Am văzut filmul acum vreo zece zile şi trebuie să spun că aproape l-am uitat. Little Fockers aka O familie de coşmar respectă regula de aur a seriilor de film: al treilea e întotdeauna cel mai prost, cel mai leneş, cel mai inutil.
Într-o lume normală, Greg Gaylord Focker (Stiller) şi-ar fi asasinat deja socrul şi l-ar fi hrănit porcilor sau l-ar fi drogat cu Viagra (pentru că Jack Byrnes, fostul CIA-ist are probleme cu inima). Problema ar fi fost rezolvată. În schimb, Gay (cum e alintat de părinţii lui – Barbra Streisand şi Dustin Hoffman), preferă să fie în continuare preşul socrului de coşmar. Iar Jack îi aplică în continuare torturi mai rele decât cele pentru care CIA a fost blamat.
Totul ar fi ok dacă ar exista ceva amuzant în filmul ăsta (îmi aduc aminte să fi zâmbit de vreo două ori, dar atât). Staţi liniştiţi, sala în care veţi vedea proiecţia acestui dezastru se va zgudui de hohote (în afară de puţinele momente de comedie relativ inteligentă, la care nu râdea nimeni), de parcă ar exista în primul rând cineva care să-i hipnotizeze pe toţi.
Micuţii Fockeri din titlu sunt atât de puţin prezenţi, încât nu există nicio miză a existenţei lor, doar un pretext de reuniune familială: ziua de naştere a gemenilor. Şi aşa se construieşte ghiveciul de talent actoricesc realmente irosit de franciză: Robert De Niro (în declin constant dpdv al rolurilor) şi Ben Stiller (a dovedit că e mult mai mult decât atât, cu Tropic Thunder şi alte mici minuni-satire) sunt baza felului de mâncare.
Mai sunt adăugaţi alţi oameni interesanţi precum Streisand & Hoffman, Harvey Keitel (maistrul leneş la săpat piscine), Blythe Danner (cunoscută şi ca mama lui Gwyneth Paltrow), Owen Wilson (din ce în ce mai plictisit şi limitat) şi Laura Dern. De cealaltă parte, în categoria hot random chick o avem pe Jessica Alba, singurul lucru interesant la ea fiind numele personajului: Andi Garcia (imaginaţi-vi-l pe socru dând un Google search). Ghiveciul ăsta se condimentează cu medicamente în sprijinul erecţiei, o Andi Garcia care-l doreşte pe Gay, o şcoală de elită condusă de Dern, un Owen Wilson tatuat pe spate cu faţa soţiei lui Gay.
De Niro ajunge la un grad nou de penibilitate atunci când, potrivit scenariului, Greg Focker trebuie să-i facă o injecţie cu adrenalină în… penisul erect din cauza medicamentelor.
Povestea e simplă: Jack Byrnes are un atac de cord despre care-i povesteşte doar lui Greg, pentru că vrea să-l facă Godfockerul familiei. Greg e, desigur, alegerea a doua, după ce primul ginere al lui Jack părăseşte familia în urma unei aventuri extraconjugale. Dar Greg trebuie să dovedească de ce e în stare: să asigure securitate financiară familiei, o educaţie aleasă micilor Fockeri şi să-şi poată satisface sexual soţia!!
Gagurile fizice care au făcut primul film un succes sunt doar vreo trei în filmul ăsta (şi de calitate redusă), iar pisica Jinxy are doar o scurtă apariţie. În schimb, personajele n-au învăţat nimic faţă de filmele anterioare: Greg nu pune piciorul în prag şi nu-i spune lui Jack să nu-şi mai bage nasul în familia lui, în timp ce Jack n-o să înveţe niciodată să aibă încredere în ginerele lui… Aşa cum noi nu mai avem încredere în franciza asta…
Îl asteptam cu nerabdare, dar m-a dezamăgit. Ar fi cazul să fie ultimul din serie, pentru că eu chiar cred că şi-au atins limitele. De fapt, cred că s-au întins fooooaaaaarte mult ca să şi le atingă 🙂