„Side Effects” – un exerciţiu de stil marca Soderbergh

0
242

side-effects

Umblă vorba pe piaţă că Side Effects/Efecte Adverse va fi ultima producţie cinematografică regizată de prolificul Steven Soderbergh care, la 50 de ani, a decis să se retragă de pe marile ecrane şi să se re-apuce de pictat şi televiziune. Dacă hotărârea sa va ţine, ca în cazul lui Cary Grant după Walk Don’t Run, sau se va răzgândi după câteva luni, ca Hagi după Mondialul din ’98, rămâne de văzut. Un lucru e clar – există moduri mult mai neinspirate de a încheia o carieră decât aşa.

Emily (Rooney Mara, înşelător-fragila fată cu dragon tatuat) îşi întâmpină cu bucurie soţul (Channing Tatum) proaspăt eliberat după o sentinţă de patru ani de închisoare. Curând devine însă evident că evenimentul nu îi aduce fericirea – după o încercare timidă de sinucidere şi câteva accese de plâns mai târziu, ajunge pe lista de pacienţi şi de medicamente antidepresive prescrise de doctorul Banks (Jude Law).

O crimă (clasicul cârlig al filmelor de gen) îi va complica situaţia, dar nişte factori favorizanţi o pot scoate basma-curată („victim of circumstance and biology”). E cantitatea maximă de informaţie de care aveţi nevoie dacă vreţi să fiţi surprinşi în sala de cinema.

Scenariul lui Scott Z. Burns (Contagion, The Informant!) forează adânc obsesia americană pentru medicaţia luată „nu pentru că eşti bolnav, ci pentru că vrei să fii mai bine” şi pentru fericirea obţinută prin sintetizare chimică. Scena dintre doi doctori care întreţin o conversaţie întreagă cu o înşiruire de denumiri de medicamente şi efectele lor (reale şi percepute) e plină de umor sec şi totodată revelatoare. La fel şi cinismul cu care doctorul îi explică pacientului că e plătit el însuşi să prescrie un medicament experimental, pe care cel tratat îl va primi gratuit; în ciuda acestui detaliu, pacientul semnează fără ezitare contractul prin care îşi dă acordul să fie cobai.

Aparenţele sunt întreţinute cu banii grei cheltuiţi de coloşii farmaceutici pe reclame TV care te fac să crezi că medicamentul cel nou va funcţiona, şi pe vacanţele plătite doctorilor care ţi-l vor prescrie. Această iluzie cu textura şi consistenţa realităţii e un material de primă mână pentru un thriller hitchcockian pe care Soderbergh îl filmează cu mâna lui şi editează expert (sub diferite pseudonime).

Camera digitală al cărei fervent suporter este, alături de David Fincher (a se vedea documentarul Side by Side), îi permite regizorului să fie ingenios şi rapid în acelaşi timp –o aşază în unghiuri neobişnuite (lipită de peretele unei cafenele, îndreptată la 180 de grade în sus-jos), experimentează cu lumina de neon a încăperilor mobilate modern şi auster.

Rămâne acelaşi artist preocupat de distilarea unei secvenţe la elementele ei esenţiale şi editează tot strâns şi economicos (de parcă ar avea mai puţină peliculă la dispoziţie decât un student la UNATC); o lasă totuşi mai moale cu acele jump-cuts folosite din plin în Out of Sight şi The Limey.

Rece (în special sub aspect cromatic, ca mai toate filmele lui de la The Girlfriend Experience încoace) şi cerebral-accesibil (fără să o dea în subtilităţi care să ascundă sensurile şi să lase loc de interpretări), Side Effects e un exerciţiu de stil reuşit al unui regizor special. De departe cel mai bun film al sezonului de primăvară timpurie, e posibil să dea dependenţă.

***

Filmul rulează în cinematografele din România din 22 februarie, distribuit de MediaPro Distribution.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here