Autor: Raluca Petre
CORESPONDENȚĂ DE LA BERLIN. Ieri a fost ziua filmului românesc la Berlin, cu premiera mondială a lui Aferim! al lui Radu Jude în competiție, și De ce eu?, regizat de Tudor Giurgiu, în secțiunea Panorama. O zi cu proiecții sold out și nume românești pe covorul roșu.
Aferim! este o oglindă în care mulți spectatori români se vor recunoaște (sau, cel puțin, sper că vor avea curajul să-și admită că se recunosc). Pe hârtie, filmul pare a fi unul istoric, în înțelesul clasic al termenului. Adică o poveste ce se petrece în Țara Românească a secolului 19, ilustrând mecanismul social din perioada aceea. Filmat în alb-negru, cu decorul și costumele aferente.
Însă filmul lui Radu Jude e mult mai complex. Încă de la genericul de început, Aferim! își devoalează ambițiile de film post-modernist, când o plantă ce seamănă cu un cactus într-un peisaj sterp și font-ul titlului fac trimitere la filmele western. Justițiarul (sau zapciul, după denumirea din perioada aferentă) Constandin (Teodor Corban) primește ordin de la un boier să-l găsească pe Carfin, sclavul rom (Toma Cuzin) care fugise de la curtea boierească din frica de a fi pedepsit cu moartea pentru că a răspuns avansurilor soției de boier. Constandin pornește la drum cu feciorul său, Ioniță (Mihai Comănoiu), la adresa căruia glumește într-un stil miștocăresc încă des auzit astăzi pe meleagurile noastre. Pe drum întâlnesc tot felul de personaje, interacțiunea cu acestea fiind un prilej de demonstrare a prejudecăților și moravurilor timpurilor (deja o temă consacrată în opera lui Jude, poate cel mai visceral în Toată lumea din familia noastră).
În cale le ies un preot rasist și xenofob, un turc într-o caleașcă, care le vorbește de sus lui Constandin și fiului (iar ei îl injură pe șest), negustori de sclavi, personaje care în general sunt într-o poziție de autoritate și care exemplifică cel mai bine percepția dominantă asupra minorităților (sau în contextul istoric de atunci, sclaviei) și femeilor, preucum și situația politică de atunci. Dialogurile sunt pline de umor (duc cu gândul la Ion Creangă, care apare și în genericul de final ca sursă de inspirație, printre mulți alți scriitori), succinte dar și încărcate de sensuri. Câteva dintre ele mi s-au părut clin d’oeil-uri la zilele noastre, Jude demonstrând cât de înrădăcinate sunt „moravurile” noastre. De exemplu, Constandin se întâlnește cu alți călători pe o potecă îngustă și se înjură între ei într-un schimb de replici care seamănă cu ce se aude prin traficul bucureștean.
Cred că filmul va fi savurat cel mai bine de publicul român, datorită dialogului. Multe replici sunt zicale sau proverbe, care pot fi „lost in translation” pentru străini. După proiecția de presă, câțiva critici tineri mi-au spus că s-au cam pierdut în unele momente și că au simțit că s-a vorbit prea mult.
Cel mai important mi s-a părut faptul că nici un personaj nu e alb sau negru (în contradicție cu imaginea filmului). Deși road movie-urile urmăresc de obicei transformarea radicală a personajelor, drumul parcurs de Constandin și Carfin nu e unul chiar atât de transformator precum în clasice. Constandin își dă seama că fiul său a avut dreptate în legătură cu pedeapsa aplicată de boier lui Carfin și că poate ar fi trebuit să-l elibereze pe acesta. Însă el nu e chiar rău la început, subliniind de câteva ori că nu vrea să rănească pe cineva și că e sigur că îl poate convinge pe boier să nu fie excesiv de aspru. Personajele sunt de fapt produsele normelor socio-culturale din perioada aceea, iar normele acelea sunt de învinuit, de re-gândit și de schimbat.
Titlul Aferim! ilustrează palierele pe care poate fi interpretat filmul. Împrumutat din turcă, aferim(adică bravo) poate sugera perpetuarea influenței turce asupra culturii valahe, deși în 1835 deja Țara Românească se voia a fi în schimbare. La nivel narativ, în cel mai evident mod, Constandin și fiul său își împlinesc sarcina și primesc un aferim convins din partea boierului. Însă titlul denotă și tonul ironic al filmului, unde „aferim!” numai „bravo!” nu e, dată fiind atitudinea tuturor personajelor române cu ceva autoritate.
În orice caz, dacă selecția lui Aferim!în competiția de la Berlin va aduce publicul român în săli și dacă filmul îl va conduce spre reflecție asupra identității naționale și prejudecățile încă neasumate, eu mă declar mulțumită.
