Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti – BIEFF 2011 anunţă noi titluri într-o competiţie care îşi propune să adune câteva dintre cele mai interesante titluri din zona cinema-ului de avangardă şi a artelor vizuale. Pe lângă Night Fishing, al lui Park Chan-wook, filmul realizat cu iPhone 4 şi premiat cu Ursul de Aur la Berlin, în selecţie intră şi scurtmetrajul laureat cu Palme d’Or anul acesta – Cross, o coproducţie Franţa/Ucraina în regia Marynei Vroda
Filmul, proiectat în premieră la BIEFF, urmăreşte o cursă de cros pe teren accidentat, oferind, de fapt, o perspectivă metaforică asupra condiţiei umane. Potrivit site-ului FormatCourt.com, axat pe filmele scurte, „în societatea alienată în care trăim, având pretenţia să prevedem şi să controlăm totul, Cross devine un film necesar. E o ilustrare experimentală plină de forţă a frumuseţii şi absurdităţii vieţii, care invită spectatorul să se bucure de fiecare moment, pentru că, să nu uitam, moartea e undeva aproape şi poate lovi în orice clipă.”
Tot în premieră va rula şi câştigătorul Discovery Award în cadrul secţiunii canneze Semaine de la Critique, Sundays, de Valery Rosier. Filmul nominalizat din partea festivalului Curtas Vila do Conde 2011 la Premiile Academiei Europene de Film, reprezintă viziunea autorului despre „modul în care noi, fiinţele umane, facem faţă golului din existenţele noastre. Un şir de tablouri in care oamenii arată ca nişte naturi moarte (…) între hiper-realism şi burlesc, într-un amestec de sens şi nonsens. Viaţa e plină de momente în care lucrurile par într-o zi să aibă sens, pentru a deveni lipsite de sens în următoarea. Filmul are spiritul şi estetica filmelor lui Ulrich Seidl şi ale imaginilor Dianei Arbus, ale lui In Sook Kim şi Jeff Wall”.
De la Cannes, din Quinzaine des Realisateurs, vine şi câştigătorul marelui premiu la Curtas Vila do Conde 2011, mediumetrajul Boro In The Box, o meditaţie suprarealistă asupra vieţii, morţii şi cinematografului, ce duce cu gândul la fraţii Quay, la Jodorowsky şi Buňuel. Boro In The Box spune povestea imaginată a vieţii cineastului Walerian Borowczyk, din momentul concepţiei şi până la moartea sa cinematografică. Boro-in-his-Box descoperă o lume crudă, trăieşte aventuri banale şi totuşi pline de culoare, din Polonia până la Paris, dezmierdând păsări erotice şi camere de filmat organice, într-un alfabet imaginar. Filmul reprezintă rezultatul colaborării dintre originalul artist vizual şi animator francez Bertrand Mandico şi producătorul şi distribuitorul Philippe Bober, de-al cărui nume sunt legate operele unor regizori precum Roy Andersson, Ulrich Seidl, Carlos Reygadas, Kornel Mundruczo, Jessica Hausner sau Cristi Puiu.
I Hear You Scream, al argentinianului Pablo Lamar, a fost lansat tot în secţiunea Semaine de la Critique, coordonatorul secţiunii de scurtmetraj, Bernard Payen, prezentându-l astfel: „Se întâmplă uneori, din ce în ce mai rar în ultima vreme, ca un film să te pătrundă până în măduva oaselor şi să-ţi bântuie nopţile. I Hear You Scream e un asemenea film. Frumuseţea şi simplitatea lui sunt izbitoare. Secretul său nu va fi niciodată dezvăluit. Cu acest prim film, tânărul artist din Paraguay a căutat cinema-ului şi a găsit harul”. Filmul, premiat într-o sumedenie de festivaluri, e o experienţă contemplativă, poetică, într-un singur cadru fix care durează 12 minute, ce creează mai degrabă o stare decât o poveste. În decursul acestor câteva minute, Lamar construieşte o pictură în mişcare, ce reflectă starea de spirit a celui ce e martor al trecerii de la viaţă la moarte.
