„Pinguinii domnului Popper” – un Jim Carrey obosit

0
907

Dacă aveţi 10 ani, mergeţi la Pinguinii domnului Popper/ Mr. Popper’s Penguins. Cum bănuiesc că aveţi mai mult, ar fi de preferat să alegeţi alt film. Vă veţi plictisi de moarte şi veţi constata că şi Jim Carrey s-a plictisit de moarte de comedioare uşurele ca pana. De atâţia ani reia la nesfârşit aceleaşi plot-uri străvezii şi previzibile încât pare pus pe pilot automat. De fapt, Carrey pare atât de obosit încât e aproape deprimant.

Dar copiii tot vor găsi motive de râs (nu foarte multe, după cum s-a văzut la avanpremieră): şase pinguini în apartamentul luxos al unui businessman (Carrey) pe cai mari, divorţat şi cu doi copii. Ce faci cu ei? Mii de comedii americane au mers pe acelaşi drum, deci calea e netedă şi sigură: întâi încerci cu disperare să scapi de ei (i-au fost trimişi de tatăl-explorator mort în Antarctica), apoi începi să-i observi şi parcă ar fi simpatici, apoi vine fiul tău în vizită şi crede că sunt cadoul de ziua lui şi n-ai cum să-i mai dai la grădina zoologică, apoi îi vezi cum clocesc ouăle, le aduci zăpadă în casă, şi gata, eşti al lor. Evident – clişeul-clişeelor, the grand finale – pinguinii vor aduce familia din nou împreună.

Singura găselniţă simpatică în filmul acesta e faptul că pinguinii stau liniştiţi doar dacă îi pui în faţa televizorului, la filme cu Chaplin. Ar mai fi una, o alegere inspirată: Ophelia Lovibond, în rolul secretarei ţicnite care funcţionează ca o extensie a lui Mr. Popper. Pinguinii sunt vii în unele scene şi fabricaţi pe computer în altele, însă cu destulă grijă încât să pară că au fost „naturali” de la un capăt la celălalt.

Regia e semnată de Mark Waters, iar complicatul scenariu a avut nevoie de patru mâini principale – Sean Anders şi John Morris – şi şase secundare! Pinguinii au fost de vină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here