Kung Fu NexT – inventiv și cuceritor

0
434

Requiem for Romance_Kung Fu NexT

PREVIEW. NexT-ul de anul acesta i-o ediție-mamut, cu 146 de filme de scurtmetraj care se-ntrec pentru atenția spectatorului, o invitată fabuloasă – Claire Denis, și o serie de secțiuni, seri tematice și programe speciale noi, între 15 și 19 aprilie.

Dacă vă plac filmele în doze scurte, aveți de unde alege. Programul Kung Fu NexT le bate, la propriu, pe toate – o serie eclectică de scurtmetraje făcute în cheie omagial-parodică la adresa cinematografului de gen asiatic, cu bugete de „fă-ți-l singur” și entuziasm debordant.

În Do Kwan Tae, campioana mondială de arte marțiale Nevena Lukic aruncă adversari în stânga și-n dreapta fără să-i atingă, fără tăieturi de montaj  și fără a face vreun efort. Videoclip de 120 de secunde care se termină înainte să-ți așezi fundul pe scaun, dar merge de preambul.

Slovenul Schupakface: Genesis e o delicios de amatoristică parodie (gândiți-vă la un spoof japonez cu super-eroi) cu toate ingredientele unui film de Hollywood, dacă decorurile ar fi confecționate la ora de educație tehnologică iar actorii ar fi plătiți cu o cană cu apă.

Bait and switch clasic, Salvation pare despre o gagică torturată de niște băieți periculoși. Apoi afli că ea nu-i deloc neajutorată, iar cei ce-o țin legată sunt polițiști. Iar asta-n seamnă că ea este … dar mai bine vedeți singuri.  Bătăi bine coregrafiate și filmate mai bine decât multe dintre cele pe care le vezi la băieții cei mari.

Requiem for Romance  are-o descriere foarte pertinentă- Crouching love, hidden break-up. Pe fundalul sonor al unei despărțiri telefonice, doi iubiți se-nfruntă într-o secvență de wuxia minunat animată pe fundal de acuarelă. Ea atacă, el fandează și vorbește despre filme cu kung fu și drame coreene, ea spune c-a întâlnit pe altcineva, el scoate sabia și contraatacă. Frumos de-ți ia ochii.

Tot c-o despărțire începe și Burning Hearts, dar apoi o dă într-un caft epic dintr-o bucată în care un șofer, care nu-i  Bruce Lee în Green Hornet, dă de pământ cu atacatorii fetei. Pe-un retro-electro ce-amintește de Vangelis.

Hey Chink i-o farsă tarantinească circa Reservoir Dogs, cu bărbați luând masa și spunând anecdote politically incorrect cu tortură și morală de integrare culturală. Ar fi mers ca reclamă extinsă la Pizzetti. Cel mai lustruit dintre scurtmetrajele live-action din calup.

Și astfel ajungem la piesa de rezistență – Le Petit Dragon, amestec inventiv și cuceritor de animație stop-motion și decoruri reale. Păpușa Bruce Lee se trezește la viață, doboară cartonul Chuck Norris și se luptă cu un robot net superior tehnologic, înarmat cu un nunchaku făcut dintr-o lumânare ruptă în două. Un deliciu făcut cu mare dragoste de Bruce.

Programul complet NexT.

Teaser Kung Fu NexT

Spot oficial NexT

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here