-
Bogdan Mustaţă merge la Cannes cu „Lupu”
Regizorul Bogdan Mustaţă, cu proiectul său de lungmetraj Lupu, este unul dintre cei 15 tineri cineaşti care vor primi sprijin în cadrul Atelierului Cinéfondation al Festivalului de la Cannes, anunţă IndieWIRE.com. Între 13 şi 20 mai, Bogdan Mustaţă va avea o serie de întâlniri cu producători străini, posibili finanţatori ai filmului său. Mustaţă (Ursul de…
-
Michel Gondry prezidează juriul de scurtmetraje la Cannes
Regizorul francez Michel Gondry este preşedintele juriului de scurtmetraje şi al secţiunii Cinéfondation a Festivalului de la Cannes, anunţă organizatorii. Autor al unor filme ca Eternal Sunshine of the Spotless Mind, Human Nature şi La Science des rêves, Gondry figurează în Cartea Recordurilor cu cel mai premiat clip din istorie, Drugstore (1994) pentru Levi’s. În…
-
Woody Allen va deschide Festivalul de la Cannes
Comedia romantică Midnight in Paris, în care apare şi prima doamnă a Franţei, Carla Bruni-Sarkozy, va deschide Festivalul de la Cannes, pe 11 mai. Woody Allen a lipsit rareori de pe Croazetă, iar în ultimii ani pretenţia lui e binecunoscută: vrea să fie inclus în program doar în afara competiţiei. Pentru prima dată în istoria…