„The Campaign” – printre voturi şi insulte

2
189
Will Ferrell şi Zack Galifianakis în „The Campaign”
Will Ferrell şi Zack Galifianakis în „The Campaign”

La un moment dat, Cam Brady (Will Ferrell), congresman în Carolina de Nord, îl compară pe contracandidatul său, Marty Huggins (Zach Galifianakis), cu un specimen ce ar merita prezentat în emisiunea Ripley´s Believe It or Not. O caracterizare care li se potriveşte bine celor doi oameni de pe afişul comediei The Campaign/Campania (fără a pune copilul la socoteală), doi dintre cei mai amuzanţi (dar cu rezultate inegale) actori de comedie americani.

Brady a câştigat patru mandate cu variaţii ale aceluiaşi discurs (în gol) despre stâlpii societăţii şi tripleta America – Iisus – Libertate, în ciuda moralităţii îndoielnice, profitând de culoarul liber lăsat de interesele corporaţiilor din umbră. Până când, în urma unui scandal (cum altfel decât) sexual, i se împinge în faţă – de către doi fraţi afacerişti (John Lithgow şi Dan Aykroyd!) care fac jocurile, ca pe la noi – un opozant – Marty, familist provincial, ciudăţel şi cam încet la minte („probabil sârb”, spune cineva), dar uşor de modelat.

Ghidat de un agent de campanie redutabil, Marty câştigă procent după procent, transformat în tipul de politician care câştigă mandate – cu casa plină de arme, lustră din coarne de cerb, timbrul vocal al lui Burt Reynolds şi slogan beton: „It’s a mess!”. Toată vorbăria şi circul campaniei nu sunt decât praf în ochi pentru a masca planul pus la cale din culise – ce implică China şi conceptul de „internalizare”, aşa cum nu a mai fost folosit/la scară nemaivăzută până acum, pentru că atunci „când ai bani, nimic nu e imprevizibil”.

Produs de către Adam McKay, cel care i-a dat cele mai memorabile roluri lui Ferrell (Anchorman/Talladega Nights), scris de unul dintre scenariştii lui Eastbound & Down şi regizat de Jay Roach (trilogia Austin Powers) The Campaign are în spatele său un staff de campanie redutabil.

Comedia lor colorată şi ireverenţioasă, în bună parte improvizată, găseşte în politică un loc de joacă ofertant, cel puţin atât timp cât se ocupă de capcanele pe care şi le întind cei doi protagonişti: Brady pocneşte un bebeluş şi un câine celebru, Marty îşi împuşcă adversarul în picior şi obţine nişte voturi la schimb.

Printre defăimări şi înjurături inventive, se fac trimiteri relevante la percepţia schimbătoare şi la memoria scurtă a electoratului american şi de pretutindeni, stimulat de silogisme absurde de tipul „Marty poartă mustaţă, Al Quaeda (Bin Laden) are barbă, deci Marty e Al Quaeda” şi de imaginea de familist religios a omului politic (secvenţa antologică în care ignorantul Brady improvizează Tatăl Nostru).

Ferrell îşi joacă partitura obişnuită, explozivă şi sărită de pe fix (pe alocuri obositoare), dar Galifianakis (în Hangover şi la TV, în Bored to Death), cu aerul său desuet/defazat, iese cel mai bine (şi mai puţin şifonat) din confruntare. Păcat de finalul atât de utopic şi cuminte, compromis inutil în contextul în care povestea avea destulă morală şi aşa. Dacă nu mă credeţi, ascultaţi-o pe camerista asiatică (!) a tatălui lui Marty, vorbind ca Mammy din Gone in the Wind, cu accent afro-sudist, în schimbul a 50 de dolari în plus pe săptămână.

Campania rulează în cinematografele din România din 14 septembrie, distribuit de MediaPro Distribution.

2 COMENTARII

    • De vazut daca gusti genul de comedie facut de cei enumerati mai sus (atunci cand le iese). Ferrell si Galifianakis le sunt indigesti multora, pana la urma 🙂

      Mie mi-a placut timp de 50 de minute (din cele 80) – daca are vreo relevanta 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here