Scurtmetrajul de Oscar are covor roşu la NexT

0
190

Scurtmetrajele nominalizate la premiile Academiei Americane de Film în 2012 şi câştigătorul din 2011 vor rula într-o proiecţie specială la Oscars Night, în cadrul Festivalului Internaţional de Film NexT.

Covorul roşu se va întinde vineri, 30 martie, de la ora 20.30, la Cinema Scala. După proiecţie, spectatorii şi invitaţii speciali sunt aşteptaţi la „Soundtrack Party” în Coyote Cafe, clubul festivalului, unde vor răsuna cele mai cunoscute coloane sonore, de la Dirty Dancing şi Grease, trecând prin Pulp Fiction, până la Fight Club sau The Girl with the Dragon Tattoo.

Biletul Oscars Night costă 15 lei în avans sau 20 lei în ziua proiecţiei şi include şi accesul la petrecerea din aceeaşi seară.

Proiecţia va fi deschisă de Zeul Iubirii/ God of Love în regia lui Luke Matheny, câştigătorul de anul trecut al statuetei, la categoria scurtmetraj de ficţiune. Filmul urmăreşte un tânăr campion de darts, cântăreţ prin cafenele şi amorezat până peste urechi, care îşi vede dorinţele împlinite – la propriu – când primeşte o cutie misterioasă de săgeţi care te fac să te îndrăgosteşti. La Zeul Iubirii a lucrat, ca monteur, Levi Abrino, fost participant la cea de-a doua ediţie a NexT cu scurtmetrajul The Lonely Bliss of the Cannonball Luke / Euforia solitară a lui Luke, Omul-Ghiulea.

Câştigătorul de anul acesta al premiului Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj de ficţiune este Malul/The Shore, în regia lui Terry George. Filmul spune povestea a doi prieteni din copilărie, Joe şi Paddy, despărţiţi timp de 25 de ani de conflictul nord-irlandez. Când Joe se întoarce acasă în Irlanda de Nord, fiica sa, Patricia, îi convoacă pe cei doi la o reuniune cu rezultate neaşteptate.

Festivalul Internaţional de Film NexT va avea loc între 28 martie şi 1 aprilie la Cinema Scala şi Cinema Studio, iar seminariile, prezentate de JTI, se vor desfăşura la Café Verona Cărtureşti.

Abonamentele sunt disponibile pe site-ul ticketfan.ro şi în reţeaua Ticket Fan (în magazinele Flanco şi la Librăria Engleză Anthony Frost). Spectatorii pot opta între diferite tipuri de abonamente şi bilete iar studenţii beneficiază de preţ redus: Festival Pass (100 Lei)/Festival Pass pentru studenţi (90 Lei), abonament 10 proiecţii (80 Lei)/abonament 10 proiecţii student (60 Lei), abonament 5 proiecţii (40 Lei)/abonament 5 proiecţii studenţi (30 Lei). O proiecţie cuprinde un calup de scurtmetraje, cu o durată totală de aproximativ 120 de minute. Singura excepţie este programul NexT Generation, care prezintă filme de lungmetraj.

Oscars Night @ NexT 2012

Vezi mai multe video din evenimente

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here