„Domestic”

0
411

Sergiu Costache Adrian Titieni Gheorghe Ifrim _ Domestic

Să ţii animale vii la bloc nu-i lucru uşor. Fie că le-ai cumpărat ca să le tai (iepurele) sau le-ai primit în dar (găina), sunt companie de nădejde (câinele, pisica), le-ai salvat de la pieire (porumbelul), sau se plimbă prin cadru din motive incerte (curcanul), vor porni discuţii aprinse între soţi sau părinţi şi copii: e oportun e să le dai să mănânce muşte? cine curăţă din urma lor? cine le sacrifică? Dramele de apartament din Domestic-ul lui Adrian Sitaru (Pescuit sportiv, Din dragoste cu cele mai bune intenţii) se învârt în jurul acestei convieţuiri dintre vecinii de bloc şi animalele lor.

În două părţi (Morţi domestice şi Vieţi domestice) şi mai multe episoade, Sitaru dezvoltă povestea din Domestic plecând de la propriile scurtmetraje, Colivia şi Lord. În Colivia, spre exemplu, un puşti aduce acasă un porumbel bolnav găsit pe stradă. În ciuda rezistenţei tatălui său (Adrian Titieni), băiatul are grijă de pasăre până îşi revine iar tatăl, sensibilizat de efortul fiului său, îi cumpără o colivie.

Materialul de mai devreme, aproape neschimbat, e refilmat, aici cu Gheorghe Ifrim în locul lui Titieni, şi integrat în ansamblul celorlalte episoade domestice, care nu coexistă prea bine în acelaşi lungmetraj. Drept dovadă stau confuzia pe care o provoacă saltul temporal, atunci când are loc – domnul Lazăr apare într-o secvenţă cu soţia lui şi în următoarea cu o altă femeie, care nu pare să îi fie amantă – şi moartea fetiţei (interpretată bine de Ariadna Titieni), care dă ceva încărcătură dramatică şi, mai ales, scoate vieţile locatarilor din rutina unei vieţi ciclice (dacă acestea au fost intenţiile lui Sitaru), dar nu e jucată până la capăt. Ca şi cum între moartea ei şi discuţia dintre cei doi foşti soţi ar fi fost un alt scurtmetraj, pe care Sitaru l-a avut în proiect, fără a-l mai fi filmat niciodată.

Domestic e colorat şi curăţel, dar subţire. E dificil să îţi pese de personaje chiar şi aşa cum sunt ele, colorate ca şi apartamentele în care trăiesc. Domnul Mihăeş (Ifrim), taximetrist şi teoretician (de ocazie) al conspiraţiei, a citit undeva cum că Shakespeare ar fi român şi că cea mai bună explicaţie pentru evenimentele din Noul Testament este călătoria în timp – tribulaţiile sale sunt de-a dreptul aleatorii şi prea indiferente să le urmăreşti.

Toni (Sergiu Costache din Lord şi Valuri), un pierde-vară cu haine colorate, are ceva complexe de vinovăţie legate de moartea fetei (?), care se manifestă sub forma unui vis recurent, pe care-l istoriseşte oricui se arată dornic să îl asculte. Ilustrat în câteva secvenţe suprarealiste, visul se potriveşte cu restul filmului ca nuca-n perete.

Renunţând după primele secunde la unghiul subiectiv folosit exclusiv în Pescuit sportiv şi selectiv în Din dragoste cu cele mai bune intenţii, Sitaru alege de această dată cu precădere planul secvenţă – cu acelaşi efect de demonstraţie de virtuozitate, mai ales în momentele în care animalele şi copii zburdă prin faţa camerei.

Se vede şi că regizorul şi-a făcut între timp mâna la filmat în interioare pentru În derivă în felul în care încadrează şi apoi lasă scena să curgă, însă aici devine monoton, în ciuda aglomeraţiei de personaje şi evenimente – vezi secvenţa tăierii găinii sau întâlnirea asociaţiei de locatari.

Domestic îţi scapă printre degete – în spatele anecdotelor şi scurtelor reprize de dialog spumos n-ai să găseşti nici lucruri care să îţi dea de gândit, nici vreo idee care să te agaţe. Arată bine, dar trece repede.

Filmul intră în cinematografele din România din 22 martie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here