„Loverboy” se îndreaptă spre Sarajevo

0
515

UPDATE. Cel de-al doilea film al lui Cătălin Mitulescu, Loverboy, a intrat în competiţia Festivalului Internaţional de Film de la Sarajevo (22 – 30 iulie), alături de alte şapte titluri. Evenimentul împlineşte 17 ani (a fost fondat pe când oraşul se afla încă sub asediu) şi este unul dintre cele mai importante din zona Balcanilor.

Loverboy face un popas la Sarajevo după ce a avut premiera mondială în Un Certain Regard la Cannes, apoi pe cea românească, la TIFF. Este povestea unui adolescent specializat în racolare de fete pentru prostituţie prin metoda „îndrăgostirii”, care sfârşeşte prin a se îndrăgosti de una dintre victimele sale. Protagoniştii sunt George Piştereanu şi Ada Condeescu.

Un alt film românesc, Votul meu, regizat de Monica Lăzurean-Gorgan şi Andrei Gorgan, a intrat în cursă la documentar. Filmul urmăreşte lupta pentru putere şi felul în care ea influenţează soarta voturilor într-un sat din judeţul Olt, Grojdibodu.

Tot în competiţie, însă în secţiunea de scurtmetraje, se află alte două filme româneşti: Fotografia, în regia lui Victor Dragomir – cu Victor Rebengiuc şi Şerban Pavlu în ipostaza de tată şi fiu – şi Numărătoarea manuală, povestea amuzantă şi ironică a unor angajaţi la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a căror job este să numere maşinile care trec pe şosea. Regia îi aparţine lui Daniel Sandu, iar în rolurile principale îi avem pe Alexandru Georgescu şi Cătălin Stelian.

Morgen al lui Marian Crişan a fost inclus în secţiunea In Focus, iar două lungmetraje sunt în dezvoltare pe piaţa de coproducţie CineLink şi CineLink Plus: 365 de Revelioane, debutul lui Paul Negoescu, respectiv Nu mă atinge-mă, de Adina Pintilie. Cineaştii vor participa la workshop-uri şi vor avea întâlniri cu producători străini.

Totodată, cele patru scurtmetraje create în cadrul proiectului Sarajevo City of Film au în spate şi un producător român – Alex Trăilă.  Cele patru filme sunt Edina, Posthumous, Scenes with a Women şi Bodily Function.

Invitata specială a festivalului este actriţa Charlotte Rampling. În seara de deschidere va rula favoritul criticilor la Cannes, Le Havre, în regia lui Aki Kaurismaki, iar programul mai cuprinde titluri ca Once Upon a Time in Anatolia, excelentul film al lui Nuri Bilge Ceylan, sau Pina 3D, care a rulat la TIFF şi care va intra în cinematografele din România în septembrie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here