„Pourquoi filmer le visible?” Pentru toţi ceilalţi există competiţia NexT

0
280

Festivalul NexT a prins din nou viaţă săptămâna asta, cu un vizual care zăpăceşte pe toată lumea prin trimiterea involuntară la napolitanele Joe şi cu o competiţie comprimată în patru felii lungi care-ţi îngheaţă spatele şi genunchii în scaunele de la Scala. Dar astea sunt doar detalii: filmele alese de Andrei Gorzo şi Irina Trocan se ridică la aceleaşi standarde de stil şi rafinament cu care ne-au obişnuit ediţiile trecute. Pourquoi filmer le visible?, se întreabă vocea din off din Méditeranées, scurtmetrajul lui Olivier Py, şi cam aşa e şi cu selecţia NexT: filme subtile, cu un strop de graţie în mişcări de cameră şi priviri capabile să vorbească despre incomunicabil.

Aglaée şi Junior sunt două scurtmetraje din Franţa care fac ce ştie cel mai bine să facă filmul francez: vorbesc despre relaţii. Atât în filmul lui Rudi Rosenberg cât şi în al Juliei Ducournau, protagonistele sunt două adolescente nu tocmai populare (Aglaée are un handicap, iar „Junior” e o geek veritabilă, cu cei mai nepotriviţi ochelari pe o faţă plină de coşuri), care ajung şi ele, aşa cum sunt, atractive pentru câte un băiat. Filmele aduc un omagiu dulce-amărui adolescenţei, fiecare pe stil diferit. Dacă Aglaée mizează pe spontaneitatea şi jemanfichismul vieţii de liceu, pe autenticitate, Junior o ia pe altă cale, cu o fantezie viscerală despre schimbările din corp de la pubertate (că vorba lui Cristi Puiu, „este chimic şi este epidermic”).

Tot despre relaţii, şi un film românesc: O mie de lucruri în comun, de Sarra Tsorakidis, care urmăreşte foarte Polanski-style două cupluri în vacanţă într-o cabană izolată. Filmul surprinde excelent modul în care grupul de prieteni îşi vâră coada în cuplu, cu un scenariu plin de subtilităţi şi o atmosferă ameninţătoare. Din fericire, finalul nu mai e acelaşi ca în versiunea pe care am văzut-o la CineMAiubit, şi mă bucur că regizoarea a avut maturitatea să renunţe la un happy end melodramatic, rămânând doar cu esenţialul.

Un alt film românesc din competiţie e Chefu’: nu ştiu când a avut Adrian Sitaru timp să facă un scurtmetraj între Din dragoste cu cele mai bune intenţii şi Domestic, la care lucrează acum, dar rezultatul e o pastiluţă comică extrem de plăcută, un crowd pleaser delicios despre circulaţia zvonurilor la bloc. E şi mai remarcabil modul în care e folosită culoarea ardelenească: presupun că nu e uşor să faci comic din aşa ceva fără să devină miştocăreală ieftină despre accente locale.

Room, filmul spaniolului Fernando Franco, e inspirat de cazul real al unui tânăr care s-a sinucis cu barbiturice sub ochii anonimi ai întregii lumi, care îl privea pe o cameră de chat. Scurtmetrajul e lucrat cu atenţie specială la detalii, în primul rând pentru că regizorul a ales să filmeze totul dintr-un unghi, punându-ne pe noi, ca societate contemporană, în „boxa acuzatului” din spatele webcam-ului, în al doilea rând pentru că sunetul e lucrat cu atenţie, accentuând şi mai tare senzaţia că tu eşti acolo, privind fără să faci nimic.

Last but not least, Méditeranées e un alt film francez, care face ceva sublim dintr-o arhivă cu filmări de familie. Vocea naratorului din off comentează rece montajul cu amintiri personale ale părinţilor săi, oferind o combinaţie stranie între nostalgie şi reflecţii extrem de cerebrale despre film ca mediu. O mică teză înduioşătoare – foarte actuală acum când oricine poate să filmeze orice, dar suficient de emoţionantă cât să te ţină acolo şi să ţi se strecoare în memorie.

Competitie NexT 2012

Vezi mai multe video din evenimente

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here