„A Girl Walks Home Alone at Night”

0
389

agirlwalkshomealoneatnight

A Girl Walks Home Alone At Night se poate proiecta cu succes ca visual la concertul unei trupe de Control. E deja în bună parte în slow-motion, imaginea alb-negru și scenografia respiră coolness prin toți porii, și nu se grăbește nicăieri. Esențialmente, valoarea lui nu stă oricum în faptul că e un meseriaș, sau măcar funcțional lungmetraj de ficțiune (nu este), ci într-o calitate certă – o coloană sonoră cu rock iranian, tehno-pop și alte bunătăți, mai faină decât tot ce va concerta vreodată într-un club românesc.

Filmul iraniencei Ana Lily Amirpour (adaptat după propriul romanul grafic mai întâi ca scurtmetraj) se mândrește cu faptul că e primul western iranian cu vampiri (turnat în California!), purtându-și la vedere influențele dintre cele mai diverse (de la Sergio Leone la Kiarostami, Marjane Satrapi și Jim Jarmusch), dar funcționează mai bine ca manifest feminist decât ca film de gen.

Fata din titlu (Sheila Vand, hipnotică), un vampir care se hrănește cu trupurile locuitorilor din Bad City, poartă un chador când iese pe stradă, dar ascultă electro-pop new age în propria cameră. Băiatul care-i pică cu tronc, Arash (Arash Marandi, supranumit ”James Dean al Iranului”), are multe probleme – cea mai mare fiind datoria pe care o are tatăl său narcoman la un traficant de droguri sinistru, tatuat ca Mike  Tyson. Cele două suflete rătăcite se vor găsi sub lumina unui felinar, el îmbrăcat în Dracula, ea bântuind în noapte, și se vor îndrăgosti pe o piesă de la White Lies, sub un glob din cioburi de sticlă. Înnebunitor de cool așadar, cât să dea pe spate o bună parte a experților în film de gen, inclusiv o parte a redacției Film Reporter.

Cum bine spunea cineva într-o cronică, așa ne-am fi imaginat un film cu vampiri de Jarmusch (circa 1985), cu ritm languros și sinopsis care încape într-o frază, dacă nu ar fi livrat el însuși unul acum doi ani. Are momente în care are vibe-ul lui Paranoid Park al lui Van Sant cu skaterii lui în ralantí. Amirpour calcă așadar cu încredere pe poteci demult bătătorite, și totuși filmul care îi iese nu e deloc lipsit de personalitate, iar cocktailul de genuri nu e pe deplin derivativ.

Dar problema mea cu el e că e prea îndrăgostit de sine, până la repetiție, și prea lipsit de umor, cu mențiunea, notabilă, că pisica Masuka face toți banii. Pe cât de bine arată, pe-atât e de gol pe dinăuntru, și nu l-aș vedea a doua oară nici să mă bați, dar Amirpour e o regizoare de urmărit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here