„The Lady”, noul film al lui Luc Besson, deschide Cinepolitica


Cel mai recent film al lui Luc Besson, Doamna / The Lady, va deschide prima ediţie Cinepolitica – Festivalul Internaţional al Filmului Politic (15 – 21 iunie), anunţă organizatorii.

The Lady spune, în paralel, povestea mişcării pro-democraţie din Myanmar şi povestea de dragoste dintre Aung San Suu Kyi (Michelle Yeoh) şi soţul ei, Michael Aris (David Thewlis), dragoste care a supravieţuit, în pofida distanţei mari, a separărilor de lungă durată şi a regimului periculos de ostil: în timpul alegerilor generale din Burma, în anul de graţie 1990, Suu Kyi era secretarul general al Ligii Naţionale pentru Democraţie, partid care a obţinut 59% din voturi şi, prin extensie, 81% din locurile în parlament. În ciuda victoriei, Suu Kyi a fost reţinută sub arest la domiciliu, situaţie în care a rămas vreme de aproape 21 de ani, fiind eliberată de abia în 2010.

Filmul a rulat în premieră mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto, toamna trecută.

Regizor, scenarist şi producător, Luc Besson este proprietarul companiei Europa Corp, prin intermediul căreia a produs mai bine de 50 de filme într-o carieră de peste un sfert de secol.  Criticii îl identifică pe autorul filmelor Al cincilea element şi Marele albastru drept o figură centrală a mişcării Cinéma du look (cinematografia anilor ’80 – începutul anilor ’90).

Metroul, Marele albastru şi Nikita sunt considerate exemple ale acestei şcoli stilistice, care preferă stilul substanţei şi spectacolul poveştii. În ultimii ani, Besson a scris şi a produs filme de acţiune: printre ele, seriile Taxi şi Curierul şi peliculele Sărutul Dragonului, Dresat pentru a ucide, ambele cu Jet Li, sau Colombiana. Besson a realizat şi clipul promoţional al campaniei organizate de oraşul Paris pentru găzduirea Jocurilor Olimpice de Vară 2012.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *