Fraţii Dardenne au şanse la al treilea Palme d’Or

2
214

Până să intre The Artist în vieţile jurnaliştilor de la Cannes (şi poate şi după, pentru unii), regizorii Jean-Pierre şi Luc Dardenne au fost favoriţii categorici ai presei la un Palme d’Or. Fraţii belgieni, deja deţinători a două Palme d’Or-uri pentru Rosetta (1999) şi L’Enfant (2005), ar fi primii din istoria festivalului care l-ar lua şi pe al treilea. Şi nimeni nu le-ar putea contesta dreptul, Le gamin au vélo/ The Kid with a Bike e o minunăţie de film, o dramă care te ţine cu sufletul la gură (nici un punct mort în toată mizanscena) despre un copil părăsit de tată care aleargă, inconştient, după dragoste, determinat să meargă până la capăt, oriunde ar fi acest capăt.

E un film mai însorit şi mai colorat ca precedentele, iar puştiul de 13 ani pe care îl descoperă regizorii, Thomas Doret, ar merita un premiu de interpretare (nu ştiu dacă există vreun actor premiat la Cannes, la vârsta lui). E ca un pui de animal sălbatic, un mic vulcan cu pistrui şi păr roşcat mânat de instincte mai puternice decât logica adulţilor.

Filmul începe cu Cyril (Doret) care încearcă să fugă de la centrul pentru minori ca să-şi vadă tatăl, deşi educatorii îi spun că acesta s-a mutat fără să lase o adresă. Află curând că nu mai are nici bicicletă, însă refuză să creadă că tatăl (Jeremie Renier din L’Enfant) i-a vândut singurul obiect pe care îl iubea. Când educatorii încearcă să-l prindă, Cyril se agaţă de o femeie (Cecile de France) de care refuză să se dezlipească. A doua zi, femeia îi răscumpără bicicleta, iar el aleargă după maşina ei şi o întreabă dacă nu vrea să-l ia la ea în week-end-uri. E unul dintre momentele acelea dardenne-iene când personajele iau decizii care nu pot fi explicate în totalitate, însă par perfect naturale. Nimic nu poate fi descusut până la capăt în viaţă.

Există câteva scene în care ţi se rupe inima, ca cea în care tatăl – pe care îl găseşte într-un final, cu ajutorul Samanthei – îi spune că nu mai poate avea grijă de el şi că nu-l va mai căuta de acum încolo. Orice alt regizor nu s-ar fi putut stăpâni să nu ne arate discret, cu degetul, monstrul, şi să încerce să ni-l explice. Fraţii Dardenne n-o fac, conştienţi că mecanismele interioare ale oamenilor nu pot fi desluşite niciodată în totalitate şi că aceste colţuri ale minţii noastre nu ne sunt nici nouă cunoscute.

Dacă nu va lua Palme d’Or, Le gamin au vélo va obţine sigur un premiu. Şi sper să ajungă şi în România, pentru că e genul de film de autor cu respiraţia unui thriller şi cu un suflet mai mare decât sala de cinema, de la care ieşi teribil de emoţionat, ca şi cum ai fi trăit tu însăţi drama.

Corespondenţă susţinută de

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here