CRONICĂ. „Vine Apocalipsa”, declamă profetic „Bursucul” (Tamara Buciuceanu-Botez) în cel mai recent film al lui Radu Jude, proiectat în avanpremieră la Festivalul Internaţional de Film Bucureşti – Toată lumea din familia noastră.
O afirmaţie justificată pe deplin de degringolada ce o înconjoară: Marius (Şerban Pavlu), ex-ginerele său, vine să îşi ia fetiţa de cinci ani (Sofia Nicolaescu) într-o excursie la mare. Când Aurel (Gabriel Spahiu), actualul prieten al Otiliei (Mihaela Sârbu) se împotriveşte plecării celor doi, se iscă haosul.
Se ţipă mult şi se spun cuvinte grele în Toată lumea…, iar tensiunea se acumulează până la punctul de fierbere. Frustrările lui Marius cauzate de căsnicia eşuată şi incapacitatea de a găsi un echilibru în relaţia cu Otilia se manifestă iniţial doar verbal, apoi şi fizic, în spaţiul restrâns al unui apartament de bloc claustrofob şi prea mic pentru atâtea orgolii: Marius consideră nedrept rezultatul unui mariaj în care a investit emoţional; Otilia e cea matură care nu suportă accesele copilăreşti de furie ale fostului soţ; Aurel e intrusul care doarme pe fosta canapea a lui Marius şi nu vrea decât linişte.
Radu Jude riscă mult atunci când aşază, în centrul micro-universului familial pe care îl creează, un copil de cinci ani, de a cărui interpretare se agaţă reuşita filmului. Sofia Nicolaescu e însă atât de naturală şi interacţionează atât de bine cu actorii, încât nimic nu pare fabricat: se joacă cu Şerban Pavlu de parcă ar fi tatăl ei, e zglobie şi firească în relaţia cu Tamara Buciuceanu, de care o despart şaizeci de ani de experienţă în actorie, şi e indignată fix atât cât trebuie de certurile pe care trebuie să le audă. Discuţia cu tatăl său despre rai şi iad prefigurează purgatoriul fără sfârşit al conflictului dintre părinţi.
La finalul proiecţiei, o spectatoare a spus că filmul nu i se pare o comedie. E adevărat că se râde mult: umorul e în dialoguri – o scurtă discuţie de semantică à la Poliţist, adjectiv; în situaţii – Marius o imploră pe Otilia să anuleze plângerea făcută la poliţie; chiar şi în deciziile de casting – Stela şi Arşinel pe post de părinţi ai protagonistului, ea împăciuitoare, iar el coleric. De cele mai multe ori e însă un râs nervos cauzat de familiaritatea pe care spectatorul o simte faţă de personaje şi neîmplinirile lor, chiar dacă reacţiile pe care le au sunt greu de justificat. Otilia e mai degrabă pasivă, bulversată fiind de gesturile extreme ale lui Marius, iar Sofia ajunge să se uite la ei ca la un spectacol de circ şi cere să bea lapte cu cacao în bucătăria devastată – fiecare ajunge, în felul lui, să confunde starea de fapt cu normalitatea.
Un real şi firesc progres faţă de Cea mai fericită fată din lume, excelent jucat şi cu un scenariu mai bine închegat, ce nu mai lasă impresia de scurtmetraj expandat, Toată lumea… e expresia maturizării artistice a lui Radu Jude şi unul dintre „aşa da-urile” din filmul românesc contemporan.
***
Toată lumea din familia noastră este distribuit în România, din 6 aprilie, de City Cinema Management.
