Regizorul Liviu Ciulei a murit în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 88 de ani, în Germania, scrie Mediafax, citându-i pe reprezentanţii Uniunii Teatrale din România (UNITER).
Una dintre ultimele întâlniri cu publicul a regretatului cineast a avut loc la Noul Cinematograf al Regizorului Român, la începutul lui 2011, când a stat de vorbă cu spectatorii despre Pădurea spânzuraţilor (1965). O ocazie rară şi preţioasă pentru cinefilii români. Despre întâlnirea sa cu publicul, aici: Liviu Ciulei: „Am vrut să fac filmul «Regele Lear» cu ţărani din Maramureş”
„O dată cu el se stinge o întreagă eră a teatrului şi filmului românesc. A fost un om de o modestie exemplară”, spunea acum câteva minute Victor Rebengiuc, protagonistul din Pădurea spânzuraţilor, pentru Realitatea.
Născut pe 7 iulie 1923, Liviu Ciulei a studiat teatrul la Conservatorul Regal de Muzică şi Teatru din Bucureşti, iar apoi arhitectura. A debutat ca actor în 1946, jucând rolul lui Puck în „Visul unei nopţi de vară”, la Teatrul Odeon din Capitală. Ulterior s-a alăturat echipei Teatrului Municipal din Bucureşti, actualul Teatru Bulandra, unde a debutat ca regizor în 1957, punând în scenă „Omul care aduce ploaia”, de Richard Nash.
A fost profesor de teatru la două universităţi prestigioase, Columbia University şi New York University, şi director artistic a două teatre – Bulandra şi Tyrone Guthrie din Minneapolis. Deşi a regizat doar trei filme pentru cinema, a rămas în istorie ca unul dintre cei mai importanţi cineaşti români.În 1966, a fost premiat pentru regie la Cannes, cu Pădurea Spânzuraţilor, iar în 1959 la Karlovy Vary, pentru Valurile Dunării. Cel de-al treilea titlu din filmografia sa este Erupţia (1957).
După Pădurea Spânzuraţilor, pentru Liviu Ciulei n-a mai urmat nimic în cinema. Motiv pentru care s-a concentrat pe teatru. Proiecte au fost, a explicat regizorul în ianuarie, la NCRR, însă n-au mai ajuns niciodată pe ecran. „Undeva am fost eu de vină. Toate filmele pe care le-am propus după Pădurea mi-au fost refuzate. Vroiam să fac Visul unei nopţi de vară, trebuia să joace şi Monica Vitti, era o combinaţie cu italienii care a căzut. După aceea am propus tot un Shakespeare, Regele Lear, am vrut să-l fac cu ţărani din Maramureş. Şi a fost refuzat. Iar ceea ce mi se oferea nu-mi plăcea. Mi s-a oferit Reconstituirea şi ştiam că o să aibă foarte multe necazuri, cum a şi avut. Şi i-am spus lui Pintilie, care voia neapărat să-l facă, «Fă-l tu, Pintilie».
Apoi am propus Baltagul, după Sadoveanu, şi vedeta principală era Anna Magnani, văzuse filmul meu şi voia să joace. Iar eu am fost atât de tâmpit – nu mi-e ruşine să spun – că am refuzat un scenariu extraordinar, care făcuse din Vitoria Lipan un fel de comeră italiană, care vorbea tot timpul. Avea o trăsătură de geniu în filmul lui: ea îl descoperea pe Lipan, care nu se vedea în film, etapă cu etapă, şi se îndrăgostea de el. Ceea ce era o virtuozitate scenaristică. Eu am fost atât de prost, încât n-am vrut să plec de la statuara, taciturna Vitoria Lipan a lui Sadoveanu”.
Liviu Ciulei: „Am vrut să fac filmul «Regele Lear» cu ţărani din Maramureş”
