Cu clasa la film – Glasgow Youth Film Festival 2014

0
281
We Are the Best!
We Are the Best!

Autor: Alexandra Colța

Acum o săptămână s-a încheiat ediţia din 2014 a festivalului de film dedicat tinerilor din Glasgow. În foaierul Scottish Youth Theatre, pe 12 februarie, o gaşcă de puştani cu geci de piele, unghii albastre, brăţări cu ţinte, tenişi şi ghiozdan au petrecut pe piesele a trei trupe tinere finalul unui festival făcut de ei pentru ei. Organizatorii cu vârste între 15 şi 18 ani s-au ocupat de program, selecţia filmelor, speech-uri în faţa audienţelor, workshopuri despre industria cinematografică, încât tot festivalul a luat forma celei mai tari petreceri la care toată lumea e invitată sau a excursiei cu clasa pe care toţi şi-o vor aminti peste ani.

Februarie în Glasgow nu pare o lună foarte promiţătoare. Vreme mai ploioasă si mai rece decât de obicei, o amorţeală generală în care se tânjeşte încă după vacanţă, o nevoie de altceva care să scoată oamenii din casă sau din pub şi să le ofere o alternativă. Aşa că, de mai mult de zece ani, februarie a devenit luna filmului.

De pe 2 februarie până pe 2 martie, sunt festivaluri de film succesive, pentru toate vârstele, gusturile şi bugetele. Anul acesta a început cu Glasgow Youth Film Festival (GYFF), a continuat cu Glasgow Shorts Film Festival, Fright Fest şi va culmina cu Glasgow Film Festival, care aduce cele mai noi filme internaţionale şi premiere mult aşteptate, la o mică întârziere faţă de Berlinale. 

Sexualitate, dragoste, disconfort 

Am început februarie alături de organizatori, ca voluntar Front of House, adică unul dintre ăia-în-tricouri-la-fel-care-zâmbesc-prea-mult de la intrarea în cinema. Aşa că am învăţat mai multe despre festival şi despre organizatori, am stat în picioare la filme sold out şi am participat la o serie de workshop-uri la festivalul dedicat tinerilor despre care ţin să povestesc şi pe care le recomand pentru la anul.

Gaşca asta de tineri organizatori a pus în mişcare un întreg arsenal de filme mai ales dedicate adolescenţilor, dar interesante şi relevante pentru orice vârstă. Proiecţii speciale au inclus animaţie, Mr Peaboy şi Sherman 3D, clasicul Beetlejuice al lui Tim Burton sau comedia suedeză despre adolescenţi punkeri We Are the Best!, în regia lui Lukas Moodysson.

În categoria „văzute” intră It Felt Like Love, lăudat deja de critici la Sundance sau Rotterdam. Pe scurt, o fată de 14 ani care locuieşte în suburbiile Brooklynului cu tatăl său trăieşte cu intensitate presiunea exprimării sexualităţii, presiune care ajunge să ia forma unei obsesii bazate pe o serie de minciuini şi încercări eşuate.

Regizoarea newyorkeză Eliza Hittman a surprins realist, dar poetic, trăirile unei fete de 14 ani: momentele de singurătate, de neîncredere, de experienţe stânjenitoare şi invidii. Personajul e construit din expresii fine şi tranziţii subtile de la linişte la haos; actriţa de 14 ani, boboacă la Manhattan Grace Church School, exprimă gama foarte largă de sentimente cu care e foarte uşor să te identifici.

Am asistat şi la premiera primului episod din sezonul al doilea al serialului My Mad Fat Diary, însoțită de un masterclass foarte interactiv cu o parte dintre actori şi echipa de producţie. Povestea e inspirată din realitate. Protagonista Rae, o adolescentă cu probleme de imagine de sine, experimentează pentru prima dată fericirea alături de prieteni şi fluturii în stomac cu un iubit care i se pare prea cool pentru ea.

Chiar dacă nu urmărisem serialul şi nu cunoşteam povestea, un singur episod a fost de-ajuns ca să-mi dau seama că e de văzut. Scenariul este foarte bine adaptat de un tip de 29 de ani care a reuşit să se pună în pielea unei fete la aproape jumătate din vârsta lui, imaginea şi scenografia demonstrează măiestria celor care se ocupă și de Skins şi alte seriale dedicate tinerilor de azi, cu umor şi metafore subtile. Mi-a rămas în minte imaginea lui Rae care, în prima zi de colegiu, înainta pe hol purtând un tricou cu Oasis într-o mare masă de studenţi îmbrăcaţi în tricouri Blur. Nici că puteam reprezenta mai bine sentimentul de disconfort.

