Doi români, premiaţi de Academia Americană de Film pentru aparatură de filmat revoluţionară

10
376

Într-o ceremonie discretă care a avut loc sâmbăta trecută, la Los Angeles, românii Radu Corlan şi Petru Pop au fost premiaţi cu Scientific and Engineering Award, un trofeu acordat de Academia Americană de Film pentru inovaţiile în domeniu.

Cei doi români, alături de polonezul Andy Jantzen şi americanul Richard Toftness, sunt echipa de vârf a companiei Vision Research Inc., lider mondial în tehnologia de captură a imaginilor high speed cu familia de aparate Phantom. Firma din New Jersey are de câţiva ani şi o reprezentanţă în România.

Seria Phantom (Phantom V12, Phantom HD, Phantom HD GOLD, Phantom 65, Phantom Flex etc.), cea mai performantă aparatură digitală high speed din lume, capabilă să surprindă până la un milion de cadre pe secundă, e mană cerească pentru producătorii de la Hollywood, laboratoarele de cercetare şi cele militare sau canalele de popularizare a ştiinţei. Proiectate la viteza normală, imaginile se văd în super slow-motion, iar acţiuni banale, cum ar fi spargerea unui balon sau zborul unei insecte, devin spectaculoase şi pot fi analizate foarte atent.

O astfel cameră costă câteva zeci de mii sau chiar sute de mii de dolari, prin urmare linia de producţie este una limitată. Printre peliculele care au folosit recent camere de filmat Phantom pentru efecte speciale (cum ar fi fentarea unor gloanţe) sunt Sherlock Holmes (1 & 2), Born to be Wild 3D, Inception, Resident Evil Afterlife, Green Hornet, Secretariat, Zombieland, Source Code, Captain America: The First Avenger, TRON: Legacy. Înainte, o astfel de scenă avea nevoie de mai multe camere mari, dificil de manevrat, de multă peliculă în plus (deci şi cheltuieli pe măsură) şi de o tehnologie de procesare complicată. Camerele Phantom sunt extrem de uşor de manevrat, au memorie încorporată, iar imaginile poti fi văzute imediat după ce au fost filmate.

Emisiunea Time Warpde la Discovery Channel, prezentată de un profesor de la Massachusetts Institute of Technology (MIT), este realizată cu ajutorul camerei Phantom. O demonstraţie live cu una dintre aceste camere, Phantom V12, a avut loc la TIFF 2009. „Desigur, înainte de a filma curgerea berii în halbe (inclusiv pentru telespectatorii reclamelor din România) şi evenimentele sportive, camerele de mare viteză au fost proiectate şi realizate pentru necesităţile laboratoarelor şi cercetării industriale sau militare. Omologarea obligatorie a oricărui autovehicul proiectat în prezent implică teste de car crash în ateliere speciale ale producătorilor de maşini, iar aceste teste se înregistrează cu camere de filmare rapidă”, explica Petru Pop în urmă cu doi ani, pentru Gândul.

Echipamentul a fost dezvoltat începând cu anii 90 de Alexandru Aciu, un timişorean emigrat în Statele Unite după ce lucrase iniţial într-un institut de cercetare din Bucureşti. Doi ani mai târziu, în 1992, se angajase deja la Vision Research (după câteva luni de lucru într-un McDonalds) şi şi-a chemat în America fostul coleg de echipă din România, Petru Pop, pentru a dezvolta tehnologia. Li s-a alăturat curând şi Radu Corlan, pe atunci student, în prezent şeful echipei de cercetători.

Patentul acestei invenţii conţine numele celor trei români, Alexandru Aciu fiind laureat al Premiului Edgerton pentru inventarea tehnologiei CMOS de captură a imaginilor high-speed. Revista R&D i-a acordat 100 Award pentru Phantom v4.0 şi Phantom v5.0, considerate două dintre  100 cele mai inovative tehnologii ale începutului anilor 2000. Alexandru Aciu s-a stins în 2004, după o lungă bătălie cu cancerul.

Phantom este prima cameră digitală care primeşte recunoaşterea Academiei Americane de Film.

Discursul de acceptare a premiului poate fi vizionat aici.

10 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here