Filme portugheze vechi, la Institutul Cultural Român

0
561
Scenă din "Belarmino"
Scenă din "Belarmino"

Trei filme portugheze din anii 30, 40, respectiv 60, vor fi proiectate între 19 şi 21 aprilie, la Institutul Cultural Român din Bucureşti. Zilele Filmului Portughez e un eveniment organizat de Ambasada Portugaliei, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, cu sprijinul Institutului Camões.

Vor fi proiectate filmele: Cançao de Lisboa, în regia lui Cottinelli Telmo, Ala-Arriba, de Leitao de Barros, şi Belarmino, regizat de Fernando Lopes.

PROGRAM

• Marţi, 19 aprilie, ora 18.30 – Cançao de Lisboa, regia: Cottinelli Telmo, 1933

| comedie, Portugalia, 1933, 85 min |

Regia: José Cottinelli Telmo

Scenariul: José Cottinelli Telmo

Distribuţie: Beatriz Costa, Vasco Santana, Antonio Silva

Sinopsis

Vasco este student la medicină în Lisabona, susţinut financiar de mătuşile lui bogate din Trás-os-Montes, pe care le-a minţit, spunându-le că a absolvit facultatea. Tânărul duce o viaţă boemă, preferând petrecerile şi fetele, în special pe Alice, o croitoreasă din cartierul Castelinhos. Prietenia celor doi îl supără pe tatăl fetei, ambiţiosul croitor Caetano, care ştie despre datoriile şi stilul de viaţă al lui Vasco. După ce pică încă unul din examenele finale, primeşte anunţul unei vizite din partea mătuşilor.

Cântecul Lisabonei este primul film sonor portughez şi prima comedie portugheză, o producţie de succes la nivel internaţional. Este singurul film al lui José Cottinelli Telmo, cunoscut ca arhitect şi mai puţin ca regizor, dar care a pus bazele cinematografiei portugheze.

 

• Miercuri, 20 aprilie, ora 18.30 – Ala-Arriba, regia: Leitao de Barros, 1942

| docu-ficţiune, Portugalia, 1942, 94 min |

Regia: Leitão de Barros

Scenariul: Alfredo Cortez, Augusto de Santa-Ritta

Distribuţie: Ilidio Rocha Silvestre, Elsa Branca-Flor, Domingos Gonçalves

Sinopsis

Ala-arriba! este o expresie a locului, tradusă în limba română prin heirup!, folosită de pescari atunci când aduceau pe braţe bărcile pe uscat. Acţiunea se desfăşoară în satul de pescari Póvoa de Varzim, sărăcit din cauza lipsei de peşte, şi se concentrează în jurul iubirii interzise dintre Julha şi João Moço. Protagoniştii sunt aproape în totalitate locuitori din Póvoa de Varzim, pentru veridicitatea practicilor şi obiceiurilor.

Filmul este apreciat pentru valoarea sa antropologică şi este cea de-a doua etnoficţiune din istoria cinematografică, un pionier al genului. Este, de asemenea, primul film portughez premiat la o competiţie internaţională – Cupa Biennale acordată lui Leitão de Barros la Veneţia, în 1942 – şi este o producţie a regimului Estado Novo (1933-1974), realizat cu sprijinul Secretariatului Naţional pentru Propagandă, Comisariatului pentru Şomaj şi Ministerului Construcţiilor.

 

• Joi, 21 aprilie, ora 18.30 – Belarmino, regia: Fernando Lopes, 1964

| documentar, Portugalia, 1964, 72 min |

Regia şi scenariul: Fernando Lopes

Distribuţie: Belarmino Fragoso, Albano Martins, Tony Afonso, Jean-Pierre Gebler, Bernardo Moreira

Sinopsis

Belarmino este un fost campion de box provenit dintr-o familie modestă, care a avut momentele sale de glorie, dar a fost şi exploatat pentru interesele altora. Rămas doar cu amintirile, acesta trăieşte marginalizat, rătăcind prin Lisabona. Ca să-şi câştige existenţa, prestează servicii mărunte – lustragiu, desenator, portar.

Anii ’60, sfârşitul regimului dictatorial portughez, au fost marcaţi de tulburări sociale, nemulţumiri, dar şi de un mare apetit cultural şi inovaţii în cinematografie. Cinema Novo începe să se impună la începutul deceniului, iar unul din primele filme care prezintă noua abordare este Belarmino.

Filmele vor fi prezentate cu subtitrare în limba română. Accesul la proiecţii este liber, în limita locurilor disponibile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here