It Felt Like Love

Cerere romantică la cinema

Am revăzut şi Beetlejuice, în calupul de late night films, şi a fost plăcut să-i revăd pe Alec Baldwin şi Geena Davis tineri şi confuzi că sunt fantome. Pe lângă clasicul film, s-a mai întâmplat un eveniment clasic. Înainte de proiecţie a fost proiectat un trailer, uşor romantic, uşor amatoresc montat, prin care un tip din public tocmai o cerea de soţie pe prietena lui, pe ecranul de cinema. Până la urmă, cu toţii avem momente de tineri curajoşi care vor să facă gesturi mari.

Am participat şi la un workshp despre pop-up cinema. Trei organizatori de festivaluri din UK au povestit experienţele lor şi motivaţia de a aduce cinema-ul mai aproape de oameni prin proiecţii în spaţii neconvenţionale. Dacă vă prinde toamna călătorind prin UK, aţi putea încerca Scalarama, un festival care adună filmele din cinema, cluburi de film, sedii de asociaţii, casele oamenilor într-un eveniment accesibil bazat pe pasiunea oamenilor pentru film. În Manchester şi Liverpool are loc festivalul AND (Abandon Normal Devices), dedicat cinemaului inovativ, artă şi cultură digitală. Pe lângă locuri inedite de proiecţii, festivalul combină diferite forme de artă, de la performance, la artă vizuală şi platforme media pentru a spune poveşti cinematice.

Ultimul speaker a vorbit despre Berwick Film and Media Arts Festival, un festival inedit strâns legat de locul în care e organizat: oraşul Berwick upon Tweed, la graniţa dintre Anglia şi Scoţia. Festivalul are ca scop principal implicarea comunităţii şi relaţia cu oraşul în care trăiesc. Aşa că, dacă treceţi pe acolo în septembrie, o să vedeţi filme proiectate pe un pod, pe primărie, în grădini şi parcuri. A fost un insight foarte interesant în modul în care relaţia publicului cu filmele se schimbă: un  festival de film care îşi propune să inoveze trebuie să se adapteze prin evenimente inedite. 

We Are the Best!

Au fost şi câteva filme pe care nu le-am văzut, dar la care mi-aş fi dorit să merg. Unul dintre ele este Teenage, compilaţia de arhive + documentar + reconstituiri puse împreună de regizorul Matt Wolf. Imagini alb negru, vocea visătoare a lui Ben Whishaw, muzică swing şi pălării spun povestea noii generaţii la început de secol 20, primii adolescenţi veritabili. Filmul arată cum în acea perioadă s-a conturat o cultură a tinerilor total diferită şi de cele mai multe ori orientată anti-adulţi, care inova prin modă, muzică, dans şi mai ales prin cele mai tari petreceri. Filmul e prezentat ca o călătorie în timp care oglindeşte foarte fidel prezentul.

Un alt moment ratat a fost seria de scurtmetraje din cadrul GYFF sub titlul Growing Pains. Conform descrierii, aş fi putut vedea viaţa unui adolescent observată prin internet sau cum decurge prânzul la o clinică pentru tineri cu tulburări alimentare. Din păcate, nu am putut să văd filmele pentru că sala de cinema a avut o problemă cu proiectorul. Se mai întâmplă.

Şi s-au întâmplat multe în festivalul ăsta. Workshopuri de scris comedie sau design de postere pentru filme, cum să-ţi începi cariera în TV sau cum să faci un documentar. Doar aşa festivalul îşi păstrează renumele de „cel mai inovativ festival de film din Scoţia.” (The Skinny). Mai mult decât o sărbătoare a filmului tânăr, este o platformă de educaţie alternativă, o ocazie pentru tinerii pasionaţi de film să se implice în orice de la organizare la Q&A şi strâns sticlele din sală după proiecţii. Aşa cum spune trailerul filmului din deschidere, We Are the Best!, şi festivalul este pentru oricine care are 13 ani, care va împlini 13 ani sau care a avut 13 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here