„Undeva la Palilula”, cele mai multe nominalizări la Premiile Gopo

1
667

undeva-la-palilula

Premiile Gopo au patru concurenţi anul acesta, la categoria Cel mai bun film, şi un mare absent: După dealuri, în regia lui Cristian Mungiu. Potrivit unui comunicat, la solicitarea regizorului Cristian Mungiu, organizatorii şi juriul au decis să nu ia în considerare pelicula După dealuri pentru nominalizările din acest an. Totodată, considerând că nu are suficiente opţiuni, juriul a hotărât să nu acorde nici o nominalizare la categoria Cea mai bună actriţă într-un rol principal.

Cele patru filme care intră în cursă pentru gala din 25 martie, de la Opera Naţională din Bucureşti, sunt Toată lumea din familia noastră (r. Radu Jude), Despre oameni şi melci (regia: Tudor Giurgiu), Visul lui Adalbert (r. Gabriel Achim) şi Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete). Autorii celor patru filme – Radu Jude, Tudor Giurgiu, Gabriel Achim şi Silviu Purcărete – concurează şi pentru statueta care răsplăteşte Cea mai bună regie.

La această ediţie, Undeva la Palilula, debutul regizorului de teatru Silviu Purcărete în cinema, a strâns 11 nominalizări, Toată lumea din familia noastră şi Visul lui Adalbert – câte 9 fiecare, Despre oameni şi melci a adunat 8 nominalizări, Şi caii sunt verzi pe pereţi (r. Dan Chişu) – 7, iar Tatăl Fantomă, primul lungmetraj al lui Lucian Georgescu, a fost votat la 6 categorii.

Dintre cele 13 documentare care au intrat în atenţia juriului de nominalizări, vor fi supuse votului celor peste 400 de profesionişti din industrie filmele 8 martie (r. Alexandru Belc), Gone Wild (r. Dan Curean), Turn Off the Lights (r. Ivana Mladenovic) şi Un gând, un vis, Doyle… şi-un pix (r. Bogdan Ilie-Micu) şi Aici… adică acolo (r. Laura Căpăţână Juller).

La categoria Cel mai bun film european au fost luate în calcul 48 de producţii europene. Au rămas în cursă: Tinker, Tailor, Soldier, Spy/ Un spion care ştia prea multe (r. Tomas Alfredson), Le gamin au vélo/ Băiatul cu bicicleta (r. Jean-Pierre şi Luc Dardenne), Holy Motors (r. Leox Carax) şi Le Havre (r. Aki Kaurismaki).

Premiul pentru cel mai mare succes la public în anul precedent merge în 2013 către două filme: comedia Despre oameni şi melci (r. Tudor Giurgiu), care a avut cei mai mulţi spectatori – 63.778, şi producţia MediaPro Pictures Minte-mă frumos (r. Iura Luncaşu), care a obţinut cele mai mari încasări – 956.036 lei.

Juriul de preselecţie a fost format din regizorul Marian Crişan, actriţa Ana Ularu, producătoarea Velvet Moraru, directorul de imagine Alexandru Sterian, scenografa Viorica Petrovici şi criticii de film Cristian Tudor Popescu, Cristi Luca, Alin Ludu Dumbravă, Cristi Mărculescu, Anca Grădinariu. Câştigătorii vor fi stabiliţi prin votul a peste 400 de profesionişti activi din industria românească de film.

În acest an, organizatorii au decis să renunţe la sprijinul financiar acordat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) la ultima sesiune de finanţare pentru acţiuni şi manifestări cinematografice.

Gala va fi transmisă în direct şi în exclusivitate la TV de ProCinema şi va putea fi urmărită live şi online, pe www.premiilegopo.ro, www.voyo.ro, dar şi pe cea mai mare mediafaţadă din România, Cocor Media Channel.

Evenimentul este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), cu sprijinul Ministerului Culturii, Operei Naţionale din Bucureşti şi al Babel Communications.

