Andi Vasluianu: „Sunt acest gen de actor. Nu pot să mă uit foarte mult la mine”

0
581

În a doua ediţie din noul sezon al emisiunii „Ca-n filme” (difuzată aseară pe Digi 24 şi pe care o putetţi revedea astăzi, de la 17.05, pe Digi Film), a fost difuzat un interviu cu Andi Vasluianu. Mai jos puteţi citi textul integral al interviului, în care actorul vorbeşte despre noul lui film, Despre oameni şi melci, dar şi despre activitatea lui ca profesor, la care ţine foarte mult.

Autor: Ruxandra Grecu, reporter „Ca-n filme”

Dar, în principiu, oricum plec cu mine în treaba asta, în povestea asta. Nu pot să renunţ la mine şi nici nu cred că vreau să renunţ la mine când abordez un personaj.(…) Eu îl păstrez ca pe o oglindă: mă uit la el

Ca-n filme: Ai apărut deja într-o mulţime de filme. Mai ai emoţii în prima zi pe platouri?
Andi Vasluianu: Da, absolut da. Mai ales în prima zi. Dar şi în a doua, şi-n a treia, da, da. Foarte mari. Şi cred că sunt cumva… pe vremuri erau distructive, acum sunt creative. Emoţiile astea, ştii? Şi mă bucur că e aşa.

Ca-n filme: Cum îţi creezi personajele, care este primul pas?
Andi Vasluianu: Nu ştiu dacă am o regulă. De multe ori sunt chei pe care ţi le dă regizorul. Sau ţi le dă chiar scenariul. Sau pur şi simplu la un moment dat văd un om pe stradă şi m-am legat la ceva. Dar, în principiu, oricum plec cu mine în treaba asta, în povestea asta. Nu pot să renunţ la mine şi nici nu cred că vreau să renunţ la mine când abordez un personaj. În niciun caz. Şi, oricât de mult ar fi o chestie separată de mine, adică oricât de diferit de mine ar fi personajul respectiv, n-am cum. E… eu îl păstrez ca pe o oglindă: mă uit la el. Îl privesc, văd cum e îmbrăcat, văd ce are, văd ce ticuri verbale are, chiar dacă scenariul le conţine. Îmi imaginez tot felul de lucruri de genul ăsta.

Ca-n filme: Cum ţi se pare că a primit publiculDespre oameni şi melci?
Andi Vasluianu: A fost şi la Sibiu, dar n-am fost, nu ştiu. Nu ştiu cum a fost primit. Dacă mă întrebi asta, habar n-am. Ştiu doar de Cluj şi atât. Prima oară când a fost în piaţă, eu am rămas surprins că lumea a stat până la final. Atât de mulţi oameni, 1.500 de oameni, să-i vezi că stau până la final şi în frigul ăla… Chiar m-am mirat. Acum nu ştiu exact cum… Auzeam reacţii, dar eram în primul rând şi se disipa tot sunetul ciudat. Şi nu-mi dădeam seama. Pe urmă, când a avut loc proiecţia în cinema, în Florin Piersic acolo… Ce ciudat sună. În cinema-ul Florin Piersic de la Cluj… Când a avut loc premiera, a fost… a fost foarte bine. Dar numa’ că n-am rezistat mult. Eu am plecat. Am plecat, am zis că am nevoie la toaletă şi am ieşit şi n-am mai intrat. Adică sunt acest gen de actor. Nu pot să mă uit foarte mult la mine. Mă… Dispar repede.

Ca-n filme: Geraldine Chaplin, de exemplu, a spus că filmul este extraordinar…
Andi Vasluianu:
Da, nu ar trebui să ne entuziasmăm chiar atât de tare. Ea e o… un om delicat şi cu foarte mult bun simţ şi totuşi era în România, a văzut un film românesc, cum ar fi fost să zică că e un film prost?

Ca-n filme: Dar de la bun la extraordinar e totuşi o distanţă destul de mare…
Andi Vasluianu:
E adevărat, chiar nu ştiu. Mă bucură că a zis chestia asta, dar n-aş lua chiar 100%… Nu cred că a… chiar aşa a şi fost înăuntrul ei. Îmi păstrez nişte îndoieli.

