UPDATE. Şapte dintre cele 20 de filme din competiţia de anul acesta a Festivalului de la Cannes au un distribuitor cu planuri sigure pentru ele: Independenţa Film. Deocamdată, 11 titluri au fost achiziţionate pentru România şi printre ele se află şi filmul premiat cu Palme d’Or, Tree of Life, care nu va fi lansat însă pe ecrane, pentru că perspectivele în box office sunt mici, potrivit MediaPRO Distribution.
Vom vedea excelentul Le gamin au velo al fraţilor Dardenne – câştigătorul Marelui Premiu la Cannes alături de Once Upon a Time in Anatolia, regizat de Nuri Bilge Ceylan – abia în aprilie 2012, o aşteptare cam lungă pentru cinefili. Tot în primăvara lui 2012, în martie, vom avea parte şi de unul dintre cele mai puternice titluri din selecţia canneză, răsplătit cu Premiul Juriului – Polisse, în regia lui Maiwenn Le Besco. Drama urmăreşte vieţile poliţiştilor de la Brigada pentru Protecţia Minorilor din Paris, care se confruntă cu nişte cazuri uluitoare de incest, viol, maltratare.
Ceva mai devreme – 30 septembrie 2011 – va sosi în România Melancholia lui Lars von Trier, care i-a adus lui Kirsten Dunst un premiu pentru cea mai bună interpretare feminină. Cel mai frumos film despre sfârşitul lumii, cum l-au descris criticii imediat după vizionare, e unul dintre cele mai aşteptate titluri de anul acesta. Pe afiş îi veţi avea şi pe Charlotte Gainsbourg, Alexander Skarsgård sau Kiefer Sutherland).
Habemus Papam, al lui Nanni Moretti, va avea premiera în octombrie 2011. Comedia despre un cardinal ales pe neaşteptate Papă care intră în panică, îl are pe Michel Piccoli în rolul principal. Moretti preia rolul psihoterapeutului chemat la Vatican să-l trateze pe noul Papă.
La Piel que habito, filmul cu care Piedro Almodóvar virează spre horror, va rula pe ecranele din România din noiembrie 2011. După ce i-a murit soţia într-un incendiu, doctorul Robert Ledgard (Antonio Banderas), specialist în chirurgie plastică, devine obsedat de crearea unui nou tip de piele, artificială, rezistentă la arsuri, cu care şi-ar fi putut salva soţia. După doisprezece ani, reuşeşte să o creeze, însă are nevoie de un cobai uman.
Radu Mihăileanu îşi va prezenta La Source de femmes undeva la sfârşitul anului sau începutul lui 2012. Reunind o distribuţie de femei superbe, Mihăileanu spune povestea – inspirată din realitate – unor femei dintr-un sat marocan care decid să nu se mai culce cu soţii lor până când aceştia nu vor rezolva problema apei în sat. „Tradiţia” spunea că doar femeile trebuie să aducă apă cu găleţile dintr-un izvor aflat pe o colină pietroasă. Pentru spectatorul occidental, sentimentul de indignare în faţa nedreptăţii evidente e aproape sufocant. Agreabil şi emoţionat, deşi convenţional, filmul a primit cronici destul de bune la Cannes.
Favoritul criticilor de la Cannes, Le Havre, în regia lui Aki Kaurismaki, va sosi în februarie 2012. Pelicula a primit Premiul Fipresci (Federaţia Internaţională a Criticilor de Film), dar nimic din partea juriului prezidat de Robert De Niro. Un bătrân artist care lustruieşte pantofi în orăşelul-port Le Havre se ataşează de un băiat african şi îl ajută să ajungă la mama sa în Londra, într-o comedie care împrumută mult de la Jacques Tati.
Alte trei titluri au fost deja achiziţionate şi urmează să ruleze pe ecranele româneşti: Midnight in Paris al lui Woody Allen (16 septembrie 2011), Martha Marcy May Marlene (Un Certain Regard), o peliculă foarte apreciată şi la Sundance, în regia lui Sean Durkin, şi This Must Be the Place, filmul lui Paolo Sorrentino cu Sean Penn în rolul unui fost star rock care caută să-şi răzbune tatăl pentru suferinţele îndurate în lagărul nazist. Datele de lansare sunt încă incerte.
Rusine pentru „comeciantii” romani de film si pentru cluburile de bagatori de seama din cinema-ul romanesc, bisericutele filo-franceze, cele care inghit pe neresuflate tendintele cinema-verite-ului din zona francofona (nota bene pentru Caranfil si Mungiu). In locul unei imbecilitati moralizatoare si sentimetaloide a fratilor Dardenne (acesti lideri ai unei mici mafii care tin in cea mai pura stare de mediocritate productia de film din Belgia), ar fi fost cat de poate de profitabil pentru publicul din Romania, si pentru cinefilii din Romani, ca Terrence Malick sa fi fost macar odata invitat la un festival in Romania, sau organizata o masa rotunda cu el, sau macar ultimul sau film, Tree of Life, sa fie difuzat cat se paote de repede. Dar, deh, nu e pe gustul gastii de neo-realisti de la noi, invatati doar sa exporte la festivaluri doar mizeria post-comunista din Romania, fasa-numitele 2felii de viata” ale gitano-proletariatului nostru. Intre o poveste despre un avort in perioada Ceausescu si cea despre evadarea dintr-o scoala de corectie, bate vantul in ceea ce priveste forta de creatie in cinema-ul romanesc. Imitam ca la balamuc evolutia cinema-ului italian din anii ’60.
Cele mai bune filme prezentate la Cannes: „Tree of life” al lui Terrence Malick si „Once Upon a Time in Anatolia” al lui Nuri Bilge Ceylan.
Cu „Once Upon a Time in Anatolia” sunt de acord, cu „Tree of Life”, nu. Si degeaba te inversunezi pe „comerciantii” de film romanesc, e chiar laudabil ca cineva aduce fratii Dardenne si „Le Havre” sau „Polisse”. In acelasi timp, e surprinzator ca nu a luat nimeni, deocamdata, un film atat de asteptat ca „Tree of Life”. Si nu e vorba de preferinte aici, ci de business si de deal-uri despre care noi nu stim foarte bine cum functioneaza. Poate „Tree of Life” a devenit, peste noapte, foarte scump, iar un distribuitor roman socoteste ca nu si-ar scoate banii de pe o piata ca a noastra.
ai idee daca Mungiu va continua festivalul „Filme de Cannes la Bucuresti”?
da, va avea loc, probabil tot in octombrie.
sincer pe mine nu mă prea încântă ceea ce face Independența Film cu filmele sale. dar mă abțin de la alte comentarii, fiindcă oricum alții care să aducă filmele alea nu prea sunt.
ps : am și eu două întrebări. un distribuitor plătește vreun ban pentru titlul pe care îl cumpără sau totul funcționează în procente din încasări? care sunt îndatoririle clare ale acestuia?
sincer, nu stiu exact cum functioneaza sistemul. Inteleg ca se plateste o sumă pentru film si ca apoi se recupereaza din incasari. dar o sa ma interesez si o sa vin cu un articol pe tema asta.