CEL MAI BUN FILM (LUNGMETRAJ)

DESPRE OAMENI ŞI MELCI (România-Franţa, 2012)

Regia: Tudor Giurgiu

TOATĂ LUMEA DIN FAMILIA NOASTRĂ (România-Olanda, 2012)

Regia: Radu Jude

UNDEVA LA PALILULA (România, 2012)

Regia: Silviu Purcărete

VISUL LUI ADALBERT (România, 2012)

Regia: Gabriel Achim

CEL MAI BUN REGIZOR (LUNGMETRAJ)

GABRIEL ACHIM – Visul lui Adalbert

RADU JUDE – Toată lumea din familia noastră

SILVIU PURCĂRETE – Undeva la Palilula

TUDOR GIURGIU – Despre oameni şi melci

CEL MAI BUN ACTOR ÎNTR-UN ROL PRINCIPAL ÎNTR-UN FILM DE LUNG METRAJ FICŢIUNE

ADRIAN TITIENI – pentru rolul TOCITU din filmul Şi caii sunt verzi pe pereţi

GABRIEL SPAHIU – pentru rolul IULICĂ PLOSCARU din filmul Visul lui Adalbert

ŞERBAN PAVLU – pentru rolul TAVI din filmul Toată lumea din familia noastră

CEL MAI BUN ACTOR ÎNTR-UN ROL SECUNDAR ÎNTR-UN FILM DE LUNG METRAJ FICŢIUNE

DORU ANA – pentru rolul LEFĂRDAU din filmul Visul lui Adalbert

GABRIEL SPAHIU – pentru rolul AUREL din filmul Toată lumea din familia noastră

SORIN LEOVEANU – pentru rolul GOGU din filmul Undeva la Palilula

TUDOR SMOLEANU – pentru rolul BUZILĂ din filmul Şi caii sunt verzi pe pereţi

CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ ÎNTR-UN ROL SECUNDAR ÎNTR-UN FILM DE LUNG METRAJ FICŢIUNE

ALINA BERZUNŢEANU – pentru rolul CARMEN din filmul Despre oameni şi melci

MIHAELA SÎRBU – pentru rolul OTILIA din filmul Toată lumea din familia noastră

OZANA OANCEA – pentru rolul LIDIA SPĂTARU din filmul Visul lui Adalbert

TAMARA BUCIUCEANU-BOTEZ – pentru rolul ITA din filmul Toată lumea din familia noastră

CEL MAI BUN SCENARIU DE LUNG METRAJ FICŢIUNE

DAN CHIŞU – ŞI CAII SUNT VERZI PE PEREŢI

GABRIEL ACHIM, COSMIN MANOLACHE – VISUL LUI ADALBERT

IONUŢ TEIANU – DESPRE OAMENI ŞI MELCI

RADU JUDE, CORINA SABĂU – Toată lumea din familia noastră

CEA MAI BUNĂ IMAGINE (LUNGMETRAJ)

ADRIAN SILIŞTEANU – Undeva la Palilula

LIVIU MĂRGHIDAN – Tatăl-Fantomă

OVIDIU GYARMATH – Şi caii sunt verzi pe pereţi

CEL MAI BUN MONTAJ (LUNGMETRAJ)

ANDREI IANCU – Şi caii sunt verzi pe pereţi

CĂTĂLIN CRISTUŢIU – Undeva la Palilula

IOACHIM STROE – Tatăl-Fantomă

NITA CHIVULESCU – Despre oameni şi melci

CEL MAI BUN SUNET (LUNGMETRAJ)

CRISTINEL ŞIRLI, CRISTIAN TARNOVEŢCHI, FLORIN TĂBĂCARU – Despre oameni şi melci 

ECKEHARD DUX, CRISTIAN TARNOVEŢCHI, ANSGAR FRERICH, DANIEL IRIBAREN – Tatăl-Fantomă

FLORIAN ARDELEAN, DRAGOŞ STANOMIR, CRISTINEL ŞIRLI, ALEXIS MARZIN – Şi caii sunt verzi pe pereţi

SIMONE GALAVAZI, DANA BUNESCU – Toată lumea din familia noastră

TUDOR PETRE, CRISTINEL ŞIRLI, CRISTIAN TARNOVEŢCHI, FLORIN TĂBĂCARU – Undeva la Palilula

CEA MAI BUNĂ MUZICĂ ORIGINALĂ (LUNGMETRAJ)

JOHANNES MALFATTI – Tatăl-Fantomă

PAUL ILEA – Şi caii sunt verzi pe pereţi

VASILE ŞIRLI – Undeva la Palilula

VLAICU GOLCEA – Despre oameni şi melci

CELE MAI BUNE DECORURI (LUNGMETRAJ FICŢIUNE)

