„Stoker” – portret de familie marca Park Chan-wook

2
327

stoker

„Nu trebuie să fim prieteni, suntem familie”, îi spune India Stoker (pe bune, aşa o cheamă pe Mia Wasikowska în filmul ăsta) noului ei unchi preferat, Charlie (Matthew Goode), aflat în vizită pe termen nedeterminat. O observaţie cuminte ce ascunde secretele întunecate din spatele lui Stoker/Legături suspecte, mult aşteptatul debut în limba engleză al regizorului coreean, veritabil cult favorite, Chan-wook Park (Oldboy, Sympathy for Mr. Vengeance).

După moartea tatălui său într-un accident, India trăieşte cu mama sa Evelyn (Nicole Kidman) într-o casă mare, zugrăvită în culori tomnatice şi cu o acustică perfectă – altfel nu se explică zgomotele din subsol sau de ce adolescenta aude toate conversaţiile din casă (… sau?). Tragedia le apropie de Charlie, de existenţa căruia India nu ştia înainte – un tânăr şarmant şi ferchezuit, cu maniere impecabile şi apucături sinistre. Şi cum cu ereditatea nu-i de glumit, dinamica relaţiei dintre cei protagonişti e dată peste cap la tot pasul.

Mai mult nu e nevoie să ştiţi despre ce se întâmplă în film şi oricum ce-i mai bun nu-i pe hârtie, ci pe ecran – un delicios film de autor deghizat în film de serie B, deopotrivă comedie neagră şi horror senzaţionalist. De data aceasta, Park Chan-wook nu mai lucrează pe scenariul propriu, ci pe al lui Wentworth cel-din-Prison Break Miller, aflat pe lista neagră a scenariilor neproduse din 2010. De ce a ajuns acolo n-am înţeles – nu-i nici inventiv la nivel dialogal, nici imprevizibil – dar zău că nu prea contează, atât timp cât regizorul operează în zona sa de confort.

Undeva între senzualitatea lui Thirst şi motivul trecutului-adânc-îngropat-care iese-la-suprafaţă care stă la baza trilogiei răzbunării, Stoker e la fel de solicitant la nivel senzorial ca şi predecesoarele sale, cu tot cu montajul său jucăuş, pe diferite planuri temporale – de la acelaşi DoP pe care Park îl foloseşte de la Oldboy încoace, Chung-hoon Chung, nu te poţi aştepta decât la compoziţii atent colorate. Coloana sonoră clasic-bombastică, de Clint Mansell şi Verdi, dă în vileag falsa inocenţă; iar izbucnirile de violenţă, deşi mai potolite decât pe vremuri (iar asta s-ar putea să îi supere pe puriştii fani ai lui Park Chan-wook), sunt marca inconfundabilă a celui din spatele camerei.

Distribuţia e pe felie. Wasikowska joacă o versiune deformată a lui Alice, pierdută iniţial în Ţara Minunilor, devenită repede ghid prin gaura de iepure (priviţi-o cum ascute creionul pătat de sânge); casting inspirat-subversiv e şi distribuirea lui Kidman, a cărei frumuseţe (de netăgăduit) începe să pălească la fel ca maroniul tapetului din camera ei. Între cele două, pe Matthew Goode îl ajută să fie alunecos şi mortal atât fizionomia cât şi unghiurile din care îl filmează Park.

Un horror mai mult goth decât gotic, cu atâta substanţă cât să îţi ţină loc de desert, Stoker se vede neapărat la cinema. Doar să nu vă aşteptaţi la biografia autorului lui Dracula.

Filmul rulează din 29 martie pe ecranele din România.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here