Eva, jumătate de cronică

Deja am pierdut mai mult timp decât mi-aş fi dorit cu filmul ăsta (dacă-l putem numi aşa). Eva a reprezentat o premieră pentru mine: nu credeam că voi pleca vreodată dintr-un cinematograf la jumătatea proiecţiei. Am făcut-o şi pe asta. Dar dacă aş mai fi rămas, mai mult ca sigur că mi-aş fi sfărâmat telefonul mobil în mână sau m-aş fi înjunghiat cu el (găseam eu o cale). Văzusem trailerul, mă aşteptam să fie prost, de la primele cuvinte din voice-over. Dar nici chiar aşa de prost.

Ma prinsesem ca e o „adaptare“ după romanul lui Radu Tudoran „Fiul risipitor“ (care are valoare sentimentală pentru mine), dar am înţeles că e de fapt plagiat, pentru că nu s-ar fi plătit niciun drept de autor. Pentru că moştenitorii lui Tudoran n-ar fi vrut să încredinţeze povestea producătorilor, din cauza scenariului. Se vede de ce.

Povestea pe scurt, pentru cei care n-au văzut cartea. Eva, la 16 ani, locuieşte cu mama, tatăl depresiv, sora (Betty) şi unchiul ei. Într-o zi, când citea în pădure, îl cunoaşte pe Tudor, care are un gater în vârful muntelui. Se îndrăgosteşte de el (e greu să ne explicăm de ce), dar abia după un an, când vine de la Bucureşti pentru înmormântarea tatălui ei, începe o relaţie cu el. El îi cere mâna, ea acceptă, dar apoi fuge în America, pentru a avea grijă de mama lui bolnavă. Şi nu se mai întoarce. Apoi Eva îşi împuşcă unchiul atunci când el încearcă s-o violeze. Un baron se îndrăgosteşte de ea şi o ajută la proces. Apoi Tudor se întoarce. Aici am plecat din sală.

Nu înţeleg cum ar putea cineva să susţină că nu e o adaptare, când toate momentele importante sunt acolo (Cel puţin în jumătatea la care am rezistat). Inclusiv farsa cu praful de scărpinat, de la Eva pentru sora ei, funicularul, tentativa de viol, etc. Dar, spre deosebire de carte, sunt doar o serie de instantanee însăilate cu ajutorul unei coloane sonore îngrozitor de evidente, care-ţi spune cand inima adoratoare de siropoşenii ar trebui să plângă, care-ţi spune că un lucru îngrozitor e pe cale să se întample (care nici nu e atât de îngrozitor pe cât promite muzica).

Nici nu ştiu cu ce să încep.

De la prima secvenţă e clar că actorii sunt varză şi că dialogul este la fel de subtil ca o lovitura de bâtă. El pleacă cu trenul, alarma de bombardament se porneşte, ea strigă disperată: „we’re gonna have a child, a child, a child, a child, a child“, în timp ce oamenii se îmbulzesc în jurul ei în slow-motion. Apoi vedem nişte bombe care explodează prin Bucureşti cât se poate de aleatoriu şi pe ea, Eva, care n-are pic de actorie în ea, care aleargă la fel de aleatoriu prin oraş.

Urmeaza secvenţa a doua, în care Eva (Amy Beth Hayes) are 16 ani şi alura unei prostituate de 30, şi în care scrie în jurnalul intim nişte texte la care îmi închipui că şi Sandra Brown ar vomita.

Filmul e românesc, are loc în România, dar toată lumea vorbeşte în engleză, inclusiv românii, ceea ce e nasol de tot. Pe el (nenumit în carte, şi pe bună dreptate) îl cheamă Tudor (Vincent Regan) şi ea îi zice un fel de Ciudor. Personajele celor doi îndrăgostiţi sunt un fel de pungi de plastic, legate la gură, dar din care se scurge aerul printr-o spărtura. El n-are nimic din şarmul pe care-l avea „Fiul rispitor“ din carte. Nu e nici pe departe la fel de jucăuş, de sclipitor. E doar un bărbat plictisitor de vreo 40 de ani. Nici motivul pentru care se îndrăgostesc nu mi-e clar. Ea îşi miscă şoldurile (la 16 ani) ca şi cum ar defila într-un bordel. Şi de la prima replică rostită, m-am simţit ca şi cum eram la un spectacol de teatru de grădiniţă.

Mi-e greu să înţeleg cum au putut să joace Michael Ironside şi Patrick Bergin în filmul ăsta.

Ştiu că Ironside n-a fost niciodată un geniu al actoriei, dar a avut partea lui de roluri ok de bad guy (vezi Top Gun, Maşinistul sau Total Recall). Însa aici e horror. Unul dintre momentele mele preferate a fost cel în care el trebuia să călărească ameninţător prin munţi, ca s-o prindă pe Eva cu Ciudor sus, în cabana lui, în momentul post-coital (o confruntare anticlimactică a personajelor).

Numai că armasarul pe care era mergea aşa de încet şi el era ţanţoş, dar rigid, încat mi-am dat seama că sigur nu are experienţă în călărit.

Ca să nu mai zic de momentul în care încerca s-o violeze pe Eva şi a scos pistolul la ea.

Off, atat de multe momente idioate, nu ştiu pe care să-l aleg ca fiind cel mai cel mai cel mai cel.

Şi apoi Patrick Bergin… Eu chiar îl consideram sexy la un moment dat. A avut vemea lui. A fost mişto ca Robin Hood, în versiunea cu Uma Thurman. A fost obsesivo-compulsiv şi abuziv cu Julia Roberts, în Sleeping with the Enemy/În pat cu duşmanul (good times!). Aici e baronul Oswald van Carton/Bucată de Lemnenstein. Nu prea are nimic de făcut.

Şi mă doare sufletul să spun ceva despre Maia Morgenstern. Sau Coca Bloos. Sau alţii. Supţi într-un film ca o gaură neagră.

http://trifoicupatrufoi.wordpress.com