Filmul Carmen, în regia lui Doru Nițescu, a fost inclus în competiția celei de-a patra ediții a Festivalului de Film de la Beijing, alături de pelicule semnate de Wong Kar-wai sau Patrice Leconte. Cele 15 filme care concurează pentru trofeele festivalului au fost selecționate din peste 800 înscrise.
Proiecția de gală a avut loc pe 20 aprilie, în prezența regizorului Doru Nițescu, a scenaristului Tudor Voican și a actriței Rodica Lazăr. Carmen este drama unei mame, Mariana (interpretată de Rodica Lazăr), și a fiicei sale, Carmen (interpretată de Iulia Lupașcu). Doar un singur doctor, Sitaru (interpretat de Adrian Titieni), îi dă şanse de supravieţuire fetiței, şefa secţiei unde este internată considerând însă că orice intervenţie este inutilă. Mariana nu poate accepta ideea că nu se mai poate face nimic şi, aproape singură împotriva tuturor, alege să lupte pentru fiica ei.
Din distribuţie mai fac parte Maia Morgenstern – în rolul șefei secției de neurochirurgie, Mimi Brănescu – care îl interpretează pe soțul Marianei, Doru Ana sau Constantin Drăgănescu. Scenariul este semnat de Tudor Voican și Doru Nițescu, având la bază o idee de Cătălin Cocriș.
Muzica este semnată de Cristian Lolea, imaginea îi aparține lui Silviu Stavilă, montajul – Danei Bunescu, iar coloana sonoră a fost realizată de Mihai Bogos. Filmul este produs de Filmex România, în co-producție cu Studioul Cinematografic al Ministerului Culturii și cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.