Gloria lui Sebastián Lelio (un obişnuit al TIFF-ului, deja la a patra prezenţă, acum în cadrul secţiunii Supernova) împarte titlul cu filmul lui Cassavettes din 1980 şi o interpretare feminină de excepţie cu „rivalul” său din competiţia berlineză de anul acesta, Poziţia copilului.

La Q&A-ul de după proiecţie, Lelio ne-a mărturisit că ideea subiectului i-a venit de la mama sa, care i-a cântat şlagăre chiliene în maşină toată copilăria. Gloria (Paulina García) e o femeie ajunsă la 50 de ani, divorţată, care îşi împarte timpul liber între încercări de a se apropia de cei doi copii ai săi (chiar dacă asta înseamnă să facă yoga) şi ieşiri la restaurant care se termină adesea în aventuri de-o noapte. La una dintre acestea îl cunoaşte pe Rodolfo, un bărbat trecut la rându-i de prima tinereţe, căruia îi vine greu să se reobişnuiască cu statutul de burlac. Gloria se vede în poziţia de a alege între a lupta să-şi ia viaţa de la capăt şi renunţare.

Trivializând, s-ar putea spune că García (Ursul de Argint la Berlin) a învins-o pe Luminiţa Gheorghiu pentru că i se cere să se dezbrace până la capăt de inhibiţii, dar adevărul e că actriţa de teatru şi televiziune face rolul vieţii în întruchiparea protagonistei care este, pe rând, vulnerabilă (când e abandonată într-o cameră de hotel), puternică (atunci când pune la cale descătuşarea finală, exuberantă şi deprimată).

Şi aşa e şi filmul construit în jurul ei, o dramă intimistă care atinge doar în treacăt probleme ale societăţii („în Chile nu mai există lideri”), şi se mulţumeşte, în cea mai mare parte a timpului, să lucreze la un studiu dulce-amărui de personaj.

La finalul proiecţiei, unul dintre spectatori l-a întrebat pe Lelio, redundant, de ce nu a făcut un film despre un bărbat ajuns la această vârstă, deoarece „filmele de acest tip sunt destule”. Sper că a venit să vadă Una pistola en cada mano/Un pistol în fiecare mână, de Cesc Gay, un film din cinci scheciuri de calitate variabilă, toate pe tema crizei bărbatului la vârsta a doua – cu actori faimoşi (Javier Cámara, Ricardo Darín, Eduardo Noriega etc.) şi ceva lucruri mai mult sau mai puţin valide de spus despre căsnicie, prietenie şi flirt la locul de muncă. Cam ca Fustangiii cu Dujardin, dar mai puţin vulgar.

Doi prieteni vechi se consolează cu nefericirea celuilalt; cineva vrea să se împace cu nevasta de care divorţase după aventura cu o infirmieră; altul îşi spionează soţia şi dă peste amant plimbându-şi câinele; sunt anecdote ce se joacă cu stereotipuri legate de bărbaţi şi pornirile lor prost premeditate, ce au şanse să amuze pe moment, dar nu au nimic memorabil.