„Antisocial” – Când Facebook-ul te omoară, la propriu

0
437

hero_Antisocial

Nici n-au trecut primele două luni din an şi deja am avut parte de două filme care tratează, oareşcum tangenţial, aceeaşi temă: avansurile tehnologice şi repercusiunile lor. Ca să fie totul clar, unul din filme este Her-ul lui Spike Jonze, iar cel de-al doilea este acest Antisocial, al relativ newcomer-ului Cody Calahan (care a făcut în prealabil două scurtmetraje şi care a lucrat pe post de co-producător la dezamăgitorul Monster Brawl).

Acolo unde Her este o dramoletă destul de penibilă despre dragostea dintre un Joaquin Phoenix pe sistem hipstăr, cu pantalonii până la sfârcuri, şi un sistem de operare cu Inteligenţă Artificială extrem de avansată, cu vocea lui Scarlett Johansson, ce se amorezează de sus-numitul, Antisocial e un film horror fără pretenţii despre cum reţelele de socializare îşi capturează şi infestează utilizatorii, la propriu şi nu la figurat.

După cum spuneam: oareşcum tangenţiale, însă pun în temă cam acelaşi lucru, în mare: paranoia tehnologică, teama că tehnologia ne va domina şi înghiţi într-o bună zi. Comparaţia se termină, însă, aici – Her rămâne una dintre marile dezamăgiri de anul acesta (Jonze îmi va fi întotdeauna aproape de suflet pentru Where The Wild Things Are).

Dacă Her e un film curios de intim şi relaţional-claustrofobic, Antisocial funcţionează la scară ceva mai mare şi tratează o pandemie tehnologică în care sunt prinşi nişte adolescenţi ce îşi doresc doar să petreacă revelionul ca orice american tânăr: băutură, sex, femei. Prin intermediul reţelei de socializare The Social Redroom (da, numele reţelei este cretinoid), prin intermediul unui blog, al unui simulacru de YouTube (UploadYourVidzz sau ceva de genul) şi prin intermediul ştirilor, află că are loc un fel de epidemie ce-i transformă pe oameni în ceva ce seamănă cu zombi.

În timp ce protagoniştii se chinuie să supravieţuiască, ni se dezvăluie că virusul nu-i chiar un virus în sensul clasic şi cinematografic – totul se transmite prin intermediul reţelei de socializare The Social Redroom (Redroom – REDRUM?) şi focusul se mută exclusiv asupra casei în care aceştia s-au baricadat. Din momentul acesta, încep să moară pe capete – victimele virusului transformându-se în creaturi antisociale (că doar îi mătrăşesc pe bieţii oameni) conectate la o inteligenţă artificială, conştiinţă comună.

Toate bune şi frumoase până acum – cu nişte morţi destul de distractive, nişte trucuri vizuale foarte plăcute ochiului, cum ar fi domnişoara legată fedeleş cu beculeţe de Crăciun -, dar al treilea act este cel care aproape ruinează filmul, deoarece se avântă în a explica originea virusului şi se scufundă în siropoşenii penibile.

Cei doi rămaşi în viaţă află care este sorgintea infecţiei (site-ul de socializare îşi ţinea utilizatorii aproape prin intermediul unor mesaje subliminale care au ajuns să se transforme într-un virus organic) şi cum se pot vindeca. Evident – TREPANAŢIE! Cu tot cu plânsetele şi smiorcăielile necesare unui cârlig emoţional ce nu-şi are rostul (sacrificii, momente cu dulcegării dubioase între Ea şi El, etc). Totul se încheie cu un cadru destul de frumos, cu the final girl însângerată, bănănăind pe străzi, în căutare de supravieţuitori şi/sau monştri de omorât.

Antisocial vine de undeva din zona horror-urilor cu remake-uri americane aferente ce îşi torturau protagoniştii prin intermediul casetelor video, apelurilor telefonice, fotografiilor etc. În plus, e destul de cursiv şi pe filiera de body horror, atât de dragă nouă, şi nu stă deloc rău la capitolul compoziţie vizuală. La fel ca şi la Her, ai nevoie de ceva suspension of disbelief (suspendarea neîncrederii, ha!) pentru a înghiţi ce încearcă să-ţi ofere filmul, însă chiar şi cu toate chestiile ilogice legate de tehnologie şi despre cum aceasta funcţionează, Antisocial rămâne distractiv la un nivel primordial, de entertainment pur, şi face destul de binişor ceea ce face. Nu e o revelaţie, dar e o distracţie binevenită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here