical Maiden, r. Andrew Legge, Irlanda, 2012, 16′

4. Foame / Eat, r. Moritz Krämer, Germania, 2012, 7′

5. Fotoliul / The Chair, r. Grainger David, SUA, 2012, 12′

6. În acvariu, r. Tudor Cristian Jurgiu, România, 2012, 21′

7. În timp ce flăcările se înălţau / O Que Arde Cura, r. João Rui Guerra da Mata, Portugalia, 2012, 27′

8. Kaiser & König, r. Timon Modersohn, Germania, 2012, 37′

9. Marion, r. Julian Zuazo, Spania, 2012, 18′

10. Mister / Misterio, r. Chema García Ibarra, Spania, 2012, 12′

11. Noapte bună / Good Night, r. Muriel d’Ansembourg, Marea Britanie, 2012, 24′

12. O lume mai bună / Un Monde meilleur, r. Sacha Feiner, Belgia / Elveţia, 2012, 24′

13. Ovo, r. Eva Pervolovici, Franţa, 2013, 12′

14. Panihida, r. Ana-Felicia Scutelnicu, Republica Moldova / Germania, 2012, 59′

15. Pălmuiala / La Bifle, r. Jean-Baptiste Saurel, Franţa, 2012, 25′

16. Skylab / Skylab Is Falling, r. Manoj Jahson, India, 2012, 25′

17. .SRT / .SUB, r. Jossie Malis Álvarez, Chile, 2012, 15′

18. Sunt o femeie independentă / Ja sam svoj zivot poslozila, r. Sonja Tarokic, Croaţia, 2012, 27′

19. Şanţul, r. Adrian Silişteanu, România, 2012, 18′

20. Şi viii plâng / Os Vivos Tambem Choram, r. Basil Da Cunha, Elveţia / Portugalia, 2012, 30′

21. Treizeci, r. Victor Dragomir, România, 2012, 30′

22. Tura de noapte / Night Shift, r. Zia Mandviwalla, Noua Zeelandă, 2012, 15′

23. Yardbird, r. Michael Spiccia, Australia, 2012, 14′

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here