Premianții de la Berlin: „Taxi” și „45 Years”

0
104

Taxi - 65th Berlin Film Festival

Taxi, al lui Jafar Panahi, care tocmai a câștigat Ursul de Aur la Berlin, e o lecție de cinema. Regizorul iranian are interdicția de a-și părăsi țara și de a face filme, dar reușește cumva să strecoare producții noi în festivaluri periodic. Scaunul lui Panahi e mereu gol în juriul din festival, e așteptat cu prima ocazie posibilă.

În noul său film, aparent simplu, el însuși e șoferul de taxi în mașină căruia se urcă fel și fel de pasageri în Teheran. Cu fiecare nou client, o nouă poveste și o nouă privire, un nou unghi. Prin poveștile narate, prin personajele întâlnite, aflăm din ce în ce mai multe, direct sau indirect, despre realitățile unei țări despre care știm, de fapt, extrem de puține. Taxi-ul lui Panahi e, totodată, un film despre puterea filmului și conține numeroase referințe din cinema. E un deliciu să-l urmărești, e rafinat în abordare și desfășurare, chiar dacă, uneori, camera nu e orientată în(spre) unghiul „bun”, însă și asta își are sensul ei.

Taxiul ăsta condus de Panahi ne poartă nu numai prin Teheran și prin viețile unor personaje pasagere, în el se zâmbește și se plânge, se râde și se glumește, se țin lecții de film și cinematografie, de politică și istorie. Rămâi constant cu întrebarea dacă e ficțiune sau documentar, ce e improvizat și ce e real. E o bucurie să îl urmărești pe Panahi interacționând cu personajele, iar nepoata lui e o bijuterie de copil, dinamica dintre ei e molipsitor de caldă și plină de energie.

Nu se știe exact pe ce căi a ajuns filmul la festival, Taxi nu are generic și, bineînțeles, nu a avut conferință de presă. Dar cu filmul ăsta a reușit exact ceea ce autoritățile i-au interzis – să călătorească. Taxi e mai mult decât un simplu film. E un document, e o mărturie, o oglindă a unei lumi; merită văzut de mai multe ori pentru a-i prinde toate detaliile și subtilitățile.

45-Years

45 de ani de căsnicie

45 Years, pentru care Charlotte Rampling și Tom Courtenay au câștigat Ursul de Argint pentru interpretare, se poate foarte bine numi și „Scene de căsnicie”. 45 de ani de ele (pe undeva, foarte bergmaniane). L-am văzut în seara de deschidere, pe lângă Berlinale Palast mirosea a parfum din belșug, rochii cu decolteuri și spate gol, tocuri amețitor de înalte alergau ușor spre covorul roșu și vreo o sută de oameni ne-am strâns să o vedem pe Charlotte Rampling în 45 Years.

Cu câteva zile înaintea celebrării a 45 de ani de la nuntă, cuplul format din Kate și Geoff Mercer (Tom Courtenay) trăiește câteva momente de reevaluare a unei relații, a unei căsnicii de o viață. Geoff află că fosta lui iubită din tinerețe, Katia, a fost găsită într-un gletscher în Elveția (unde fusese dată dispărută cu 50 de ani în urmă) și, de când primește scrisoarea asta, cei doi se confruntă tacit cu emoții subtil dezvăluite, cu temeri, întrebări și incertitudini.

Ambii protagoniști sunt foarte convingători în disimularea unor emoții și trăiri profunde. Filmul ne poartă pas cu pas în viața conjugală a acestor doi pensionari înstăriți din zona Norfolk, lăsându-ne să le pătrundem în ritm și intimitate, fără să ne simțim neapărat incomod. E o scenă, la un moment dat, când Geoff, după o seară în care dansează cu Kate în sufragerie, ajunge în dormitor aproape dezbrăcat, iar cei doi fac sex. A iscat ceva discuții. Sunt unii care consideră că nu era necesară, că nu adăugă nimic în plus; alții cred că tocmai asta înseamnă moment de intimitate. Privim cum un cuplu își află firele de rezistență și vulnerabilitățile ce-l pot distruge iremediabil, trăim alături de el stări de tensiune, angoasă, panică, nervozitate, asistăm la momente de tandrețe și duioșie.

Jocul actoricesc e o simfonie de stări și priviri, cu destule momente de umor și ironii fine, tipice unui cuplu înrădăcinat în timp. Regizorul Andrew Haigh are doar 42 ani, iar Rampling și Courtenay se tot întreabă cum de a intuit și înțeles atât de minuțios stările unor oameni de 60 și 70 ani. „Cum poți să știi atâtea despre cum e să fii bătrân la 40 de ani?”, s-au întrebat amândoi la conferința de presă. Charlotte are un farmec aparte, respiră stil și clasă prin fiecare gest. E debordant de sinceră și cuceritor de amuzantă. Și Sir Courtenay e la fel de elegant și british și reușește să-i transmită toată paleta de emoții ale unui bărbat ce își retrăiește în gând marea iubire din tinerețe.

Cum se consumă și ce înseamnă să trăiești 45 de ani cu un om. Material bun de mestecat pentru generații întregi din nouă epocă „hook-up”. Asta dacă au chef de așa mestecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here