-
Atelierul Second Draft. „Un script doctor nu îți impune nimic”

Training-ul intensiv de scenaristică Second Draft, organizat de Asociația Control N, îi va aduce la București pe unul dintre cei mai frecventați script doctors din filmul european, Antoine Le Bos. Între 20 și 27 aprilie, la București, opt scenariștii vor lucra intensiv pe scenariile lor și le vor prezenta apoi, într-o zi de pitching, în fața…
-
Berlin: Edward Snowden şi azilul

Autor: Anca Fronescu CORESPONDENŢĂ DE LA BERLIN. După filmul cu Nick Cave, 20.000 Days on Earth, am plecat spre un film danez. Apoi, în aceeaşi sală, aveam bilet la interviul dat cu puţin timp în urmă de Edward Snowden unui jurnalist german, Hubert Steipel. Poate prea mare saltul de la Nick Cave şi lirica lui…
-
Maria Drăguş, Shooting Star-ul Germaniei: „M-am simţit mereu mai atrasă de România”

Ziua de duminică, la Festivalul de la Berlin, le-a fost rezervată celor zece actori de care se va tot auzi în următorii ani (o certifică istoria, destul de recentă, a Shooting Stars). Juriul programului – format din producători, regizori, actori, directori de casting – are suficient fler şi experienţă încât să-i ochească pe cei care,…