Un alt titlu multipremiat (Best Creative Idea la Sanghai şi Premiul Publicului la Geneva) prezent în competiţia BIEFF este producţia elveţiană The Mirror, un scurtmetraj de 7 minute regizat de Ramon & Pedro. A avut premiera mondială la Locarno 2011 şi redă scurgerea vieţii unui om de la copilărie până la bătrâneţe, într-un singur cadru. Patru actori, dintre care trei generaţii din aceeaşi familie, întruchipează personajul in faţa oglinzii sale de la baie. Cele câteva elemente din cadru sunt suficiente pentru a sugera cuprinsul unei vieţi întregi: silueta feminină de sub duş, o fotografie a cuplului între timp divorţat etc. The Mirror e o oglindă în care fiecare dintre noi se poate vedea. Autorii au surprins perfect momentele intime şi adesea amuzante, când omul se confruntă cu imaginea sa din oglindă şi cu sine însuşi.
The Photographer’s Wife, de Philip Widmann şi Karsten Krause, a fost lansat la Festivalul Internaţional de Film Documentar Visions du Reel în 2011 şi a obţinut premiul pentru cel mai bun documentar la First Step Awards, Gala premiilor pentru debut a industriei cinematografice germane. După o bogată viaţă festivalieră (IndieLisboa şi Curtocircuito Santiago de Compostela, plus menţiuni speciale la Cracovia, Huesca sau Hamburg), această premieră românească o prezintă pe Gerti Gerbert, care a fost fotografiată de către soţul ei, Eugen, pe parcursul a peste patruzeci de ani. Pe lângă pozele de familie obligatorii, de la nuntă şi până în momentul morţii sale, Eugen a fotografiat-o pe Gerti de nenumărate ori în lenjerie intimă, în rochii de vară sau complet goală; pe plajă, în pădure, în maşină, sau acasă, întinsă pe podea. Punând laolaltă arhiva familiei Gerbert, interviuri cu Gerti şi notiţele lui Eugen, filmul ne arată ce mai rămâne atunci când viaţa şi dragostea ajung la sfârşit.
Unul dintre cele mai titrate filme de scurtmetraj ale anului este The Great Race, al spaniolului Kote Camacho (a rulat anul acesta şi la NexT), în al cărui palmares se regăsesc 37 de premii şi selecţii în 80 de festivaluri naţionale şi internaţionale, printre care Clermont Ferrand, Tampere, Bilbao, Amiens sau Edinburgh. Combinaţie de ficţiune, animaţie, arhivă documentară şi film experimental, inteligent, amuzant şi suprarealist, este o excelentă metaforă a istoriei secolului 20, realizată cu impresionant meşteşug şi talent. Cursele de cai Lasarte anunţă un premiu fără precedent: o jumătate de milion. Fani şi pariori de pe toate continentele dau năvală sa vada cei mai buni cai de curse din lume. Cursa e pe cale să înceapă, când se petrece o crimă oribilă care nu poate opri însă imensul şi absurdul mecanism al lăcomiei. Senzaţia de realitate, creată de perfect executata arhiva falsa, face ca povestea sa devina cu atât mai înspăimântătoare…
O alta perspectiva inedită asupra istoriei si asupra modurilor în care se poate interpreta o imagine, The German Pavillion al lui Juan Millares, proiectat la Huesca, Tampere, Bilbao, Documenta Madrid sau Las Palmas, aduce în prim plan trei momente istorice şi trei poveşti care se intersectează în istorie, într-un fascinant şi captivant joc de deducţii, intrigi şi indicii despre crime ce zac ascunse în fotografii vechi.
În cadrul competiţiei BIEFF figurează, tot în premieră românească, Returns, al polonezului Krzysztof Kadlubowski, un film care rememorează, sub forma unei absurde şi neliniştitoare coregrafii militare, unul dintre cele mai importante evenimente ale istoriei poloneze moderne – catastrofa de la Smolensk. În cu totul alt registru, The Woman, al cehului Ondřej Fleislebr, combină, în spiritul esteticii lui Svankmajer şi a fraţilor Quay, ficţiunea şi animaţia şi vorbeşte despre sentimente care rămân vii în relaţia dintre parteneri, chiar şi după de dragostea s-a stins.
Cea de-a doua ediţie a Festivalului International de Film Experimental Bucureşti va avea loc în perioada 16 – 20 noiembrie, la Cinema Scala.