Cei mai buni mici cronicari EducaTIFF au fost premiaţi sâmbătă, 11 iunie, la Librăria Cărtureşti Cluj-Napoca.
Competiţia EducaTIFF-Tineri Critici de Film, lansată în luna mai, a avut 17 finalişti – cel mai tânăr de 10 ani şi cel mai „în vârstă”, de 18 – care au participat la ateliere de critică de film, special destinate lor şi susţinute de criticul Mihai Fulger, care le-a prezentat noţiuni introductive de limbaj cinematografic şi critică de film elevilor.
Un juriu format din criticii de film Nagy Boglárka, Laurenţiu Brătan şi Andrei Rus, au desemnat premianţii, autorii celor mai bune cronici de film.
Filmreporter.ro vă prezintă premiile şi cronicile premiate.
PREMII SPECIALE :
- Premiul Special oferit de Librăria Cărtureşti Cluj-Napoca şi EducaTIFF pentru cls. II – IV
CARINA VARGA, cls. a IV-a, Liceul Teoretic ”Nicolae Bălcescu”, Cluj-Napoca. Îndrumător: Simona Brie
- Premiul Special oferit de EducaTIFF pentu cls. V – VIII
DIANA NOVEANU, cls. a VI-a, Colegiul naţional ”E. Racoviţă”, Cluj-Napoca. Îndrumător: Corina Dindelegan
- Premiul Special oferit de EducaTIFF pentru cls. IX – XII/XIII
MARA MIHACEA, cls. a XI-a , Liceul Teoretic ”George Şincai”, Cluj-Napoca. Îndrumător: Anca Ursa
- Premiul Special oferit de Centrul Cultural Francez Cluj-Napoca
CARINA VARGA, cls. a IV-a, Liceul Teoretic ”Nicolae Bălcescu”, Cluj-Napoca. Îndrumător: Simona Brie
- Premiul Special oferit de Centrul Cultural Francez Cluj-Napoca
SARA BOTEZAN, cls. a VI-a, Colegiul naţional ”E. Racoviţă”, Cluj-Napoca. Îndrumător: Corina Dindelegan
- Premiul Special oferit de Centrul Cultural Francez Cluj-Napoca
MARA MIHACEA, cls. a XI-a , Liceul Teoretic ”George Şincai”, Cluj-Napoca. Îndrumător: Anca Ursa
PREMIILE JURIULUI:
- Premiul Juriului pentru Cea Mai Bună Cronică de Film – secţiunea cls. II – IV
BIANCA CUIBUS, cls. a IV-a, Liceul Teoretic ”Nicolae Bălcescu”, Cluj-Napoca. Îndrumător: Simona Brie
Motivaţia juriului: Apreciem în mod deosebit seriozitatea cu care a vizionat filmul şi şi-a argumentat ideile.
- Premiul Juriului pentru Cea Mai Bună Cronică de Film – secţiunea cls. V – VIII
DAIANA BALASZ, cls. a VIII-a, Şcoala I. Creangă, Cluj-Napoca. Îndrumător: Cristina Dezsi
Motivaţia juriului: Apreciem referinţele culturale pe care le face în text, faptul că a analizat filmul la mai multe nivele şi că a reuşit să explice impactului filmului asupra spectatorului.
- Premiul Juriului pentru Cea Mai Bună Cronică de Film – secţiunea cls. IX – XII/ XIII
GéZA SZAKàCS, cls. a XI-a, Liceul Teoretic ”Josika Miklos”, Turda. Îndrumător: Dora Fodor Rus
Motivaţia juriului: Apreciem felul în care s-a identificat cu personajul principal, modul elaborat în care a redactat textul, argumentele şi concluziile foarte pertinente.
CRONICILE:
PREMIUL JURIULUI PENTRU CEA MAI BUNĂ CRONICĂ DE FILM – CLS. II-IV
I Am Kalam / Eu sunt Kalam
Bianca Cuibus, cls. IV (înv. Simona Brie, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”)
I am Kalam
În primul şi în primul rând, filmul Eu sunt Kalam a fost foarte frumos. Filmul, am observat, seamănă cu povestea Prinţ şi cerşetor. Despre film am o părere destul de bună. Eu aş vrea să încep cu părţile negative.
Prima dată a fost foarte vag cum a fost prezentat prinţul. Apoi mi-a displăcut că s-a pus accent pe sărăcia din India. Ţara ar fi trebuit arătată ca o ţară cu multe caractere, deşi ştiu că dacă ar fi fost prezentată aşa, filmul n-ar fi ieşit cum trebuie. Fiind eu un mic critic, aş putea spune că la cinema, unde a fost prezentat filmul, subtitrarea a fost groaznică. Nimic nu se înţelegea. Nu mi-a mai plăcut sincer că Chhotu a fost tratat ca un servitor, dar în asta am descoperit că Chhotu are multe calităţi. Şi, după cum aţi observat, am trecut la părţile pozitive. Agreabile au fost locurile unde s-a desfăşurat filmul. Ele au fost splendide. Muzica, o parte principală din film, a fost minunată. Combinaţia de instrumente a produs multe melodii pe ritmuri frumoase şi tonalităţi diferite.
