Film Reporter

    • despre
Ilustrație cu o pasăre care zboară.
  • „Minte-mă frumos”, din 19 octombrie

    „Minte-mă frumos”, din 19 octombrie

    După ce, anul trecut, s-a plasat în vârful box office-ului românesc cu Naşa, MediaPro revine din 19 octombrie cu o comedie romantică, Minte-mă frumos, în care Diana Dumitrescu şi Andi Vasluianu apar alături de Loredana Groza. Scenariul îi aparţine lui Adrian Lustig (Nunta mută, Poker, Ultimul corupt din România), iar regia cineastului care s-a lansat…

    octombrie 7, 2012
  • CRONICĂ. „A Royal Affair”

    CRONICĂ. „A Royal Affair”

    Regelui danez Christian al VII-lea îi place să citeze din clasici, dar afirmaţia din Hamlet cum că ar fi ceva putred in Danemarca nu se află printre favoritele sale. Nu întâmplător, ci pentru că e adevărată. A doua jumătate a secolului al XVIII-lea, ce găsea ţara înţepenită într-un feudalism târziu, cu nobilimea trăind în fast,…

    octombrie 7, 2012
  • „Toată lumea din familia noastră”, marele câştigător la Namur

    „Toată lumea din familia noastră”, marele câştigător la Namur

    Toată lumea din familia noastră, în regia lui Radu Jude, este marele câştigător al celei de-a 27-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Namur (FIFF), care s-a desfăşurat între 28 septembrie şi 5 octombrie. Drama de familie a lui Jude a primit trofeul Bayard d’Or, acordat celui mai bun film francofon, iar Şerban…

    octombrie 7, 2012
  • Începe Anim’est! „ParaNorman” aduce suflul lui Tim Burton

    Începe Anim’est! „ParaNorman” aduce suflul lui Tim Burton

    CRONICĂ DE FILM. Dacă ar fi fost un film cu zombi în toată regula, sunt şanse mari ca ParaNorman să fi conţinut genitivul „of the Dead” în titlu şi măcar o dezmembrare de efect. N-ar fi fost rău, dar ne mulţumim şi cu animaţia 3D, în bună tradiţie Henry Selick/Tim Burton, omagiu reverenţios adus horror-ului…

    octombrie 4, 2012
←Pagina anterioară
1 … 286 287 288 289 290 … 669
Pagina următoare→

Film Reporter

Propulsat cu mândrie de WordPress