Autor: Dragoş Marin
CRONICĂ. Prima dintre Albă-ca-Zăpezile de anul acesta răsare în cinematografele noastre aparent fără să fie văzută anterior de altcineva, şi precedată de proaspătul trailer de la Dark Shadows (lansat în State de două zile). O mişcare înţeleaptă într-o zonă geografică atât de familiarizată cu poveştile fraţilor Grimm, răsfoite acum cu interes şi de către producătorii americani.
Serialul TV Once Upon a Time, precum şi proiectele în lucru Snow White and the Huntsman şi Hansel and Gretel au drept misiune adaptarea şi reinventarea/reciclarea unor mituri vechi pentru audienţe noi, trecute prin obligatoriul filtru al spiritului modern. Deh, trebuie să ne identificăm cu personajele.
Mirror, Mirror/ Oglindă, oglinjoară e convenţional în abordarea recentă „hai să îi dăm prinţesei o sabie”, deoarece copiilor le plac prinţesele, mamelor le plac femeile care luptă pentru ceea ce vor, iar bărbaţilor le plac femeile care se luptă; de asemenea, e fidel opoziţiei clare între Bine şi Rău, ceea ce înseamnă că toate conflictele se rezolvă sumar şi definitiv.
Elementele basmului sunt tăiate şi puse la blender, iar ce iese, omogen şi colorat, nu e deloc lipsit de gust, pentru că în spatele camerelor stă Tarsem (The Cell, Immortals, dar mai ales The Fall), regizor care compune mai ales vizual, şi mai puţin dramaturgic: la el, apa e neagră, pălăriile/coifurile au strict rol estetic, iar arhitectura e minimalistă şi geometrică. Un atac nocturn cu nişte marionete trase pe sfoară (!) şi călătoriile reginei în oglindă îţi amintesc că te afli într-un film de-al lui, iar uniformele gărzilor sunt evident recuzită rămasă de la (mult inferiorul) Immortals.
Zăpada lui Lily „fiica lui Phil” Collins e departe de cea din ’37 a lui Walt Disney. Are o acută conştiinţă socială, sprâncene mai groase decât cele ale prinţului (Armie Hammer) şi buze cu gust de căpşune. Însă e filmul Juliei Roberts. Vădit încântată de posibilitatea de a se simţi bine şi eliberată de orice constrângeri de a mai demonstra ceva, Roberts trage film, decoruri, scenariu după ea atunci când acestea scârţâie, fie că joacă şah cu pioni umani fie că încearcă să încapă într-un corset sau „suportă” un tratament de întinerire. E o satiră a obsesiei tinereţii veşnice din basme şi din lumea modernă.
Fără a se ridica la înălţimea lui Stardust, Mirror, Mirror e un deliciu vizual, pe care nu te prea poţi supăra atunci când ceva nu se leagă. O accesibilă introducere în mintea lui Tarsem şi o adaptare îndeajuns de inspirată încât să pună presiune pe competiţie.
***
Mirror, Mirror rulează în cinematografele din România din 16 martie.
