-
Atelier de filme „verzi” la Festivalul Pelicam

Pelicam – Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni (13-15 iunie) aduce la Tulcea, pe lângă documentare, și ateliere dedicate celor pasionați de film și de mediu, anunță organizatorii Regizorul și producătorul Thomas Ciulei va susține, în zilele de 14 și 15 iunie, un atelier de creație dedicat autorilor de film documentar, dedicat celor care…
-
Filmul independent „Atât de strălucitoare e vederea”, în selecție la Moscova

Un film românesc independent,Atât de strălucitoare e vederea /So Bright Is the View, debutul în lungmetraj al fraţilor Michaël şi Joël Florescu, va avea premiera mondială în selecţia oficială a celei de–a 36 ediţii a Festivalului Internațional de Film de la Moscova (19-26 iunie). Potrivit unui comunicat, filmul spune povestea „ambiţioasei Estera, aflată în faţa deciziei de…
-
Regizorul lui „Searching for Sugar Man” a murit la 36 de ani

Malik Bendjelloul, cineastul suedez care a regizat unul dintre cele mai apreciate documentare recente, Searching for Sugar Man, a fost găsit mort în apartamentul său din Stockholm, potrivit Associated Press. Cauza morții nu a fost precizată încă, însă nu există suspiciunea unei crime. Regizorul avea 36 de ani. Searching for Sugar Man, premiat cu Oscarul…
-
Ce filme românești concurează la TIFF

22 de filme, unele prezentate în premieră absolută, vor fi proiectate în secțiunea Zilele Filmului Românesc, la Festivalului Internațional de Film Transilvania (Cluj, 30 mai – 8 iunie). Dintre cele 14 lungmetraje, patru vor rula în premieră absolută. Poarta Albă, de Nicolae Mărgineanu, e drama a doi studenți care ajung în lagărul de muncă forţată canalul Dunăre-Marea Neagră în 1949.…