NexT 2013: Poveşti mici, vise mari (1)

0
172
The Girl with the Mechanical Maiden
The Girl with the Mechanical Maiden

Pasionantă competiţia NexT 2013, care poartă semnătura lui Andrei Gorzo şi a Irinei Trocan. E vorba de 23 de filme diferite, traversate, totuşi, de câteva fire comune: apetenţa pentru SF şi poveştile despre oameni obişnuiţi care se ţin cu dinţii de visele lor mici, dar care par imposibile în contextul vieţilor lor. Printre ele, câteva filme româneşti şi o producţie cu totul aparte, venită dinspre Republica Moldova – Panihida.

Pe scurt, despre cele 23 de filme văzute în competiţia NexT 2013. Deocamdată, partea întâi.

Betoniera, r. Liviu Săndulescu, România, 2012, 16′

Un bărbat (Mimi Brănescu) se pune de-a curmezişul străzii ca formă de protest împotriva zgomotului pe care un şantier în lucru îl face pe timpul nopţii. Un episod din România cotidiană despre miicimea unui individ în faţa statului şi a corporaţiilor şi despre deriziunea unor astfel de gesturi individuale. În unele secvenţe, Mimi Brănescu, înghesuit în maşina lui mică, ce blochează o betonieră, seamănă cu o furnică pe cale să fie călcată.

Filmat în stilul realist al Noului Val, dar ceva mai alert, cu Teo Corban în rol de poliţist şi Adrian Titieni, în cel de şef de şantier, Betoniera e o surpriză plăcută – remarcată, de altfel, şi la Clermont-Ferrand.

Cusătoreasa / La Ravaudeuse, r. Simon Filliot, Franţa, 2012, 9′

Film cu păpuşi – o stranie combinaţie de sfori, pânze şi metale care scârţâie, undeva la capătul lumii. O femeie îşi scoate singură din burtă doi fraţi siamezi pe care îi desparte tăindu-i cu foarfeca şi cosându-le locurile care vor rămâne mereu răni deschise. Un film suprarealist, deopotrivă înduioşător şi şocant despre sărăcie, lăcomie, promiscuitate şi moarte.

Fetiţa cu dădaca mecanică / The Girl with the Mechanical Maiden, r. Andrew Legge, Irlanda, 2012, 16′

Un alt SF, de data asta retro, despre un inventator care-şi lasă fiica în grija unei dădace mecanice ce dezvoltă, sub carapacea de metal, un suflet mare şi iubitor. Excelente păpuşile mecanice, decorurile dark, de film horror cu copii, şi efectele vizuale. Poate fi un punct de pornire pentru un lungmetraj.

Foame / Eat, r. Moritz Krämer, Germania, 2012, 7′

Dintre multele SF-uri şi filme cu accente horror din competiţie NexT, Eat a fost cel mai delicios. Un fotomodel obosit şi râvnind după altceva decât „un iaurt sănătos”, începe să devoreze lucrurile din cabina sa, în timpul pauzei: crema de corp devine o frişcă, rujul, un baton dulce, canapeaua, o uriaşă prăjitură de ciocolată etc. Minunat mod de a spune ce e de spus despre industria modei şi înfometarea de rigoare.

Fotoliul / The Chair, r. Grainger David, SUA, 2012, 12′

Undeva la graniţa blurată dintre vis şi realitate, acolo unde s-a plasat şi Beasts of the Southern Wild, un băieţel de culoare povesteşte împrejurările în care a murit mama sa, din cauza unui mucegai care i-a intrat în corp şi i-a cuprins încet plămânii, inima şi creierul. Fotoliul pe care şi-a petrecut ultimele luni, infestat şi el şi aruncat la gunoi, rămăsese o mărturie dureroasă a ceva ce nu putea fi îndreptat. Filmat alternativ în cadre largi şi close-up-uri, Fotoliul e înduioşător pe alocuri, însă nu e nici original, nici suficient de puternic.

În acvariu, r. Tudor Cristian Jurgiu, România, 2012, 21′

O nouă surpriză plăcută din partea lui Tudor Cristian Jurgiu (după Nunta lui Oli), care are un ochi bun pentru inconstanţele şi micile paradoxuri din relaţiile între oameni. Doi iubiţi care încearcă să se despartă seamănă cu doi peşti puşi de o mână invizibilă în acelaşi acvariu şi lăsaţi să se descurce. Ea (Maria Mitu) joacă un joc pe care el (Ionuţ Vişan) nu-l înţelege, o constantă hărţuire sentimentală în care, atunci când este respinsă, se ţine cu dinţii de el, şi invers. Foarte bune scenariul şi interpretările celor doi actori.

În timp ce flăcările se înălţau / O Que Arde Cura, r. João Rui Guerra da Mata, Portugalia, 2012, 27′

O paralelă între un incendiu real din Lisabona, în 1988, şi focul ce arde în inima unui tânăr aflat la capătul celălalt al oraşului. Mistuit de dor, acesta îşi sună iubita de care se despărţise. Filmat mare parte în întuneric, cu jocuri de lumini şi efecte speciale (de efect scena în care el vorbeşte la telefon pe fundalul peretelui care se transformă într-o mare de flăcări), O Que Arde Cura se stinge destul de repede atunci când paralela devine clară, adică după zece minute din cele 27.

Kaiser & König, r. Timon Modersohn, Germania, 2012, 37′

O distopie puternică despre doi bărbaţi în vârstă, Kaiser şi Konig, a căror prietenie se plăteşte cu viaţa într-o lume a viitorului controlată de o armată cu uniforme ca-n Terminator şi gadget-uri (suntem în Germania). La aniversarea a 40 de ani de căsătorie, soţia lui Kaiser vrea carne la masă, ceea ce se dovedeşte o misiune bună pentru Terminator, pentru că, în aceste vremuri, carnea e interzisă. E o lume „nouă”, violentă, în care copiii vânează, în mod straniu, adulţii. Puternic vizual şi bine jucat, e o premisă bună pentru un lungmetraj, chiar un serial.

Marion, r. Julian Zuazo, Spania, 2012, 18′

Lynchian până la ultima fibră – de la decor şi felul în care e filmată femeia, la muzică -, Marion e un alt (mai mult sau mai puţin) SF despre o femeie-computer care îndeplineşte fantezii de la depărtare, prin intermediul unui dispozitiv montat pe ochii privitorului. Interesant vizual şi ca propunere, şi cu o alegere bună în rolul actriţei – ambiguă ca figură –, Marion aduce în discuţie un subiect extrem de actual, acela al mutării relaţiilor interumane în spaţiul virtual.

Mister / Misterio, r. Chema García Ibarra, Spania, 2012, 12′

O privire ironică, dar îngăduitoare, asupra unor oameni cu vieţi mici şi vise mari. Şi asupra multelor întrebuinţări cotidiene care i se pot găsi lui Dumnezeu şi Fecioarei Maria, atunci când e nevoie. O croitoreasă care munceşte într-un atelier clandestin, pe muzică tehno dată la maxim, ca să camufleze zgomotul maşinilor de cusut, visează la o viaţă mai bună, eventual pe altă planetă. Atunci când se duce vestea că fiul obez al unei cunoştinţe a fost binecuvântat brusc din ceruri şi că, aplecându-ţi urechea la ceafa lui, o auzi vorbind pe Fecioara Maria, femeia se duce şi primeşte un semn decisiv.

Filmul se construieşte din cadre fixe, foarte atent alese, decoruri şi gesturi. Memorabil şirul de femei în vârstă stând la coadă să asculte la ceafă, toate purtând cămăşi cu animal print, „la modă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here