Noul film al lui Radu Mihăileanu – „girl power” în lumea arabă

0
301

Într-un sătuc izolat, fără apă sau electricitate, femeile parcurg zilnic drumul periculos până la un izvor destul de îndepărtat, în timp ce ocupaţiile principale ale bărbaţilor sunt băutul ceaiului şi fumatul. Întărâtate de tânăra Leila, soţiile fac „greva iubirii”, refuzând sexul până nu pun şi soţii osul la cărat. Ce urmează e o încrengătură de tradiţii musulmane, prejudecăţi şi toate intrigile şi arătările cu degetul care decurg din ele, Leila ajungând un fel de ţap ispăşitor pentru toate frustrările care răbufnesc cu ocazia grevei.

Aşa cum Leila e scânteia de care au nevoie nemulţumirile femeilor din sat ca să explodeze, tot aşa şi La Source des femmes/Izvorul femeilor se vrea un trigger pentru schimbare.

În Train de vie era o gaşcă de evrei, în Le Concert era o gaşcă de ruşi tipici care se trezesc în Paris şi se poartă ca atare, acum e o gaşcă de neveste musulmane care devin, în felul lor, activiste feministe: Mihăileanu e încă o dată un regizor instinctual, care mizează pe personaje colective semi-clişeice, pe exotic, chipuri expresive, comic de situaţie şi pe impactul muzicii şi dansului asupra neuronului.

Izvorul femeilor e un film în care prioritatea e destinaţia şi nu călătoria, adică făcut cu gândul la „mesaj” şi nu la sufletele din poveste, care nu sunt decât vehicule pentru un statement. Din fericire, statement-ul e măcar unul necesar şi abordat extrem de pozitiv: sunt multe filme despre bietele femei din lumea arabă, drame care aruncă tragedie peste tragedie în cârca personajelor, dar Radu Mihăileanu măcar tratează tema cu umor, ca un feel good movie veritabil.

Înaintea proiecţiei care a deschis luni seara Bucureşti IFF 2012, criticul de film Magda Mihăilescu vorbea despre abilitatea lui Mihăileanu de a „prinde” atât spectatorul cultivat, cât şi marele public: nu ştiu cât de încântat e spectatorul cultivat de unele mijloace folosite în film, dar La source des femmes conţine toate elementele necesare ca să agaţe „marele public” din punct de vedere emoţional, cu umor pe tema războiului sexelor sau accente de musical şi să-l scoată din sală plin de voie bună, optimism şi girl power.

Şi, până la urmă, nu despre asta e vorba? Nu ar trebui ca filmul (şi arta în general) să vorbească despre adevărurile vieţii şi să-i provoace pe oameni să schimbe ce nu merge? Un film ca acesta e un caz perfect de, s-o spunem grosso modo, „scopul scuză mijloacele”, care, deşi e plasat într-un mediu foarte specific, vorbeşte despre chestii valabile cam oriunde: ce e mai important de fapt pentru omenire, food for thought pentru protipendada culturală care abia aşteaptă să despice în şaişpe alegeri stilistice, sau emanciparea unei neveste de la sat care a învăţat din fragedă pruncie că bărbatul e şeful?

***

Filmul a avut premiera în cadrul Bucureşti IFF şi va intra în cinematografele din România pe 30 martie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here