NexT se împrieteneşte cu cel mai mare festival de scurtmetraj din lume

0
530

Începând cu cea de-a cincea ediţie, care va avea loc între 6 şi 10 aprilie, Festivalul Internaţional de Film NexT se împrieteneşte cu cel mai important eveniment de gen din lume: Festivalul Internaţional de Scurtmetraj de la Clermont-Ferrand. Evenimentul are 30 de ani în spate şi este al doilea festival din lume ca număr de spectatori, după Festivalul de la Cannes.

Potrivit organizatorilor, anul acesta NexT aduce la Bucureşti filmele câştigătoare ale ultimei ediţii a Festivalului de la Clermont-Ferrand, încheiată recent, dar şi titluri din palmaresul de anul trecut. Printre ele se numără şi câştigatorii Marelei Premiu din 2010 şi 2011: Blue Sofa, regizat de trio-ul Giuseppe Baresi, Pippo Delbono şi Lara Fremder, respectiv Tremblay-en-France, regizat de Vincent Vizioz.

Clermont-Ferrand va fi prezent la NexT nu numai printr-un program de filme premiate, ci şi prin participarea lui Christian Guinot, unul dintre membrii fondatori ai festivalului şi membru al juriului NexT 2011. Christian Guinot este unul din fondatorii Festivalului de la Clermont-Ferrand, iar in prezent este membru al comitetului de selecţie naţională, internaţională şi selecţioner al programelor speciale, precum: African Perspectives (1990-1998), Fantasy Retrospective (1997), Elvis Presley (1999), Alfred Hitchcock (2001), François Truffaut (2004), Christmas (2006), South Africa (2007), Dutch Retrospective (2009), Zombies, Vampires and other Undead (2010).

La această ediţie, continuă şi programul Short Matters, inaugurat la NexT-ul din 2010, în cadrul căruia vor fi prezentate 14 scurtmetraje nominalizate la premiile Academiei Europene de Film (European Film Academy – EFA). Secţiunea dedicată Oscarurilor europene în materie de scurtmetraj va include şi câştigătoarea trofeului pe 2010, drama Hanoi-Warsaw, regizată de Katarzyna Klimkiewicz. Drama imigrantei vietnameze a făcut parte din competiţia NexT de anul trecut. Filmele din programul Short Matters vor fi prezentate chiar de Stefanie Roders, coordonatoarea secţiunii de scurtmetraj din cadrul Academiei Europene de Film.

Vechiul partener al NexT, secţiunea Semaine de la Critique a Festivalului de la Cannes, va veni la Bucureşti cu scurtmetraje din cea mai recentă competiţie a sa, printre care şi premiatul Berik (regia Daniel Joseph Borgman), o poveste despre înţelegere şi prietenie, plasată într-un orăşel din Kazahstan.

Proiecţiile vor avea loc la Cinema Scala şi Cinema Elvira Popescu în Bucureşti. Evenimentul este organizat de Societatea Culturală NexT.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here