Alex (Taylor Kitch), locotenent în marina SUA, îi explică unui băiat venit în vizită cu tatăl său diferenţa dintre un cuirasat şi un distrugător. E cea mai sofisticată dintre modalităţile prin care povestea din Battleship e explicată şi dusă mai departe. În general, sunt preferate obişnuitele monoloage ale unor oameni de pseudo-ştiinţă („e posibil să avem de-a face cu extincţie în masă”), emisiuni de ştiri („un OZN s-a prăbuşit în Hong Kong”) şi exclamaţii inutile („uau, ce mare e!”, „boom!”). Pentru că Battleship e unul dintre cele mai inepte blockbustere recente.
Marcă înregistrată a unui board game cu bătălii navale Hasbro, Battleship e încă un film despre o invazie extraterestră, care calcă de data aceasta pe coadă forţele maritime din Pacific. Nişte obiecte zburătoare (gândaci metalici uriaşi?) aterizează în ocean în toiul unor demonstraţii nautice. Curând, devine clar că vizitatorii de pe planeta G (!) vor să comunice cu cei de acasă prin intermediul sateliţilor tereştri, şi că singura şansă de salvare e o echipă formată, printre alţii, dintr-un rebel (Kitch) ce se iubeşte cu fiica generalului, un căpitan japonez, şi Rihanna. Rampapapam.
Dacă nu vă este clar ce înseamnă „ de la producătorii lui Transformers”, aflaţi că Battleship e atât de asemănător cu predecesorul său metalic încât nu poate fi decât fratele geamăn. De la designul tehnologiei avansate, până la scrâşneala fierătaniilor şi nelipsitele zoom-uri combinate cu filmările în ralantí, în lumina apusului, „să dea bine”, ca la Michael Bay, îţi întreţin permanent senzaţia de déjà vu.
Paradoxal, filmul reuşeşte să fie mai cartonat decât jocul pe care se bazează: personajele umane au câte o singură trăsătură de personalitate – Kitch e doar exoschelet, Liam Neeson e decorat(iv), iar extratereştrii care nu suportă lumina soarelui (aşa că poartă armuri de joc video) par destul de stânjeniţi în rolurile lor, deşi nici măcar nu au replici. Exploziile adăugate în post-producţie îi ocolesc pe protagonişti mai ceva decât privirile deloc agere ale inamicilor, senzaţia de pericol fiind inexistentă.
Atenţie, conţine şi plasare de produse, pentru a ajuta la menţinerea bugetului la rezonabila limită a celor 200 de milioane de dolari. Forţele navale ale SUA, care au pus umărul la realizarea filmului, sunt lustruite şi puse în vitrină ca exemplu de eroism. Pentru că japonezii sunt mare piaţă de desfacere pentru jucăriile Hasbro, echipajul asiatic e de nădejde şi cu spirit de sacrificiu. Aşa se învârte lumea.
Pentru un film computerizat într-o asemenea proporţie, mesajul final că tehnologia analog e cea care ne salvează e ultima picătură. Battleship este remarcabil de lipsit de inspiraţie chiar şi pentru liga din care face parte, punând într-o lumină mai bună filme altfel greu de apărat.
***
Battleship rulează în cinematografele din România din 20 aprilie, distribuit de Ro Image 2000.