Ca-n filme: Te aştepţi ca Despre oameni şi melci să aibă succes?
Andi Vasluianu:
Da… Chiar e de public. Pentru asta a şi fost făcut. Adică noi de la început ne-am propus şi Tudor mi-a zis de la început: băi, nu te aştepta la un film de artă sau eu ştiu la ceva… Pur şi simplu un film de public, hai să-l facem cât mai cinstit, să abordăm lucrurile foarte sincer şi fără întortochieri.

Ca-n filme: Crezi că oamenii vor răspunde la nostalgia anilor ’90?
Andi Vasluianu:
Eu sper… eu sper să răspundă la tot ce îi dă acest film, adică publicul ar trebui să reacţioneze, dacă se poate, dacă ne-am făcut şi sper să ne fi făcut treaba destul de bine, să reacţioneze la absolut orice detaliu din filmul respectiv. Adică şi la partea dramatică, şi la partea comică, şi la scenografie, şi la costume, la tot dacă se poate. Cam asta îşi doreşte cam orice om care face filme.

Ca-n filme: Tu ce îţi aduci aminte din perioada aceea?
Andi Vasluianu:
Păi, evident că îmi aduce aminte de mine, de perioada în care eram atunci. Eram pe vremea aia, vindeam de noapte, atunci când a venit prima oară Michael Jackson. Şi buticul ăla unde vindeam eu de noapte era chiar lângă stadion. Şi auzeam concertul de acolo, că în noaptea aia lucram. Asta îmi aduc aminte.

Ca-n filme: Erai fan Michael Jackson?
Andi Vasluianu:
Da, absolut. Tot timpul am fost. Adică nu să zic un fan din ăsta înrăit, cum erau mulţi pe atunci, dar eram fan. E între marii cântăreţi. Oricum mi se părea foarte ciudat că el venise la noi în ţară, ştii? Mi se părea, numai venirea lui mi se părea o chestie fenomenală.

Ca-n filme: Am citit într-un interviu al tău că nu crezi neapărat în succes, ci în momente. Care sunt momentele astea?
Andi Vasluianu:
Păi… de exemplu, am avut nişte întâlniri pe parcursul vieţii… Şi prima întâlnire ar fi taică-miu, căruia chiar… care chiar m-a învăţat cam tot ce… şi m-a îndemnat cumva pe drumul ăsta, pe urmă ar fi Colceag, Gelu Colceag, cu Radu Gabriel, pe urmă Sanda Manu. Aşa, sunt nişte momente pe care le iei. Şi aşa, momente, mai sunt şi momente personale, ştii? Care te învaţă ceva. Sau, eu ştiu, o greşeală. Când greşesc, câteodată, faţă de un om sau faţă de mine sau eu ştiu… ăla rămâne cu mine, momentul ăla şi mă bucură foarte tare că mi se întâmplă.

Dar întâlnirile astea, cu oamenii… ştii, că de exemplu, şi asta, aici, acum, momentul ăsta, sunt convins că, na! Dar ştii ce e ciudat? Eu, ca actor, eu trebuie să observ lucrurile astea. Şi nu că trebuie, dar pur şi simplu instinctiv fac chestia asta. Văd nişte ochi acolo, ştii, şi stau şi mă întreb, oare la ce se gândeşte şi chiar dacă eu vorbesc cu tine, în acelaşi timp încerc să asimilez tot spaţiul ăsta de aici. Ăsta e un moment cu care eu o să rămân cumva, într-un fel sau altul. Şi eu îl voi lua, voi apela la el atunci când voi avea nevoie.

Ca-n filme: Am înţeles că ai o teorie, potrivit căreia ai putea învăţa pe oricine să stea pe scenă şi să citească un text…
Andi Vasluianu:
Pentru că pe mine nu mă interesează tehnica actoricească, e foarte uşor să înveţi tehnica asta actoricească şi o înveţi oricum în timp, datorită experienţei. Dar eu încerc să-l relaxez pe omul ăla din faţa mea, cu care lucrez. Pe mine mă interesează ca el să aibă relaxarea, să poată gândi. Că sunt foarte mulţi oameni care, dacă i-ai pune aici, în locul ăsta, numai să-i intervievezi şi să porneşti camera, din start li se întâmplă ceva. În corp, în ei, şi se gândesc: băi, ce-ar trebui să zic acuma, ufff, oamenii ăştia, ce se uită ei la mine, şi începe, cum să zic eu, neliniştea asta interioară.

