Thierry Frémaux (foto), delegatul general al Festivalului de la Cannes, revine la cea de-a patra ediţie a Les Films de Cannes à Bucarest, după ce, în 2010, a lansat evenimentul, alături de Cristian Mungiu.
Les Films de Cannes à Bucarest se deschide mâine, simultan, la Cinema Studio (20.00) şi CinemaPRO (20.45), cu filmul premiat pentru regie la Cannes, Heli, în prezenţa cineastului mexican Amat Escalante. Regizorul va răspunde întrebărilor publicului la finalul celor două proiecţii de gală şi se va întâlni cu jurnaliştii, urmând ca luni, de la 10.30, la Sala de cinema a UNATC, să susţină un masterclass cu intrare liberă, moderat de redactorul-şef al revistei „Sight & Sound”, Nick James.
Din 2001, Thierry Frémaux semnează selecţia şi gestionează cel mai important festival de film din lume, lucrând îndeaproape cu marii cineaşti şi producători. În 2006, a fost distins de statul francez cu medalia Legiunea de onoare, pentru contribuţia sa la dezvoltarea cinematografiei. Este, totodată, directorul Institutului Lumière din Lyon şi organizatorul Festivalului Lumière. În timpul mandatului său, numeroase producţii româneşti au fost selecţionate sau premiate la Festivalul de la Cannes.
Thierry Frémaux va fi prezent sâmbătă, de la 20.30, la Cinema Elvira Popescu, la proiecţia specială a filmului J’enrage de son absence, alături de actriţa şi regizoarea Sandrine Bonnaire.
În materie de cifre, festivalul înseamnă peste trei cinematografe – CinemaPRO, Studio şi Elvira Popescu – 60 de filme, 72 de proiecţii. 20 dintre filme au fost proiectate anul acesta la Festivalul de la Cannes, iar 13 dintre ele au câştigat premii importante, inclusiv Palme d’Or, Marele Premiu, Premiul pentru regie, scenariu, interpretare, Premiul Juriului. Majoritatea rulează în premieră în România.
Highlight-urile primei zile
Vineri, de la 16.30, la Cinema Studio, în cadrul Retrospectivei Maurice Pialat va rula unul dintre cele mai atipice şi mai frumoase biopic-uri realizate vreodată, Van Gogh. La finalul proiecţiei, partenera de viaţă a lui Maurice Pialat, producătoarea Sylvie Pialat, va răspunde întrebărilor publicului.
Seara, de la 20.00, Sylvie Pialat va fi prezentă şi la proiecţia specială Sous le soleil de Satan, filmul premiat cu Palme d’Or în 1987, cu Gérard Depardieu şi Sandrine Bonnaire. Momentul urcării pe scenă a lui Maurice Pialat a devenit celebru după ce, fluierat de câţiva jurnalişti nemulţumiţi, acesta a declarat: „Dacă voi nu mă iubiţi, pot să vă spun că nici eu nu vă iubesc”.
Prima proiecţie de la această ediţie va fi cea a scurtmetrajelor de Cannes, la Cinema Studio, de la 15.00: În acvariu, regia Tudor Cristian Jurgiu (Premiul al III-lea Cinéfondation), O umbră de nor, de Radu Jude, şi Swimmer, de Lynne Ramsay – ambele selecţionate în Quinzaine des Réalisateurs. Regizorul Radu Jude va fi prezent la proiecţie şi va sta de vorbă cu spectorii. Intrarea este liberă la scurtmetraje, dar şi la The Sugarland Express (15.30, Elvira Popescu), unul dintre cele trei filme de Steven Spielberg din festival şi singurul premiat la Cannes din cariera sa, pentru scenariu.
De la 18.30, unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului, ultra-violentul Only God Forgives (r. Nicolas Winding Refn), continuarea lui Drive, cu Ryan Gosling pe afiş, va putea fi vizionat în premieră în România, la CinemaPRO.
Un eveniment special va fi şi proiecţia lui Manuscripts don’t Burn, de vineri, ora 17.30, la Cinema Elvira Popescu. Filmul lui Mohammad Rasoulof, distins cu Premiul criticii în secţiunea Un Certain Regard, a fost turnat în secret în Iran şi nu conţine generic, pentru a nu-i pune în pericol pe cei care au lucrat la el. Înaintea proiecţiei, fotograful Cristian Movilă va povesti despre perioada petrecută în Iran şi va prezenta câteva dintre fotografiile realizate acolo.
Fotograf independent, Movilă a realizat fotoreportaje şi în Fâşia Gaza (2006) şi teritoriile separatiste Osetia de Sud şi Abhazia (2008), a lucrat pentru Mediafax şi a colaborat cu TheTimes.
***
Biletele la festival se vând separat pentru fiecare dintre cele trei cinematografe: pentru CinemaPRO, pe www.eventim.ro şi la casierie, pentru Cinema Elvira Popescu, pe www.eventbook.ro şi la casa de bilete, iar pentru Cinema Studio, doar la casieria cinematografului. Intrarea este liberă la proiecţiile de scurtmetraje, la filmele lui Steven Spielberg, la discuţii şi masterclass-uri.
Programul complet Les Films de Cannes à Bucarest poate fi consultat aici: http://www.filmedefestival.ro/2013/program-2/
Broşura dedicată Retrospectivei Maurice Pialat: https://issuu.com/ifbucarest/docs/brosura_retrospectiva_maurice_piala/28?e=0