GABRIEL NECHITA – Tatăl-Fantomă

HELMUT STURMER, DRAGOŞ BUHAGIAR – Undeva la Palilula

VALI IGHIGHEANU – Visul lui Adalbert

CELE MAI BUNE COSTUME (LUNGMETRAJ FICŢIUNE)

AUGUSTINA STANCIU – Toată lumea din familia noastră

DANA ISTRATE – Despre oameni şi melci

LIA MANŢOC – Undeva la Palilula

CEL MAI BUN MACHIAJ ŞI CEA MAI BUNĂ COAFURĂ (LUNGMETRAJ FICŢIUNE)

DANA ROŞEANU, MINELA POPA, IONEL POPA, DOINA POPA – Undeva la Palilula

CRISTINA ILIE, DOMNICA BODOGAN – Visul lui Adalbert

GABRIELA CREŢAN, ELENA TUDOR – Tatăl-Fantomă

CEL MAI BUN FILM DE DEBUT (LUNGMETRAJ)

O LUNĂ ÎN THAILANDA

Regia: Paul Negoescu

UNDEVA LA PALILULA

Regia: Silviu Purcărete

VISUL LUI ADALBERT

Regia: Gabriel Achim

CEL MAI BUN FILM DOCUMENTAR

8 MARTIE (România, 2012)

Regia: Alexandru Belc

AICI… ADICĂ ACOLO (România, 2012)

Regia: Laura Căpăţână Juller

GONE WILD (România, 2012)

Regia: Dan Curean

TURN OFF THE LIGHTS (România, 2012)

Regia: Ivana Mladenovic

UN GÂND, UN VIS, DOYLE… ŞI-UN PIX (România, 2012)

Producător: Bogdan Ilie-Micu (Mototol Film)
Regia: Bogdan Ilie-Micu

CEL MAI BUN FILM DE SCURTMETRAJ

BLU (România, 2012)

Regia: Nicolae Constantin Tănase

CHEFU’ (România, 2011)

Regia: Adrian Sitaru

DE AZI ÎNAINTE (România, 2012)

Regia: Dorian Boguţă

PASTILA FERICIRII (România, 2012)

Regia: Cecilia Felmeri

TATĂL MEU E CEL MAI TARE (România, 2012)

Regia: Radu Potcoavă

PREMIUL „TÂNĂRĂ SPERANŢĂ”

ADRIAN CRISTEA, pentru scenografia filmului

CHEFU’, în regia lui Adrian Sitaru

CĂTĂLIN JUGRAVU, pentru rolul Ştefan din filmul

DE AZI ÎNAINTE, în regia lui Dorian Boguţă

NICOLAE CONSTANTIN TĂNASE,

pentru regia filmului BLU

RADU ŞTEFAN FULGA

pentru imaginea filmului
GÂNDACUL, în regia lui Cătălin Drăghici

CEL MAI BUN FILM EUROPEAN (DINTRE CELE DISTRIBUITE ÎN ROMÂNIA ÎN 2012)

LE GAMIN AU VÉLO / BĂIATUL CU BICICLETA (Belgia-Franţa, 2011)

Regia: Jean-Pierre Dardenne, Luc Dardenne
Distribuitor: Independenţa Film

LE HAVRE (Finlanda-Franţa-Germania, 2011)

Regia: Aki Kaurismaki
Distribuitor: Independenţa Film

HOLY MOTORS/ MOTOARE SFINTE (Franţa-Germania, 2012)

Regia: Leos Carax
Distribuitor: Independenţa Film

TINKER TAILOR SOLDIER SPY / UN SPION CARE ŞTIA PREA MULTE (Marea Britanie, 2011)

Regia: Tomas Alfredson
Distribuitor: Ro Image 2000

PREMIUL PENTRU FILMUL ROMÂNESC CU CEL MAI MARE SUCCES LA PUBLIC ÎN 2012

DESPRE OAMENI ŞI MELCI (cei mai mulţi spectatori – 63.778)

Producător: Libra Film, Agat Films
Distribuitor: Transilvania Film
Regia: Tudor Giurgiu

MINTE-MĂ FRUMOS (cele mai mari încasări – 956.036 lei)

Producător: MediaPro Pictures
Distribuitor: MediaPro Distribution
Regia: Iura Luncaşu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here