
Noul film al lui Adrian Sitaru, comedia Domestic, a fost inclus în selecţia singurului festival organizat exclusiv de cineaşti, Slamdance, organizat în paralel cu Festivalul de la Sundance, în Park City (Utah, Statele Unite), între 18 şi 24 ianuarie 2013. Domestic figurează în noua secţiune Beyond, dedicată „filmelor îndrăzneţe cu viziuni inovatoare”, potrivit organizatorilor.
Supranumit „Quinzaine des Réalisateurs al Sundance-ului”, Slamdance se află la a 19-a ediţie şi reuneşte producţii originale şi regizori cu viziuni noi, în încercarea de a încuraja cinema-ul independent. Aici s-au făcut remarcaţi, pentru prima dată, Christopher Nolan (Inception), Oren Peli (Paranormal Activity), Marc Forster (Stranger than Fiction), Lena Dunham – creatoarea serialului Girls sau Benh Zeitlin (Beasts of the Southern Wild).
Pentru că multe dintre filme ajung să fie achiziţionate de case mari de distribuţie – o şansă nesperată pentru cineaştii fără bugete – anul trecut, 5000 de filme au fost înscrise la Slamdance. Totodată, timp de un an, organizatorii proiectează filmele selectionate în diverse oraşe din Statele Unite şi le fac disponibile pe platforme online.
„În Slamdance, ca şi în Sundance, intră doar filme de o anumită calitate şi originalitate, ce au şi un potenţial comercial. Este ceea ce mi-am dorit de la «Domestic». În plus, vizibilitatea pentru presă şi pentru cei din lumea filmului este extrem de mare, asta pe un continent unde filmul chiar este o afacere. Este foarte onorant pentru mine”, declară regizorul Adrian Sitaru.
Al treilea lungmetraj al lui Adrian Sitaru după Pescuit sportiv (2008) şi Din dragoste cu cele mai bune intenţii (2011) este o comedie despre oameni obişnuiţi şi animalele alături de care îşi trăiesc viața. Un iepure, o găină, o pisică, un câine şi un porumbel trec prin vieţile personajelor principale, influenţându-le evoluţia. În film joacă Adrian Titieni, Gheorghe Ifrim, Clara Vodă, Ioana Flora, Sergiu Costache sau Daniel Hurduc. Director de imagine este Adrian Silişteanu, scenografia îi aparține lui Cristian Niculescu, iar montajul este semnat de Andrei Gorgan.
Filmul este o producţie 4 Proof Film, în coproducţie cu Unafilm, Germania, susținută de Centrul Național al Cinematografiei și realizată cu finanțare din partea MBB Germania, Eurimages, TVR si HBO România.
Domestic va ajunge în cinematografele din România în luna martie a anului viitor.
Domestic teaser from andrei gorgan on Vimeo.
