CRONICĂ. „Vacanţă după gratii” – Mel Gibson pe banca de rezerve

1
365

După câteva eşecuri de casă înecate – la propriu – în scandaluri, Mel Gibson se întoarce pe ecrane în How I Spent my Summer Vacation/ Vacanţă după gratii (regia Adrian Grunberg). Un soi de continuare în spirit a precedentului Payback (1999), filmul e o ficţiune pulp în toată regula, cu personaje colorate, anti-erou şi trageri pe sfoară în serie, în care verosimilitatea e cusută voit cu aţă albă.

Un pungaş fără amprente şi nume (pe lista de distribuţie apare sub pseudonimul „driver” – vă sună cunoscut?) aterizează în neobişnuita închisoare mexicană El Pueblito. Descrisă de unul dintre personaje drept „oraş mic, infern mare”, acesta e un loc de detenţie suprapopulat ce aduce a cartier mărginaş şi rău famat: sub ochii forţelor de ordine corupte, deţinuţii trăiesc împreună cu familiile lor, fac comerţ, iau parte la partide de wrestling şi îşi susţin propria ierarhie socială, de la cuţitarul de rând la baronul local.

Aici, eroul şi ghidul nostru (Mel Gibson) îşi vede propriul plan (pune mâna pe bani-evadează–dispare ) deviat de un puşti „special” şi mama sa, ale căror vieţi sunt ameninţate de gangsterul ăl mare: King Rat, cu halat kitsch şi trabuc.

Nu-i de mirare că Gibson şi-a scris singur personajul: alunecos şi lipsit de (o parte din) scrupule, mereu cu un pas în faţa adversarilor, şi cu sclipirea de nebunie a lui Riggs din Lethal Weapon în ochi, „cel fără nume” e rolul pe care actorul îl juca pe vremuri pe pilot automat. Douăzeci de ani mai târziu, ne apare familiar – şi e mai mult o chestiune de nostalgie.

Poate că naraţiunea din off la persoana I, de film noir, nu e cea mai elegantă soluţie de implicare a spectatorului, dar nu-i lipsită de efect: protagonistul ascultă ceea ce par „5000 de cântece de mariachi” în celula în care e închis peste noapte. În ciuda unui fond de întâmplări şocante, umorul se menţine la suprafaţă: poliţiştii care îl prind pe hoţ, deghizat în paiaţă, strigă ameninţător: „No way you’re taking these clowns”; gangsterul interpretat cu aplomb dar cabotin de Peter Stormare se plictiseşte să tortureze un om prin webcam; poate cel mai reuşit gag vizual e fotografia de arest a lui Gibson – poliţiştii din L.A ştiu de ce.

Multitudinea de personaje şi situaţii înghesuie filmul, iar finalul pică hodoronc-tronc – finalului nu i-ar fi dăunat măcar o răsturnare de situaţie (măcar de Mel l-ar fi imitat pe Clint Eastwood până la capăt!), şi se simte lipsa unui discurs grandilocvent din partea unuia dintre antagonişti. Sigur că nu e nimic profund în toată încrengătura narativă, dar asta contează mai puţin atunci când intenţiile sunt modeste, iar aşteptările limitate.

Un film minor într-un CV impresionant, How I spent… a fost lansat în State cu titlul Get The Gringo (termen popular doar peste ocean), direct pe DVD. O nişă bună pentru Gibson într-o perioadă a carierei sale în care încearcă să îşi regăsească ritmul şi o dovadă că îi va sta bine în Machete Kills. Cel mai suprarealist element al poveştii, El Pueblito, există cu adevărat, în Tijuana, Mexic.

Filmul intră în cinematografele din România de vineri, 15 iunie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here