Am observat cu mare atenţie că prinţul, deşi era de înalt rang, nu se purta altfel. Cel mai drăguţ moment a fost când franţuzoaica l-a ajutat pe Kalam. Şi ea a fost drăguţă. În încheiere aş vrea să spun ceva: eu am o părere aşa şi aşa, dar cred că toţi copiii cu aventură în sânge ar adora filmul.
PREMIUL JURIULUI PENTRU CEA MAI BUNĂ CRONICĂ DE FILM – SECTIUNEA CLS. V-VIII
Bunul meu dușman / Min bedste fjende (Danemarca 2010)
Daiana Balazs, cls.VIII (prof. Cristina Dezsi, Şcoala „Ion Creangă” Cluj-Napoca)
Acest film, ca toate celelalte care aparţin genului dramă, ilustrează viaţa reală, prin intermediul unui conflict complex şi puternic dintre personaje. Drama te face pe tine, ca spectator, să priveşti viaţa dintr-un alt punct de vedere, un punct de vedere care se naşte din mesajul filmului. Bunul meu duşman, o creaţie a lui Oliver Ussing, are propriul fir narativ care te face să te întrebi dacă oamenii – sau în cazul de față copiii – sunt în stare să își bată joc unii de alții în cel mai oribil fel cu putință.
Ne este dezvăluită viața unui elev pe nume Alf (Nikolaj Støvring Hansen), care după părerea mea este exact ca acel personaj tipic din orice școală, mereu bătut sau necăjit de bătăuși, care reușește cu greu să schimbe acest lucru. Scenaristul i-a dat ca punct de inspirație o carte cu benzi desenate manga numită Niccolo. Încă o data ne este demonstrată apropierea acțiunilor acestui film cu realitatea, deoarece copiii sunt predispuși să ia în serios toate lucrurile banale sau grave pe care le găsesc fie în reviste și cărți, fie în televiziune și internet.
Filmul ne ilustrează povestea lui Alf, care împreună cu colegul și noul său prieten Toke (Rasmus Lind Rubin) încearcă să întoarcă roata în școala lor într-o combinație de elemente șocante și violente, întorsături de situatie imprevizibile, câteva scene slabe de romantism și una sau două scene comice.
Pe scurt, poate v-ați dat deja seama, am iesit de la film foarte tulburată, cu un sentiment groaznic inăuntrul meu, cu o dezamăgire profundă care s-a datorat faptului că eu, fiind puțin informată, citind doar descrierea acestui film, mi-am imaginat că este o comedie plină de peripeții cauzate de doi elevi proaspăt aliați în vederea unei răzbunări și că voi avea parte de o rețetă copioasă amestecată cu distracție și umor.
La început mi s-a părut amuzant faptul că cei doi aliați au de gând să nu se mai ascundă, ci să-i facă pe bătăuși să guste din propriul lor elixir, însă după primele poante a devenit deja exagerat, probabil regizorul asta a și dorit, dar opinia mea este că ar fi putut diminua puțin din cruzime. Au fost unele scene absolut groaznice. Foarte greu de descris stările care m-au împins treptat spre stupoare și șoc. Legătura pe care filmul o face cu viața reală mă face să mă gândesc că aceste lucruri se pot întampla și în viața, în școala mea. Sincer, mă rog și sper să nu se întâmple.
Mesajul acestui film este într-adevăr unul educativ. Pentru mine s-au desprins două lucruri foarte importante: părerea celorlalți contează mai puțin, tu trebuie doar să-ți urmezi visele, iar al doilea este că nu trebuie să te lași niciodată orbit de putere. Acestea sunt două categorii în care personajele principale s-au diferențiat ( împlinirea viselor și împlinirea egoului).
Pot spune ca am răsuflat cât de cât ușurată doar la sfârșit. În ciuda intâmplărilor tulburătoare, acest film este atât de captivant încât nu vă dați seama cum trece timpul. Nu este doar o dramă oarecare, aceasta chiar te mișcă, este mânuită cu artă si cu actori care știu să joace. Acțiunea, cu grijă aleasă, ce se învârte în jurul celor două personaje, reușește să-ți arate exemplar ce înseamnă „ un bun dușman „.
Faptul că regizorul a împrumutat puțin din Japonia, de la benzile desenate cu Niccolo și până la stilul asemănător cu visual-kei al lui Toke de a-și face părul, a fost destul de surprinzător. Am fost plăcut impresionată de acest lucru.
Celor care iubesc manga-urile mult prea mult și celor care țin să arate ca ei sunt șefii, sau vorbesc în batjocură despre alții, dar și celor care vor să vadă o dramă autentică, le recomand acest film. Sunt sigură că își va lăsa puternic amprenta asupra voastră!