Şi de fapt eu la asta lucrez cu cei pe care-i pregătesc pentru institut şi, eu ştiu, oamenii care vor să facă chestia asta. Adică lucrez la partea asta interioară. Pentru că eu asta am căpătat. Şi mi se pare mult mai important. E un exerciţiu pe care-l fac de fiecare dată cu studenţii: pun un scaun şi stau. Şi ei se aşteaptă să-i întreb ceva, să le zic ceva, băi hai, faceţi aia sau aia. Şi încep şi stau, ştii, şi sunt priviţi de ceilalţi, şi nu ştiu ce să facă cu statul ăsta. „Aoleu, stau pe scaun”. Şi văd că e o tăcere absolută şi toată lumea se uită la ei. Ăsta e un exerciţiu pe care eu îl ador. Ăsta e un exerciţiu pe care l-a făcut şi Sanda Manu cu noi. Şi e foarte bun, pentru că îţi dai seama că foarte greu reuşeşti tu să fii tu, personal, cu toate ale tale, stând pe un scaun. Atunci când eşti privit. Atunci când lumea se uită la tine. E foarte greu.

Ca-n filme: Care sunt cele mai mare satisfacţii ca profesor?
Andi Vasluianu:
Că învăţ. Eu învăţ mai mult decât ei. Pentru că sunt proaspeţi, atunci când le iese… Şi atunci când ei se cuplează la ei înşişi… Sau, eu ştiu, au păreri proaspete. Oricum, mi se pare că cei din urmă sunt mult mai inteligenţi ca mine, ştii? Nu ştiu de ce. Am senzaţia asta că oricum ei se manifestă mult mai rapid decât mă manifestam eu sau rezultatele lor sunt mai rapide şi vor mai mult. Pentru că deja paşii ăştia pe care eu i-am bătut, până ca ei să ajungă la şcoală, ei deja le conţin. Conţin paşii mei şi de la paşii mei pleacă mai departe. Chiar cred că tinerii vin oricum din spate cu o altă bogăţie. Pe care noi nu o aveam atunci când eram de vârsta lor. Cum nici părinţii noştri nu o aveau pe a noastră. E firesc, e un curs natural după părerea mea.

Şi de-asta învăţ, învăţ pentru că ei vin cu o, o altă informaţie şi nu numai asta, ei vin cu un alt fel de a aborda lucrurile. Sunt mult mai relaxaţi, sunt mult mai direcţi, urăsc minciuna, mult mai tare decât o uram noi. Noi o disimulam cumva, de fiecare dată disimulam, orice. Eu cel puţin jumătate, mai puţin de jumătate din viaţa mea e în comunism şi acolo aşa era. N-ai voie aia, n-ai voie ailaltă. Plus educaţia asta stupidă a părinţilor de atunci, care, nu vorbesc de ai mei, dar erau părinţi care spuneau „Nu! Nu! Nu!”. Ştii, cum baţi un câine. Baţi un câine şi la un moment dat nu se mai apropie.

Ca-n filme: Cum e pentru tine perioada de promovare a unui film?
Andi Vasluianu: Câteodată îmi place, câteodată nu, depinde de omul care îmi pune întrebări. Nu ştiu. Sau depinde şi de starea mea de atunci. E ca la teatru. Mă enervează întrebarea aia cu „zi-mi un lucru haios de la filmare”. Mă enervează pentru că, oricum, în general, lucrurile haioase se întâmplă într-un anumit context şi e ca şi cum ai aştepta să-ţi explic contextul. Şi la Cluj mi s-a pus întrebarea asta. Nu ştiu cine a zis, cineva, din sală, după… Să zic ceva haios de la filmare. … Nu ştiu. Că de multe ori există o grămadă de lucruri foarte mişto şi foarte haioase la filmare care ţin absolut de context, absolut de relaţiile noastre de acolo şi aşa mai departe.

Ca-n filme: Ai fost vreodată gelos pe un coleg de breaslă?
Andi Vasluianu: Nu pentru rolul pe care l-a obţinut, nu. Dar dacă i-a ieşit bine, da. (râde) Absolut. Da, pentru că zic: aaa, ia uite mă ce bun e, ce mă enervează… Nu, da, evident că îmi place, când îl văd pe Bucur câteodată că e foarte bun, mă enervez. Bine că eşti tu bun!

Puteţi viziona integral emisiunea aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here