PREMIUL JURIULUI PENTRU CEA MAI BUNĂ CRONICĂ DE FILM – SECTIUNEA CLS. IX-XII/XIII
Viața văzută de Simon / I rymden finns inga känslor (Suedia, 2010)
Szakács Géza, cls XI ( Prof. Rus Fodor Dóra, Liceul Teoretic Jósika Miklós, Turda)
LUMEA VĂZUTĂ DE NOI
Filmul Lumea văzută de Simon, regizat de Andreas Öhman în 2010, ne introduce în lumea ciudată, dar pură, al lui Simon, prin prezentarea spaţiului cosmic închipuit de protagonist. El orbitează într-o navă cosmică improvizată, departe de cei din jur.
Personajul principal suferind de sindromul lui Asperger se izolează de familia sa, care nu este capabilă şi nici nu vrea să înţeleagă jocurile sale, jocuri pe care el le consideră importante şi serioase, oferindu-i echilibrul de care are atâta nevoie. Filmul prezintă dificultatea astronautului de a naviga în spaţiul creat, datorită meteoriţilor care apar în calea lui. De aici asistăm la o răsturnare de situaţie, deoarece totul devine confuz. Nu mai înţelege lumea în care s-a refugiat. Nu cere ajutorul celor din jur, lipsindu-i deschiderea spre comunicare. Singurul din familie care încearcă să ia legătura cu el, înţelegându-l pe deplin, este fratele său mai mare, Sam. Acesta are capacitatea de a intra în lumea lui, de a interacţiona cu astronautul singuratic, de a participa la jocul propus de Simon. Dar nici Simon nu este în stare, şi nici nu vrea să-i înţeleagă pe cei din jur, el se ţine de programul său, ignorând viaţa altora.
Sam este părăsit de Frida practic din cauza lumii bizare a lui Simon, convieţuirea cu el fiind tot mai solicitantă pentru o persoană ce se ghidează după regulile normalităţii acceptate. Atunci Simon se vede obligat să iasă din închisoarea ce şi-a creat-o singur. Dorinţa lui nestăvilită de a-şi ajuta fratele îl obligă să interfereze cu lumea de care s-a izolat. Jennifer este tânăra pe care o vrea pentru fratele lui, ea însă are sensibilitatea necesară de a găsi o cale spre Simon. Această apropiere este sugerată mai ales prin muzică. Acordurile muzicii îl fac pe acest personaj ciudat să vadă lumea altfel şi să iasă pentru câteva clipe din izolare. Aceste clipe sunt ilustrate prin jocurile copiilor pe ritmul muzicii şi înălţarea baloanelor spre cer. Imagini feerice derulate pe fundalul unei muzici dinamice, pline de energie, ce îţi insuflă dorinţa de a trăi.
Metafora principală folosită în film, butoiul-navă spaţială, ne duce cu gândul la idea că Simon suntem cu toţii. Noi cei care, decât să suferim, mai bine ne închidem în propria carapace pentru a ne păstra integritatea. Integritatea psihicului, care în viziunea lui Simon este expus şi vulnerabil mai ales în faţa sentimentelor, ce nasc haos şi dezechilibru. Predilecţia lui Simon pentru formele de cerc ne sugerează tot dorinţa individului de a atinge perfecţiunea, de a alcătui un tot doar de unul singur. Este o percepţie individualistă asupra existenţei umane, existenţă în care eul se creează pe el însuşi, nu are nevoie de altă fiinţă pentru a fi un tot perfect. Putem oare rămâne intacţi şi de nezdruncinat în izolarea noastră? Cât rezistă zidurile create de noi, suntem destui de puternici pentru a ne confrunta cu acceptarea propriilor noastre sentimente, de a ne arunca, sau de a ne lăsa alunecaţi în haosul emoţiilor şi sentimentelor? A orbita singuratic într-un neant gol, dar sigur şi ordonat, sau a te lăsa zdruncinat de naveta spaţială condusă de sentimente deseori bulversante, chiar chinuitoare? Aceasta este întrebarea.
Filmul se termină la momentul potrivit. Rămâne o creaţie deschisă şi astfel se salvează de la banalul filmelor hollywoodiene. Băiatul se află din nou în butoiul-navă, lângă el o vedem pe Jennifer, care reuşeşte să-l atingă pe Simon fără ca el să realizeze acest lucru. Acea fină atingere a degetelor ne sugerează şansa primită de Simon pentru salvare. Întrebarea incitantă însă rămâne: va fi el deschis spre această şansă? Întrebare ce inevitabil ne-o formulăm şi noi. Dar pentru curajul şi demnitatea ce sunt esenţiale formulării acestei întrebări, filmul trebuie văzut. Doar astfel lumea devine văzută de NOI.
